In contextul schimbarilor climatice, care au determinat si seceta prelungita care aparjolit culturile in acest an agricol, utilizarea eficienta a apei la nivelul fermelor in conditiile protectiei mediului si a optimizarii eficientei ei de utilizare devine o necesitate.

Va prezentam un scurt ghid de utilizare eficienta a apei la nivelul fermelor, conceput de Institutul Național De Cercetare-Dezvoltare Pentru Pedologie, Agrochimie Și Protecția Mediului (ICPA) București.

Pentru ce au nevoie culturile agricole de apa?

Planta, ca si animalul sau omul, are nevoie de apa pentru ca sa functioneze in bune conditii: sa o mentina proaspata, sa pastreze o buna temperatura si altele. In plus fata de animale, planta are nevoie de apa deoarece ea primeste cea mai mare parte a hranei odata cu apa, aceasta hrana gasindu-se in apa pe care plantele o folosesc.

Pentru aceste motive, plantele folosesc mult mai multa apa decat animalele, si nu pot trai deloc fara o cantitate ridicata de apa. Un consum de 5.000 de metri cubi de apa la 1 hectar pe an, adica de aproximativ 1 metru cub de apa pentru a obtine 1 kilogram de boabe, este o cantitate obisnuita.

De unde iau plantele apa de care au nevoie?

Apa provine de ploile care cad pe terenul de cultura. Intrucat ploile nu sunt permanente, este nevoie ca apa cazuta sa fie inmagazinata undeva, de unde plantele sa o poata lua si folosi. Acest undeva este solul, pamantul, si acesta este unul din motivele principale pentru care cresterea plantelor, agricultura, si in cele din urma viata omului, nu este posibila fara un pamant de buna calitate.

Cantitatile de apa de ploaie difera foarte mult in diferite tari, dar si de la an la an in aceeasi tara. Exista tari unde nu ploua aproape de loc, sau ploua mult mai putin decat este necesar, astfel incat nu cresc plante, iar agricultura nu este posibila fara irigatie (irigatie obligatorie). Exista tari unde ploua, dar nu destul, astfel incat se poate face agricultura, dar completand apa de ploaie prin irigatie (irigatie de completare) se pot obtine recolte mai bune.

Exista tari unde ploua suficient si nu se foloseste irigatia. Si, in fine, exista tari in care ploua prea mult, pamantul este prea umed pentru a putea fi lucrat, plantele obisnuite nu cresc, si agricultura se poate face numai daca se indeparteaza plusul de apa prin lucrari de indiguire, desecare si drenaj.

In Romania exista regiuni cu ploi suficiente, de 6 – 8 mii de metri cubi pe an si hectar, in cei mai multi ani (vestul Banatului, sudul si estul Transilvaniei, nord-vestul tarii), dar in cea mai mare parte a tarii cad ploi mai putine decat ar fi nevoie, 4 – 5 mii de metri cubi pe an si hectar, in unii ani – destul de rari, odata la 25 – 30 de ani – recoltele fiind total compromise, in alti cativa ani, odata la 5 – 10 ani, se pot obtine recolte foarte bune, iar in cei mai multi recolte normale se pot obtine numai folosind o tehnica corecta de agricultura neirigata sau folosind irigatia de completare, daca ea se dovedeste rentabila. Regiuni cu ploi prea multe nu exista in Romania, dar in unele locuri, in unii ani, in unele perioade ale anului in care ploua mai mult decat de obicei, exista un plus de apa cu urmari daunatoare pentru productia agricola, pentru prevenirea si combaterea carora trebuie luate masurile necesare.

Felul cum ajunge apa din ploi la planta, cata apa poate fi intr-adevar folosita, depinde de multe caracteristici ale terenului. Astfel, unele soluri pot inmagazina cantitati mari de apa, pana la 1.000 de metri cubi la 1 hectar, ceea ce este suficient pentru a asigura nevoia de apa a plantelor timp de 10, 20 sau chiar 30 de zile daca in acest timp nu cad alte ploi. Astfel sunt cele mai multe soluri din Baragan, Dobrogea, mare parte a Moldovei si a Campiei Tisei. Solurile din nord-vestul Munteniei si Olteniei, din cea mai mare parte a Transilvaniei, ca si unele soluri din Banat si Crisana, nu pot inmagazina mai mult de 600 – 800 metri cubi de apa la 1 hectar, dar in aceste zone ploile fiind mai frecvente culturile agricole nu sufera in anii obisnuiti.

Situatia cea mai grea este cea a solurilor nisipoase din sudul Olteniei si din alte parti ale tarii, care nu pot inmagazina decat 300 – 400 metri cubi de apa la 1 hectar, suficienta pentru cel mult 8 -10 zile, aici agricultura nefiind posibila fara irigatie.

Importanta deosebita au pentru felul cum este folosita apa conditiile de relief. Pe terenurile in panta o parte, adesea importanta, a apei de ploaie se scurge la suprafata solului, nefiind deci folosita de plante, si totodata provocand eroziunea solului, un proces de degradare extrem de grav care se intalneste pe mai mult de o treime din suprafata agricola a Romaniei. In partea de jos a pantelor, pe funduri de vale, se aduna adesea prea multa apa, cu efecte negative bine cunoscute.

