Ministerul Agriculturii a elaborat un proiect de act normativ prin care propune prelungirea perioadei de valorificare a productiilor realizate prin Programul Tomata.
Astfel, noul termen ar deveni 1 iulie, in loc de 10 iunie, cum fusese prevazut initial.
„Sunt in permanent dialog cu fermierii si din discutiile pe care le-am purtat in ultima perioada cu legumicultorii inscrisi in Programul Tomata am inteles dificultatile pe care acestia le intampina in obtinerea productiei.
Citeste si: Finantare pentru liceele agricole. Masura, necesara pentru asigurarea unei noi generatii de agricultori
Pentru ca primavara anului 2022 s-a dovedit una atipica, in care perioadele de temperaturi scazute s-au prelungit, iar costurile de productie au fost mari, in contextul exploziei preturilor la energie electrica si gaze naturale, am decis sa prelungim termenul de valorificare pentru legumele in spatii protejate pe care fermierii romani le cultiva cu multa truda”, a declarat ministrul Adrian CHESNOIU.
De asemenea, prin actul normativ propus se modifica si termenul pentru depunerea documentelor justificative pentru ciclul I de productie, acesta urmand a fi data de 30 august inclusiv, fata de 30 iunie, cum era stabilit initial.
Actul normativ suspus dezbaterii publice poate fi consultat in sectiunea Transparenta decizionala/Proiecte de acte normative de pe site-ul madr.ro, iar cei interesati pot trimite opinii/propuneri/ pe adresa de e-mail politici.agricole@madr.ro.