Agricultura a avut o contribuție importantă la creșterea economică de 3,5% consemnată în 2013 dar nu toată creșterea este datorată acestui sector, a declarat, vineri, prim-ministrul Victor Ponta, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

“Această creștere economică este meritul tuturor celor care în România au muncit în 2013 pentru a avea o creștere a producției industriale, a exporturilor, a agriculturii. Vreau să precizez de la început că agricultura a contribuit, dar nu toată creșterea economică este datorată agriculturii. Cifrele acum sunt oficiale din partea INS și Eurostat și agricultura alături de industrie, alături de servicii și de absorbția fondurilor europene a făcut posibil acest lucru. România s-a obișnuit de multe ori să fie pe primul loc în sens negativ în anumite domenii pe plan european. Vreau să salut faptul că suntem pe primul loc la creștere economică și să mulțumesc tuturor celor care în țara noastră au muncit pentru ca aceste rezultate să apară. Este un trend pozitiv pe care în mod sigur trebuie să îl păstrăm în perioada imediat următoare”, a spus Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a explicat că estimarea inițială a partenerilor internaționali a fost de 1,6% și mult peste media țărilor partenere ale României în cadrul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Victor Ponta a menționat că în 2013 rata inflației a coborât la un minim istoric, de 1,06%, iar în perioada mai 2012 — noiembrie 2013 s-au creat 80.000 de noi locuri de muncă stabile în economie.

De asemenea, potrivit șefului Executivului, în 2013 România a încasat de la UE fonduri europene mai mari decât primise cumulat în ultimii cinci ani (2007-2012), iar rata de absorbție a ajuns la circa 34%, de peste patru ori mai mare decât la începutul guvernării. Subvențiile pentru agricultură au fost, în 2013, de 139,17 euro la hectar, cu 40% mai mari decât în 2011, și duble față de 2009.

Potrivit premierului Victor Ponta, câștigul salarial mediu net a crescut cu 14% în perioada mai 2012-decembrie 2013, ajungând la 1.760 lei. Investițiile străine directe au atins un maxim al ultimilor patru ani, în creștere 27% în 2013 față de 2012.

Produsul Intern Brut a crescut cu 5,2% pe seria brută și cu 5,1% pe seria ajustată sezonier în ultimul trimestru al anului trecut comparativ cu perioada similară din 2012, iar pe ansamblul anului trecut economia României a înregistrat o creștere de 3,5%, potrivit estimărilor “semnal” ale Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri.

Conform primelor estimări, PIB-ul aferent trimestrului IV 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,7% comparativ cu trimestrul III 2013 (date ajustate sezonier).

Potrivit estimărilor preliminare publicate vineri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), România a consemnat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul patru din 2013, atât comparativ cu precedentele trei luni cât și cu perioada octombrie-decembrie 2012.

Fondul Monetar Internațional a estimat, recent, că România va înregistra, în 2013, o creștere economică de 2,8%, urmată de un avans de 2,2% în 2014.

Share on Facebook