O situatie deosebita, care se intalneste pe suprafete mari agricole din Romania, pe cel putin o cincime din aceasta, mai ales in nord-vestul Munteniei, nordul Olteniei, multe terenuri din Banat si Crisana, zona Fagaras – Brasov, zona Satu Mare – Baia Mare si altele, este cea in care exista destul de des exces de apa pe terenuri plane. Aceasta se intampla datorita lipsei de scurgere a apei in perioadele cu ploi abundente, precum si solurilor grele, cu un strat foarte compact la cateva zeci de centimetri adancime, strat care nu permite apei sa se duca in adancime.

In ani mai ploiosi decat cei normali astfel de situatii pot sa apara si in Baragan, si anume pe mici suprafete mai joase, asa numitele crovuri, in care se poate aduna apa. Pe astfel de terenuri este necesar sa se foloseasca o tehnica speciala de cultura.

Exista in Romania de asemenea terenuri care au apa din adancimea solului, asa numita apa freatica, la adancime relativ mica, sub 2 – 3 metri. Astfel de terenuri exista cu deosebire in lunca indiguita a Dunarii, in luncile celorlalte rauri, dar si pe unele terenuri din centrul Baraganului si mai ales din Banat – Crisana. Daca apa se afla la adancime foarte mica, sub 1 metru, ea are efecte negative asupra culturilor agricole, fiind necesara coborarea ei prin lucrari de drenaj. Daca apa se afla la 1 – 3 metri adancime, ea poate avea astfel de efecte negative in anii ploiosi, dar in anii normali si chiar in cei secetosi are efecte favorabile, deoarece culturile agricole pot folosi o parte din aceasta apa, iar irigatia este astfel mai putin necesara.

Apa freatica provine in parte tot din apa de ploaie care, in anii sau in perioadele mai ploioase, depaseste posibilitatile de inmagazinare ale solului si se scurge in adancimea acestuia, daca solul nu are un strat compact care sa impiedice trecerea apei. Odata cu apa astfel trecuta prin sol si ajunsa in apa freatica pot fi aduse aici unele substante care sa inrautateasca calitatea apei. Astfel, pot fi nitrati proveniti din ingrasamintele cu azot, unele resturi de ierbicide si pesticide, si altele. In conditiile de astazi ale agriculturii romanesti, in care astfel de produse nu sunt aplicate in cantitati mari, astfel de efecte negative sunt mai rar intalnite, local, acolo unde sau dat astfel de mari cantitati, de exemplu in unele gradini de legume.

Masuri pentru buna folosire a apei in agricultura neirigata din regiunile cu ploi insuficiente

In primul rand, fermierul trebuie sa cunoasca care sunt conditiile obisnuite de ploaie din zona in care foloseste terenul, iar daca stie ca ploile sunt de regula insuficiente trebuie sa foloseasca un sistem de agricultura corespunzator acestor conditii, adica sa nu gandeasca sa introduca culturi sau metode de cultura care ar putea aduce venituri mai mari in alte regiuni, dar nu se pot dezvolta acolo unde nu ploua suficient.

In al doilea rand, el trebuie sa aiba in vedere ca un an cu ploi insuficiente poate veni oricand, si sa nu spere ca un timp cu suficiente ploi existent la un moment dat se poate prelungi oricat.

In al treilea rand, trebuie bine cunoscut ca exista ani buni si ani rai, si ca urmare trebuie ca din anii buni sa se pastreze rezerve de furaje si chiar de alimente pentru familie, precum si rezerve de bani care sa acopere deficitele din eventualii ani prosti.

In al patrulea rand, trebuie urmarita starea solului inainte de insamantare si starea culturilor in tot timpul anului pentru a putea adapta lucrarile agricole la modificarile care pot interveni oricand in cantitatea de ploaie si in starea de umiditate a solului.

Cu privire la structura culturilor, in regiunile cu lipsa de apa vor trebui alese culturi putin pretentioase: cereale, floarea soarelui, mazare, porumb, lucerna. Rapita, cultura foarte actuala, se poate cultiva, dar stiind ca exista riscul ca in unii ani sa nu produca. Nu se va cultiva soia, trifoi, culturi duble.

Succesiunea si rotatia culturilor sunt cele obisnuite, cu unele situatii speciale cum ar fi renuntarea la cereale de toamna dupa culturi care consuma multa apa din sol, cum este floarea soarelui sau lucerna. Este uneori dificil sa se urmeze in toti anii succesiunea optima de culturi, uneori toamna fiind atat de uscata incat trebuie renuntat la insamantari si inlocuit culturile respective cu culturi similare de primavara.

