Vești proaste pentru crescătorii de oi

Facebook
Twitter

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, se arăta încrezător în faptul că România ar putea exporta 3 milioane de oi în China.

Până acum, chinezii nu s-au arătat interesați și de importurile de oi și capre, pe lângă cele de Bălțate Românești și carne de porc și de vită. Pentru a putea exporta animale vii sau carne în China, producătorii trebuie să treacă printr-un proces de verificare foarte riguros. O tapă din acest proces o reprezintă inspectarea fermelor, iar până la această dată, chinezii nu arătat că ar fi dornici să vadă cum arată fermele românești de creștere a oilor și a caprelor.

„Deocamdată, chinezii nu și-au exprimat dorința să vină să facă un audit în acest sector”, ne-au precizat surse din cadrul ANSVSA.

Dacă s-ar efectua această misiune de audit, iar rezultatele ar fi pozitive, abia atunci am putea vorbi de exporturi către China. Anul trecut, cu prilejul forumului China-Europa de Est, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spunea că partea chineză ar fi interesată să importe trei milioane de ori din România.

Vestea i-a bucurat pe crescători, care s-au confruntat cu greutăți, mai ales după ce au apărut primele focare de scrapie în 2012. Ulterior, principala piață externă și zonă de tranzit pentru oile și caprele românești, respectiv Turcia, s-a închis. Înainte de 2002, anual erau exportate în Turcia circa două milioane de capete.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE