Anul trecut, pentru prima dată în ultimii 8 ani, efectivele de bovine din Statele Unite ale Americii au înregistrat o creștere ușoară, ceea ce va pune presiune pe prețuri.
Pentru consumatori, este o veste bună, deoarece pe măsură ce oferta sporește, prețurile intră la apă, însă pentru fermieri reducerea prețurilor înseamnă venituri mai mici.
Astfel, efectivele de bovine din Statele Unite au ajuns la 89,9 milioane de capete în 2014, potrivit datelor publicate de Ministerul Agriculturii. Cifrele oficiale arată că fermierii au păstrat efective importante pentru reproducere, în pofida prognozelor făcute de analiștii privați și guvernamentali, ceea ce a avut un impact direct asupra prețurilor. Anul trecut, prețurile pentru vitele vii au crescut cu 23%, ajungând la nivelul record de aproape 3,5 dolari pe kilogram. Așa se face că în luna decembrie 2014, consumatorii americani au scos din buzunar aproximativ 12 dolari pe kilogramul de carne proaspătă de vită, potrivit Wall Street Journal.
Efectele deciziilor fermierilor americani se vor resimți și pe piața românească. Pe de o parte, SUA sunt unul dintre cei mai mari producători la nivel mondial, fiind unul dintre principalii jucători la stabilirea prețurilor. Pe de altă parte, în prezent, Uniunea Europeană și Statele Unite sunt în plin proces de negociere a unor acorduri comerciale (TTIP), care vor conduce la crearea unei piețe unice transatlantic, prin eliminarea unei serii de bariere în comerț, astfel că produsele obținute în Statele Unite vor putea ajunge mai ușor și la prețuri mai mici pe piața comunitară și, implicit pe cea românească.
Reprezentanții crescătorilor români de animale au atras atenția Ministerului Agriculturii că sunt necesare măsuri de protejare a producătorilor locali, în contextul negocierii TTIP.
„În SUA, au norme de bunăstarea animalelor mult mai puțin restrictive pentru fermieri față de Uniunea Europeană. Ei cresc găina pe o suprafață de 375 cm pătrați, în UE suprafața este de peste 800 cm pătrați. La americani, găinile sunt hrănite cu diverse furaje pentru creștere rapidă. Cum să facem față unei asemenea concurențe? România va fi din nou neprotejată și ne vor invada cu produsele lor”, ne-a declarat unul dintre producătorii care au participat la discuțiile cu oficialii MADR.
Potrivit rezultatelor cercetării statistice realizate de Institutul Național de Statistică, în anul 2013 față de anul 2012, efectivele de bovine, ovine și caprine au crescut, iar efectivele de porcine și păsări au scăzut. Numărul total de bovine la 1 decembrie 2013 și efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivolițe pentru reproducție și juninci pentru reproducție) evidențiază o creștere cu 0,7%, respectiv cu 1,1%. Numărul total de porcine și efectivul matcă (scroafe de prăsilă) au scăzut cu 1,0%, respectiv cu 3,8%. Numărul total de ovine și caprine și efectivul matcă (oi, mioare și capre) au crescut cu 3,5%, respectiv cu 2,4%, în vreme ce numărul total al păsărilor și numărul de păsări ouătoare adulte au înregistrat scăderi cu 0,9%, respectiv cu 6,3%.