Un caz extrem este cel al pierderii unei culturi in timpul anului, din cauza unei lipse extreme de ploi. In acest caz, daca urmeaza o perioada suficient de ploioasa, se poate reinsamanta o cultura pentru care nu este inca prea tarziu. In regiuni mai uscate decat Romania se foloseste sistemul de cultura cu 1 – 2 ani cultivati si 1 an fara cultura, in care terenul se mentine curat de buruieni, pe cat se poate acoperit cu resturi de paie sau coceni din anul trecut, astfel inmagazinandu-se in sol o cantitate suficienta de apa pentru anul urmator. Acest sistem, folosit in urma cu multi ani si in Romania, nu mai este indicat astazi, aici ploile nefiind de obicei chiar atat de reduse, deoarece s-au dezvoltat tehnici de cultura care permit in anii normali sa se obtina recolte suficiente.

Alegerea soiurilor si hibrizilor este un element deosebit de important. Astfel, se recomanda pentru grau soiurile Dropia, Rapid si Flamura 85, iar pentru porumb hibrizii Fundulea 322, Fulger si Soim. In general, este cu totul gresit sa se foloseasca soiuri sau hibrizi de mare productivitate, deoarece acestia cer multa apa, si trebuie folosite soiuri si hibrizi mai putin productivi, dar care pot da recolte suficiente in toti anii.

In ceea ce priveste lucrarile solului, regiunile mai uscate ale Romaniei sunt cele mai indicate pentru sistemele de lucrari conservative. Lucrarile conservative au ca scop principal tocmai economisirea apei din sol. Intrucat in prezent in Romania terenurile sunt mult imburuienite, iar utilajul agricol pentru semanat direct este aproape inexistent, folosirea extinsa a lucrarilor conservative nu este posibila. Se recomanda de aceea un sistem alternativ de lucrare a solului, cu aratura in anii in care urmeaza culturi de porumb sau floarea soarelui, si discuire sau lucrare cu cizelul in anii in care se insamanteaza cereale de toamna. Deosebit de important este sa evite scoaterea de bulgari, obisnuita daca solul este prea uscat si daca aratura se face la adancime prea mare (peste 20 – 22 cm). In anii cu toamne foarte uscate aratura de toamna va trebui amanata.

Aplicarea ingrasamintelor se va face exclusiv pe baza analizei agrochimice a solului, repetata la fiecare 4 – 5 ani. Se vor folosi ingrasaminte ca azotatul de amoniu, superfosfatul sau ingrasamantul complex NPK. In anii foarte uscati cantitatile de ingrasaminte vor fi reduse la circa doua treimi din cele normale, deoarece cantitati mai mari nu pot fi folosite de culturi in astfel de ani si pot chiar diminua recoltele.

Lucrarile de intretinere a culturii sunt deosebit de importante, in special cele de combatere a buruienilor prin prasit sau pe cale chimica, deoarece buruienile consuma o parte din apa existenta, si asa putina.

Recoltarea culturilor nu pune probleme speciale, este chiar usurata fata de regiunile mai umede, deoarece in cei mai multi ani ea nu este impiedicata de ploi. Dupa recoltare terenul trebuie mentinut curat de buruieni, pentru ca acestea consuma din apa si asa putina a solului.

Este bine ca terenul sa fie acoperit in timpul verii si toamnei cu resturi de paie de la cultura precedenta, deoarece acestea reduc pierderile de apa din sol.

Agricultura in conditii de irigatie

Cum am aratat mai sus, in conditiile de clima si sol din Romania agricultura este posibila fara irigatie pe cea mai mare parte a suprafetei tarii, exceptie facand terenurile cu nisipuri din sudul Olteniei si din alte cateva zone. Pe de alta parte, pe mare parte a tarii, circa jumatate din suprafata agricola, in cei mai multi ani, productia principalelor culturi poate fi sporita prin aplicarea irigatiei. Amenajarea pentru irigatie a terenurilor agricole este insa foarte costisitoare, ceea ce conduce la un pret foarte mare al apei folosite pentru udari, pret la care desigur se adauga si cheltuielile directe ale agricultorului pentru aplicarea apei.

Costul mare al apei de irigatie este datorat in mare parte faptului ca sursa principala de apa este Dunarea, de unde apa trebuie ridicata prin pompare pentru a ajunge pe terenurile agricole din campiile invecinate; o inaltime de pompare mai mica si deci un cost mai mic de ridicare al apei de irigatie existand doar in lunca indiguita a Dunarii si in imediata apropiere a acesteia. Aceasta, in timp ce in cele mai multe alte tari cu terenuri irigate apa se ia din rauri, lacuri sau bazine de acumulare situate undeva la o oarecare inaltime deasupra terenurilor agricole, astfel incat pomparea nu este deloc sau aproape de loc necesara.

Din motivele aratate, climat care permite recolte satisfacatoare fara irigatie si cost ridicat al apei de irigatie, introducerea acesteia pe terenurile unei gospodarii agricole trebuie sa aiba in vedere raportul dintre costuri si sporurile de productie ce se pot obtine.

De unde luam apa pentru irigatie?

Pe o mare parte a terenurilor agricole din Campia Romana, Dobrogea, Banat si alte zone ale tarii au fost amenajate sisteme moderne de irigatie, cu statii de pompare, canale de transport al apei si echipament pentru aducerea ei la marginea parcelelor cultivate. O parte a acestor sisteme sunt in functiune, fiind administrate de o institutie specializata de stat, Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare (SNIF), aceasta administrare fiind in curs de a fi transmisa Asociatiilor de Utilizare a Apei de Irigatie (AUAI) care reunesc fermierii interesati sa aplice udari.

