Virusul pestei porcine africane, depistat in doua localitati din tara

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Virusul pestei porcine africane a fost depistat in probe prelevate de la porci provenind din patru gospodarii situate in localitatile Salceni si Ceatalchioi, din judetul  Tulcea.

In urma confirmarii diagnosticului de catre Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala Bucuresti (I.D.S.A.) – Laboratorul National de Referinta pentru Diagnostic si Sanatate Animala, in data de 10 iunie, serviciile veterinare au intervenit de urgenta.

Astfel, pana la acest moment, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Tulcea a luat primele masuri, au fost ucisi porcii bolnavi si cei care au fost in contact cu acestia si s-a realizat ecarisarea cadavrelor.

Totodata, au fost recoltate probe pentru examene de laborator, au fost impuse restrictii de miscare pentru exploatatiile infectate, s-a efectuat dezinfectia gospodariilor afectate, a spatiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor si a obiectelor potential contamninate.

Ancheta epidemiologica este in desfasurare.

Mentionam ca, localitatile unde au fost confirmate aceste focare sunt situate la 0,5 km de granita cu Ucraina, Dunarea fiind bariera geografica. In luna iunie 2018, Ucraina a notificat trei focare de pesta porcina africana la porcii domestici, in localitatile situate in apropiere de granita cu Romania.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Tulcea se va reuni astazi, 11 iunie 2018, pentru adoptarea planului de masuri privind controlul, combaterea si eradicarea pestei porcine africane, precum si pentru adoptarea zonelor de restrictii.

Se vor notifica aceste focare catre Comisia Europeana, Oficiul International de Epizootii, precum si catre Ucraina si Republica Moldova.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor va informa Comitetul Permanent din domeniul Plantelor, Animalelor, Alimentelor si Furajelor (SCoPAFF), care va avea loc in perioda 13 -14 iunie 2018, despre evolutia in focar si despre concluziile preliminare ale investigatiei epidemiologice.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE