Meniu

Vin contrafacut, descoperit in mai multe judete din tara

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

MADR a initiat actiuni de verificare a calitatii si conformitatii tuturor vinurilor existente pe piata. In urma controalelor au fost depistate in depozitele unor distribuitori din judetele Buzau, Galati si Neamt unele loturi provenite din Bulgaria, care s-au dovedit a fi falsuri.

Pentru identificarea unor eventuale fraude, probele au fost trimise pentru efectuarea de analize izotopice, specifice identificarii prezenţei apei exogene, respectiv a prezenţei alcoolului etilic de alta natura decat cel obţinut prin fermentarea naturala a strugurilor. Probele au fost analizate de catre Laboratorul de Spectrometrie de Masa, Cromatografie şi Fizica Ionilor din cadrul Institutului Naţional  de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj Napoca.

Rezultatele au confirmat prezenta apei exogene si a alcoolului de alta origine decat cel provenit din fermentatia mustului de struguri (vin pichet) ceea ce reprezinta elementele infractiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei si vinului 164/2015.

In urma acestor neconformitati depistate, s-au aplicat urmatoarele masuri:

– Retragerea de la comercializare a unei cantitati de29 174 l vin falsificat

– Acordarea de sanctiuni contraventionale in valoare de 80 000 lei

– Sesizarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in vederea aplicarii legislatiei fiscale

– Sesizarea IGPR – Directia de Investigare a Criminalitatii Economice, in vederea efectuarii  cercetarilor de specialitate.

 In baza protocolului de cooperare si a Planului comun de actiune intre MADR si ANAF pentru verificarea legalitatii desfasurarii activitatilor de productie si comercializare in domeniile produselor viticole, se monitorizeaza toate loturile de vin de masa provenite din Bulgaria.

Piata vinurilor din Romania este recunoscuta ca o piata care ofera consumatorilor produse de foarte buna calitate si diversitate, iar Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale are obligatia de a proteja acuratetea si prestigiul vinurilor romanesti.

 

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

Lucrari in livada. Patru echipamente extrem de utile pentru orice pomicultor

Pomicultura este un domeniu extrem de profitabil, care nu presupune o investitie initiala foarte mare. Cu toate ca administrarea unei livezi de pomi fructiferi nu este nici consumatoare de timp, nici costisitoare, lucrarile din exploatatie presupun un risc suplimentar, neintalnit in alte sectoare agricole.