Acolo unde exista si sunt in functiune astfel de sisteme de irigatie gospodarul care doreste sa le foloseasca trebuie sa se adreseze administratorului respectiv si sa incheie un contract care va preciza cand si cata apa va ajunge la marginea terenului sau, precum si ce trebuie sa plateasca pentru a acoperi costul pomparii, intretinerii canalelor si celorlalte cheltuieli.

Acolo unde nu exista sisteme mari de irigatie, exista in unele situatii posibilitatea ca fermierul sa-si organizeze singur, sau impreuna cu unii vecini, un mic sistem de irigatie. Aceasta se poate realiza daca exista in imediata apropiere un lac sau un rau cu apa permanenta, si mai ales daca exista la adancime nu prea mare, 5 – 10 m, un strat permanent de apa freatica care poate fi adusa la suprafata printr-un put si o mica statie de pompare. Astfel de instalatii de irigatie sunt mult folosite, de exemplu, in gradinile de legume din jurul Bucurestilor, unde un asemenea put poate aduce apa pentru cateva mii de metri patrati de cultura.

Cum ajunge apa de irigatie pe terenul cultivat?

Exista diferite metode de preluare a apei din canalele de irigatie sau din alte surse si de imprastiere a ei pe terenurile agricole, in special 3 astfel de metode:

  • irigatie prin brazde deschise cu plugul inainte de semanat, la distanta de circa 1 m una de cealalta, lungi de pana la 200 m, brazde prin care apa se scurge si din care se imprastie pe intreg terenul;
  • irigatie prin aspersiune, numita si ploaie artificiala, metoda prin care apa se preia cu mici statii de pompare (de punere sub presiune), se conduce prin mici conducte de aluminiu (aripi de ploaie) si ajunge la un dispozitiv special, aspersorul, care imprastie picaturi de apa pe o suprafata de teren reprezentata printr-un cerc cu raza de 15 -18 m;
  • irigatie prin picaturi, sistem mai recent introdus, in care apa se preia de la statia de punere sub presiune si se conduce prin conducte perforate asezate la suprafata terenului, din care ea iese sub forma de picaturi.

In cazul in care fermierul foloseste apa preluata de la un sistem de irigatie el urmeaza sa foloseasca metoda de udare prevazuta in sistemul respectiv. Cea mai mare parte a sistemelor mari de irigatie din Romania sunt amenajate prin aspersiune.

Daca fermierul amenajeaza un mic sistem, propriu de irigatie, el poate alege sistemul de irigatie pe care il considera cel mai potrivit. Trebuie avute in vedere unele conditii specifice fiecarei metode. Astfel, irigatia prin brazde consuma cantitati mai mari de apa, dar costurile sunt mai reduse deoarece nu trebuie procurate aspersoare; ea nu se poate aplica pe terenurile nisipoase, pe terenurile absolut plane (cu panta mai mica de 1%) sau pe cele cu apa freatica la adancime mai mica de 4 m.

Irigatia prin aspersiune se poate aplica practic pe orice terenuri, cu exceptia celor cu soluri argiloase, foarte slab permeabile, necesita cheltuieli pentru procurarea aspersoarelor, dar cere consumuri mai mici de apa si da posibilitatea de a se aplica cantitati de apa bine stabilite in functie de nevoia solului si culturii si de starea vremii din fiecare an; este important a avea in vedere ca tipul de aspersor trebuie ales in functie de insusirile solului, si anume aspersoare cu intensitate moderata (8 – 10 mm/ora) pe solurile mijlocii cum sunt cele din Baragan si Dobrogea, sau aspersoare cu intensitate redusa (5- 6 mm/ora) pe solurile grele cum sunt cele din Campia Teleormanului sau in zona Pitestiului, pe solurile nisipoase putandu-se folosi aspersoare cu intensitate mare (10 – 12 mm/ora), mai favorabile sub aspect economic.

In ceea ce priveste irigatia prin picaturi, ea cere procurarea unei instalatii costisitoare si greu de intretinut, astfel incat in Romania este folosita indeosebi in conditii speciale, cum ar fi sere sau plantatii pomicole.

Cand si cata apa de irigatie trebuie aplicata?

Pentru terenurile din cadrul marilor sisteme de irigatie, raspunsul la intrebarile de mai sus este dat de administratia sistemului, care are informatiile necesare privind conditiile de sol, clima si cultura si face periodic recomandari corespunzatoare. Pentru fermierii cu sisteme proprii de irigatie, este necesar ca acestia sa-si insuseasca cunostintele necesare, sa preia informatiile privind solul de la Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie (ICPA) sau de la Oficiile Judetene de Studii Pedologice si Agrochimice (OSPA), sa urmareasca la cea mai apropiata statie meteorologica datele privind cantitatile de apa de ploaie cazute, sa obtina alte informatii de la specialistii locali ai Agentiei Nationale de Consultanta Agricola (ANCA). Unele elemente privind modul de aplicare a udarilor se dau in cele de mai jos.

