Viticultorii care aleg sa se asocieze in vederea comasarii suprafetelor viticole ar putea beneficia de bani de la stat. Mai exact, autoritatile isi propun sa acorde un sprijin financiar de minim 80% din valoarea de investitie pentru infiintarea si dezvoltarea combinatelor de vinificatie, potrivit unui proiect de lege initiat de presedintele Comisiei pentru Agricultura, Nini Sapunaru.

O alta masura de sustinere a micilor producatori de vin prevede ca acestia pot detine si valorifica vinul fara a se autoriza ca antrepozit fiscal in limita a 1.000 de hectolitrii de vin.

Proiectul de lege, care urmeaza sa fie discutat astazi in Parlament, sprijina infiintarea de asociatii de producatori viticoli in suprafete de minim 100 de hectare de vita de vie nobila.

„Dupa intrarea Romaniei in UE foarte multi producatori au inceput sa cumpere vin din tarile UE, in defavoarea achizitionarii strugurilor de pe piata interna. Sprijinul acordat la ora actuala pentru productia de struguri este insuficient, iar fondurile comunitare vizeaza mai putin imbutelierea si valorificarea vinului.singura politica economica viabila in acest domeniu este finanatrea dezvoltarii capacitatilor proprii de productie a micilor producatori”, se noteaza in expunerea de motive a legii.

Actul normativ, respins anterior de Senat, noteaza ca in judetul Vrancea exista „35.000 de mici viticultori, proprietari sub 5 hectare, care insumeaza o suprafata de circa 19.000 ha si care asteapta un sprijin pentru valorificarea productiei lor. Marea majoritate a acestor familii nu detin capacitati de productie de vin si depind in fiecare toamna de preturile oferite pe kilogram de marii producatori”.

Banii necesari vor proveni din bugetul Ministerului Agriculturii, se mai arata in proiectul de lege.

Share on Facebook