Până la data de 15 decembrie a fiecărui an, în baza declarațiilor de recoltă și de producție, operatorii economici depun la inspectoratele teritoriale ale Oficiului Național al Viei și Produselor Viniviticole (ONVPV) cereri scrise privind necesarul estimativ de însemne de certificare a calității vinurilor cu origine controlată și indicație geografică pentru anul următor.

În Monitorul Oficial din 14 aprilie, a fost publicat Ordinul ministrului Agriculturii nr. 1.515/2013 privind aprobarea introducerii noului însemn de certificare a calității vinurilor cu denumire de origine controlată și indicație georafică îmbuteliate și stabilirea cuantumului taxei pentru autorizarea anuală a plantațiilor viticol destinate obținerii de struguri pentru producerea de vinuri de origine controlată sau cu indicație geografică, a cuantumului taxei pentru atestarea dreptului de utilizare a denumirii de origine controlată sau a indicației geografice pentru comercializarea vinurilor.

Potrivit documentului, vinurile cu origine controlată și vinurile cu indicație geografică îmbuteliate după data de 1 mai 2014 se pun în consum numai după aplicarea noilor însemne de certificare a calității. Acestea trebuiau puse la dispoziția producătorilor de autorități până cel târziu la data de 15 aprilie 2014.

Vinurile cu origine controlată și vinurile cu indicație geografică îmbuteliate anterior datei de 1 mai 2014 se comercializează fără aplicarea în etichetare a noilor însemne de certificare a calității vinurilor, până la epuizarea stocurilor existente la comercianți.

Share on Facebook
Print Friendly