Cantitatea de apa care se aplica la o udare, asa numita norma de udare, depinde indeosebi de insusirile solului. Daca nu exista studii pedologice de specialitate pe terenurile respective, cu oarecare aproximatie, se poate considera ca pentru udarile din perioada de vegetatie, pentru porumb, floarea soarelui si soia, pe solurile din Baragan, Dobrogea, sudul Teleormanului, Oltenia si pe unele soluri din Banat norma de udare este de 800 – 1000 metri cubi la hectar, pe solurile din nordul Teleormanului, zona Arges – Olt, unele soluri din Banat va trebui aplicata o norma de udare de 600 – 700 metri cubi la hectar, iar pe solurile nisipoase o norma de udare de doar 400 metri cubi la hectar.

Pentru cerealele paioase normele de udare vor fi mai mici cu 100 -150 metri cubi la hectar decat cele de mai sus. Daca se foloseste intensitatea de aspersiune recomandata pe solurile respective, aplicarea normelor de udare aratate ar insemna ca o udare trebuie sa dureze de regula 8 – 10 ore, exceptie facand terenurile nisipoase unde norma de udare prevazuta se poate aplica in doar 4 – 5 ore. Aplicarea la o udare a unei cantitati prea mari de apa ar conduce la pierderea in adancimea solului a celei aplicate in plus si uneori la baltiri de apa, in timp ce aplicarea unei cantitati prea mici ar face necesara revenirea prea rapida cu o noua udare pe acelasi teren.

O situatie speciala se refera la asa numita udare de rasarire, aplicata la semanatul culturii in cazul in care perioada respectiva a fost total lipsita de ploi si solul este foarte uscat, udare care va fi de 200 – 300 metri cubi la hectar. Alta situatie speciala este cea a udarii de aprovizionare, aplicata toamna dupa o vara estrem de uscata si atunci cand se prevede ca si iarna viitoare sa fie lipsita de ploi si zapezi, udare care va fi cu 300 – 400 metri cubi la hectar mai mari decat cele de mai sus.

Aplicarea udarilor in cursul perioadei de crestere a culturilor agricole se face in baza asa numitului regim de irigatie, care stabileste cate udari se aplica intr-un an, ce cantitate de apa se aplica pe intregul an, si cand se aplica aceste udari. In principiu, o udare se aplica atunci cand umiditatea solului a scazut pe adancimea pe care cresc radacinile culturii respective sub o anumita limita, asa numitul plafon minim al umiditatii.

Fermierul poate sa aprecieze cand s-a  atins aceasta umiditate scazuta sapand o mica groapa, pana la adancimea de circa 60 cm, sau mai simplu procurandu-si o sonda (un tub care se introduce in sol de unde scoate o mica cantitate de pamant), si sfaramand intre degete acest pamant. Daca pamantul se gaseste pe intreaga adancime la o umiditate la care umezeste hartia si degetele intre care este presat, iar prin uscare se deschide la culoare, este momentul de a aplica o udare.

O oarecare aproximare a atingerii acestui plafon minim al umiditatii se poate face cunoscand ca, in lipsa ploii si in ani cu temperaturi normale, o cultura consuma zilnic 10 – 20 metri cubi de apa la hectar in primele saptamani dupa rasarire, ajungand la 50 – 60 metri cubi la hectar in perioada de crestere activa, aceasta cantitate scazand din nou spre sfarsitul perioadei de crestere. Aceasta inseamna ca, in perioada de crestere activa, intervalul dintre udari va fi pe solurile cu norma de udare de 800 metri cubi la hectar de 12 – 14 zile, pe solurile cu norma de udare de 600 metri cubi la hectar de 8 – 10 zile, iar pe nisipuri de 5 -6 zile.

In ani cu ploi normale aceasta inseamna cu se vor aplica de regula 1 – 2 udari la grau si alte cereale paioase, 3 – 4 udari la porumb, floarea soarelui sau soia, etc. Desigur, daca ploua in acest interval, durata in care cultura va consuma apa din sol pentru a se atinge plafonul minim al umiditatii va creste cu atatea zile cate corespund cantitatii de ploaie cazuta. In ani foarte ploiosi este chiar posibil, in conditiile climatice ale Romaniei, sa nu fie necesara nici o udare.

Dimpotriva, in ani foarte secetosi se poate ajunge la un necesar de 2 – 3 udari la cerealele paioase si de 5 – 6 udari la porumb si alte culturi. Un numar mai mare de udari va fi necesar pentru culturile furajere, lucerna, trifoi, etc. In conditii de irigatie este de asemenea posibil a folosi culturi duble, in genere culturi furajere, semanate dupa recoltarea cerealelor paioase sau altor culturi timpurii, in care caz va trebui aplicata o udare dupa recoltarea culturii premergatoare si 1 – 2 udari dupa rasarirea culturii duble, pana la recoltarea acesteia.

O situatie deosebita este cea a terenurilor cu apa freatica la adancime mai mica de 2- 3 m (pe solurile nisipoase mai mica de 1,5 – 2 m). Aici normele de udare vor fi cu o treime mai mici decat cele de mai sus, numarul de udari de asemenea mai mic, iar intervalul de timp dintre doua udari va fi cu o treime mai mare decat pe solurile cu adancime normala a apei freatice.

