În cadrul Salonului Internațional VINVEST de la Timişoara, s-a desfășurat Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice, care a desemnat cele mai bune vinuri.

La ediția din acesta an a VINVEST vedete au fost cramele medii și mici. În cadrul celei de a noua ediții a Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice, din cadrul VINVEST 2014, au fost jurizate 100 de vinuri dintre cele mai bune din România, de către Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România. Casa de Vinuri Huşi și-a adjudecat marea medalie de aur pentru vinurile albe cu o Fetească Regală Reverance. Marea medalie de aur pentru vinuri roşii a fost obţinută de Viile Budureasca Dealu Mare, care a intrat în concurs cu o Fetească Neagră.

Iată lista medaliaților cu aur:

  • AF Teo Coroian rachiu de vin 18 Au
  • Alcovin Macin Sarica Niculiţel 2012 CS+M+FN+Petit VerdRoednatus IIIA21 87.6 Au
  • Casa Bunescu Dealu Mare 2007 Merlot Cramele Bunescu IIIA21 87 Au
  • Casa de Vinuri Huşi Babadag 2003 Feteasca Alba (vinoteca) IA4 88 Au
  • Casa de Vinuri Huşi Babadag 2013 Merlot roşe Reverance IIA12 87.4 Au
  • Crama Oprişor Dealurile Olteniei 2011 Pinot noir La Cetate IIIA21 89.6 Au
  • Crama Oprişor Dealurile Olteniei 2013 Sauvignon Blanc Maiastru IA1 88.2 Au
  • Crama Oprişor Dealurile Olteniei 2013 Sauvignon Blanc La Cetate IA1 88.2 Au
  • Crama Oprişor Dealurile Olteniei 2011 Cabernet Sauvignon La Cetate IIIA21 88.2 Au
  • Crama Oprişor Dealurile Olteniei 2013 SB+Ch+PG+RI Rusalca Alba IA1 87 Au
  • Fine wine SRL Dealu Mare 2011 CS50%+M50% Red! By Fine EWIne IIIA21 87.6 Au
  • II Husarciuc Doru Silagiu Banat 2013 Cabernet Sauvignon IIIA21 88 Au
  • Jidvei SRL Tarnave 2012 spumant Mărgăritar IC8 88.2 Au
  • Jidvei SRL Tarnave 2011 Pinot gris Maria IA1 87.6 Au
  • Vigna SRL Recas 2013 Roşe Bendis roşe IIB17 87.4 Au
  • Viile Budureasca SRL Dealu Mare 2013 Tămâioasă Românească IVA26 88.4 Au
  • Viile Budureasca SRL Dealu Mare 2013 Sauvignon Blanc Origini IA1 88 Au
  • Vincon Vrancea SA Coteşti 2013 Fetesca Neagră Egregio IIIA21 90.2 Au
  • Vincon Vrancea SA Panciu 2013 Muscat Ottonel Beciul Domnesc Grand V 87 Au
  • Vitipomicola Sâmbureşti Sâmbureşti 2013 Chardonnay Domeniile Sambureşti Ai 1 88.2 Au


Iată lista medialia
ților cu argint:

  • Fine wine SRL Dealu Mare 2011 FN50%+Sh50% Black! By Fine Wine
  • Crama Oprişor Dealurile Olteniei 2013 Merlot Caloian
  • Jidvei SRL Tarnave 2013 Sauvignon Blanc Tezaur
  • Marin N Constantin Dealu Mare 2013 Merlot rose Domeniile Anastasia
  • Marin N Constantin Dealu Mare 2011 Cabernet Sauvignon Domeniile Anastasia
  • Viile Budureasca SRL Dealu Mare 2011 Cabernet Sauvignon Origini
  • Vitipomicola Sâmbureşti Sâmbureşti 2013 Pinot Noir Domeniile Samburești
  • Zărea SA bitter Carpaten

Recunoaștere internațională

Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV) a confirmat, recent, că România ocupă locul 12 în topul celor mai mari producători mondiali de vin, cu o producţie de 4,276 milioane hectolitri, în creştere cu 29% comparativ cu 2012. Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie pentru vin în România a fost de circa 183.000 de hectare, în anul 2012, în scădere uşoară faţă de 2011, potrivit datelor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Românii consumă anual în jur de 22-25 de litri de vin pe locuitor, în scădere de la 27 de litri în anii trecuţi, din cauza reducerii puterii de cumpărare, vinurile albe de consum fiind preferate de români în procent de 60%. Cu toate acestea, România rămâne în top zece consumatori mondiali de vin, din punct de vedere al consumului fiscalizat, chiar dacă a ieşit din topul primilor zece producători mondiali de vin, conform statisticilor OIV. Consumul anual de vin în România reprezintă doar jumătate din consumul ţărilor dezvoltate, care se ridică la peste 50 de litri/locuitor. De exemplu, în Franţa se consumă 58 litri/cap de locuitor, iar în Italia 53 de litri/cap de locuitor. În Statele Unite consumul anul de vin este de numai 13 litri/cap de locuitor.

Share on Facebook
Print Friendly