Irigatia, indeosebi daca se aplica cantitati prea mari de apa (norme de udare sau numar de udari prea mari) si daca canalele de irigatie nu sunt bine construite si pierd apa, poate duce la ridicarea apei freatice, fenomen extrem de daunator acolo unde se ajunge la o adancime a acesteia mai mica de 1 – 2 m (pe solurile nisipoase mai mica de 0,5 – 1,5 m) deoarece astfel apar conditii nepotrivite de umiditate si, adesea, se pot acumula in sol unele substante foarte daunatoare, si anume saruri solubile (procese de saraturare). Pentru evitarea unor astfel de fenomene de degradare a solului trebuie in primul rand respectate regulile de mai sus privind regimul de irigatie si asigurata buna calitate a canalelor.

Daca apa freatica este inca inainte de aplicarea irigatiei la adancimile aratate, odata cu sistemul de irigatie trebuie construit si un sistem de desecare si eventual de drenaj (vezi mai jos). Pe terenurile cu apa freatica la adancime apropiata de cea daunatoare, mentionata mai sus, trebuie facute periodic masuratori ale acestei adancimi in puturi special construite si trebuie cerut Oficiilor Judetene de Studii Pedologice si Agrochimice sa efectueze periodic, odata la cativa ani, analize de sol pentru a vedea cum se modifica continutul de saruri solubile. Daca adancimea apei freatice scade sub cea aratata, si/sau continutul de saruri creste peste limita acceptabila (100 – 150 mg la 100 g sol) vor trebui construite sisteme de desecare si drenaj si dupa aceasta, in cazul unei saraturari accentuate, efectuate 2 – 3 asa numite udari de spalare, aplicate in afara perioadei de cultura, cu norme de udare pana la duble fata de cele folosite la udarile obisnuite.

Ce productii se pot obtine in urma aplicarii irigatiei?

Reteaua de campuri experimentale a Institutului de Cercetari pentru Irigatie si Drenaj (ICITID) ofera date clare privind sporurile de productie la principalele culturi agricole ce se pot obtine prin aplicarea corecta a irigatiei. Desigur, in conditii de productie aceste sporuri vor fi mai reduse, poate la jumatate, decat cele din campurile experimentale. Putem aproxima astfel ca in  medie pe mai multi ani, medie care include deci atat ani normali cat si ani ploiosi si secetosi, se pot obtine in Baragan si Dobrogea sporuri de 1000 – 1500 kg/ha grau, 2500 – 3000 kg/ha porumb, etc., iar in zonele mai putin sensibile la seceta (Pitesti, Oradea, Suceava) sporuri de 500 – 1000 kg/ha grau si 1000 – 1500 kg/ha porumb. In anii ploiosi nu se vor obtine nici un fel de sporuri prin irigatie, in timp ce in ani foarte secetosi sporurile de mai sus pot fi de 2 – 3 ori mai mari decat cele de mai sus.

O situatie aparte este, asa cum am aratat, cea a solurilor nisipoase, pe care fara irigatie practic nu se pot obtine productii agricole. Prin aplicarea udarilor se pot obtine aici productii apropiate, totusi ceva mai mici, decat cele de pe solurile normale.

O alta situatie deosebita este cea a unor culturi care cer multa apa, mult mai multa decat cea care vine din ploaie in climatul Romaniei, astfel incat ele nu pot fi de regula cultivate fara irigatie. Este in special cazul culturilor de legume, pentru care se aplica adesea irigatie prin brazde, cu udari mai numeroase, mai frecvente, decat la culturile de camp, cu norme de udare mai mici, cu plafon minim de umiditate a solului mai ridicat.

Trebuie atras atentia ca obtinerea acestor sporuri de productie este posibila numai daca se respecta cele de mai sus privind metoda de udare, intensitatea aspersiunii si mai ales norma de udare si regimul de irigatie corespunzatoare conditiilor de sol locale si mersului vremii din fiecare an in parte, precum si intreaga tehnologie de cultura potrivita pentru solul si pentru cultura respectiva.

Agricultura in regiunile cu baltiri de apa

Exista doua surse diferite ale apei in exces care poate sa se acumuleze in adancimea sau la suprafata solului, ingreunand sau facand imposibila lucrarea solului, executarea altor lucrari agricole, si cresterea plantelor de cultura. Acestea sunt excesul de umiditate freatica, din adancimea solului, si excesul de apa de suprafata, de baltire, care de obicei este temporar.

Cum se poate face agricultura pe terenurile cu exces de umiditate de adancime?

Terenurile pe care apa freatica este la adancime mai mica de circa 0,5 m nu sunt pretabile pentru culturi agricole, ci cel mult pentru a fi folosite la pajisti naturale. Ele pot fi luate in cultura prin amenajarea cu lucrari de desecare, adica prin construirea de canale de scurgere a apei, si in unele cazuri si de drenaj, de drenuri ingropate la adancime de circa 1 m, adica de tuburi de ceramica sau material plastic, asezate pe directie oblica fata de canalele de desecare, astfel incat sa duca apa in exces catre aceste canale.

Astfel de sisteme de desecare si/sau drenaj vor cobora nivelul apei freatice la o adancime care sa permita cultivarea terenului. Executarea unor astfel de sisteme se realizeaza de regula de stat, cu fonduri bugetare.

In Romania exista suprafete mari desecate in urma cu aproape 200 de ani in Banat si Crisana, precum si in Lunca Dunarii unde ele s-au executat odata sau imediat dupa lucrarile de indiguire in urma cu 30 – 40 de ani.

Fermierii care lucreaza terenuri astfel amenajate au obligatia de a participa la mentinerea in buna stare de functionare a canalelor de desecare, evitand innamolirea lor cu pamant scurs de pe teren sau cu orice fel de resturi de cultura. De asemenea, acolo unde exidta drenuri ingropate, fermierul trebuie sa evite lucrari ale solului de mare adancime, care ar putea degrada drenurile.

Lucrarile de aratura vor trebui executate pe o directie care sa usureze scurgere apei spre canale si, in cazul prezentei drenurilor, de-a curmezisul acestora.

Cum se poate face agricultura pe terenurile cu exces de umiditate de suprafata?

Excesul temporar de umiditate de suprafata este prezent pe terenurile unde exista in acelasi timp climat umed, teren plan sau depresionar si sol greu, compact, cu permeabilitate scazuta. In aceste conditii, in anii sau in perioadele cu ploi abundente, o parte din apa de ploaie nu se poate nici scurge la suprafata terenului, nici duce in adancimea solului. Ea ramane in stratul de deasupra sau chiar la suprafata solului.

Terenuri cu exces temporar de umiditate de  suprafata exista in Romania pe suprafete mari in nord-vestul Munteniei (zona Pitesti-Slatina) si nordul Olteniei (zona Craiova – Tg. Jiu), pe suprafete restranse in crovurile din vestul Baraganului si in Campia Teleormanului, in sudul Transilvaniei (zona Fagaras), in mare parte a Banatului si Crisanei, in nord-vestul tarii (zona Satu Mare – Baia Mare). In cele mai multe cazuri el se manifesta efectiv numai in unii ani si in unele perioade ale anului.

Excesul temporar de umiditate de suprafata poate fi indepartat prin reteaua de mici adancituri, mici vai uscate in cea mai mare parte a anului prin care apa se scurge in perioadele umede. Uneori aceste vai nu sunt suficient de dese, si de aceea se cer amenajate canale de desecare care sa preia acest exces. In ambele cazuri, in prezenta sau in absenta canalelor de desecare, este necesar un sistem special de lucrari, asa numitele lucrari agropedoameliorative, precum si de efectuare a lucrarilor solului.

O problema deosebit de importanta este asezarea parcelelor de teren pe o directie de-a curmezisul vailor de scurgere sau canalelor de desecare, asezare care sa dea posibilitatea scurgerii apei catre aceste vai sau canale. O astfel de asezare a parcelelor a existat inainte de colectivizarea agriculturii, mai ales in zonele Fagaras si Satu Mare, dar ea a fost modificata in agricultura colectivitsta pentru a se crea parcele mari, de forma regulata, potrivite pentru executarea lucrarilor cu tractorul, dar nepotrivita pe solurile cu esces de umiditate de suprafata.

Din pacate, dupa restituirea terenurilor catre proprietarii de drept, nu s-a avut in vedere aceasta problema, astfel incat asezarea terenurilor este in continuare, adesea, nu cea mai potrivita. In astfel de cazuri este necesar a se trece la o reorganizare a teritoriului, o sistematizare a parcelelor, ceea ce face necesara elaborarea unui proiect de specialitate si obtinerea acordului proprietarilor de teren.

O prima masura ce se cere aplicata cu caracter general este executarea unei nivelari de exploatare, menita sa elimine micile denivelari existente pe teren, care pot impiedica scurgerea apei spre cursurile de apa naturale, permanente sau temporare, sau spre canalele de desecare.

Nivelarea de exploatare, ca lucrare agropedoameliorativa ce se executa direct de producatorul agricol, este limitata la situatii in care grosimea stratului de sol ce trebuie miscat nu depaseste 15 – 20 cm, in celelalte cazuri fiind necesara executarea unei nivelari capitale care are caracterul unei investitii de imbunatatiri funciare si trebuie executata de institutii de specialitate.

Nivelarea de exploatare se executa cu utilaj special care se poate inchiria de la posesorii lor. Se executa de obicei 4 treceri succesive, doua de-a curmezisul parcelei si urmatoarele doua pe latul si pe lungul acesteia. Lucrarea se executa inainte de pregatirea terenului pentru semanat, fie toamna, fie primavara, dupa cultura ce urmeaza a fi folosita in acel an. Solul trebuie sa fie bine uscat la suprafata.

Nivelarea de exploatare se repeta anual sau la 2 ani odata. Dupa primul an de nivelare este necesar sa se aplice doze de ingrasaminte chimice diferite in diferitele parti ale parcelei nivelate care sa corecteze deosebirile aparute intre portiunile de teren decopertate si cele acoperite. Pentru a cunoaste ce ingrasaminte trebuie  aplicate este necesar a face analize de sol la Oficiul Judetean de Studii Pedologice si Agrochimice.

De asemenea, cu caracter general, trebuie avuta in vedere si executarea araturilor si celorlalte lucrari ale solului pe directia scurgerii apelor, adica de-a lungul pantei terenului respectiv, oricat de mica ar fi aceasta. Pe aceeasi directie urmeaza a se efectua si semanatul diferitelor culturi. In acest scop este necesar ca parcelarea terenului sa tina seama de relieful respectiv, parcelele fiind orientate cu lungimea lor perpendicular pe cursurile de apa sau canalele de desecare care urmeaza a primi apa de scurgere.

O situatie aparte este cea a terenurilor cu forme de relief adancite, crovuri, microdepresiuni sau fire de vale, fara scurgere naturala, mai adanci decat cele care ar putea fi nivelate in cadrul lucrarilor de nivelare de exploatare. In astfel de cazuri se executa santuri si rigole nesistematice de scurgere. Acestea se amplaseaza pe directia necesara pentru ca apa sa se poata scurge spre vaile de rauri sau canalele de desecare invecinate. Lungimea lor nu trebuie sa depaseasca de regula 200 cm, exceptie fiind cele care urmaresc mici fire de vale naturale.

Adancimea rigolelor de scurgere nu trebuie sa depaseasca 20 – 30 cm, ele putand astfel sa fie traversate cu utilajele agricole si necesitand de aceea a fi refacute anual. Adancimea santurilor de scurgere poate fi ceva mai mare, pana la 40 – 50 cm, in acest caz avand caracter de mai lunga durata, anual fiind necesara doar corectarea lor.

In conditii de exces de umiditate mai puternic, la cele de mai sus se adauga amenajarea de santuri si rigole sistematice de scurgere. Acestea sunt paralele, amplasate la distante de regula de 15 – 20 m, astfel orientate incat sa asigure scurgerea apei spre cursurile de apa sau canalele de desecare respective.

Adancimea rigolelor de scurgere nu va depasi 15 – 20 cm, ele putand fi traversate de utilajele agricole, iar lungimea lor poate fi de 300 – 500 m. Ele se astupa la urmatoarea aratura si se refac anual, de preferat toamna pe sol uscat, la nevoie fiind partial refacute primavara.

In situatiile in care exista retea de canale de desecare, rigolele de scurgere se descarca intr-un mic sant de colectare, amplasat paralel cu canalul de desecare, la distanta de 15 -20 m de acesta, racordat la canalul de desecare prin mici vaduri sau prin conducte ingropate.

In conditii de intensitate si mai mare a excesului temporar de umiditate de suprafata, si in absenta unor amenajari de drenaj inchis cu tuburi, se practica sistemul de modelare in benzi cu coame, sistem traditional in multe parti ale globului ca si, in perioada dinainte de colectivizare, in unele zone din Romania. Aceste benzi constau din coame ridicate, paralele intre ele, separate prin rigole de scurgere. Latimea coamelor este de 18 – 36 m (latime ce trebuie aleasa tinand seama de combinele folosite in ferma respectiva, in asa fel incat sa faca posibila trecerea de 4 – 8 ori a combinelor), lungimea lor de pana la 500 cm, si inaltimea in partea centrala cu 15 – 25 cm fata de nivelul rigolelor de scurgere.

Coamele se amplaseaza perpendicular de-a curmezisul cursurilor de apa sau canalelor de desecare existente pentru a asigura scurgerea excesului de apa, direct in acestea sau prin intermediul unor rigole de colectare (vezi mai sus). Benzile cu coame se realizeaza prin 4 – 5 araturi obisnuite, efectuate timp de 2 – 3 ani pe aceeasi directie, la cormana, fiecare aratura incepand din partea centrala a viitoarei coame. Odata realizate, benzile cu coame au caracter practic permanent, araturile curente efectuandu-se in anii urmatori la cormana, iar odata la 2 – 3 ani in laturi pentru a evita inaltarea prea accentuata a coamei.

Anual se curata rigolele de scurgere si cele de colectare. Imediat dupa realizarea benzilor cu coame sunt necesare analize de sol si aplicarea pe baza lor, timp de 2 – 3 ani, a unor doze de ingrasaminte chimice mai mari decat cele obisnuite.

Minimalizarea pierderilor de apa

Apa, aerul si solul sunt resursele de mediu cele mai vulnerabile. Unitatea naturala de formare a resurselor de apa este bazinul hidrografic, definit ca teritoriul de pe care un rau isi colecteaza apele. In masura in care conceptul de bazin este aplicat unei game largi de scari spatiale (de la bazine elementare pana la bazinele  marilor fluvii) si de asemenea, mai multor tipuri de medii (bazine urbane sau rurale, agricole sau silvice, bazinele lacurilor, a panzei freatice, de carst etc.), el va fi definit ca integrator.

In prezenta vegetatiei, o parte din precipitatii este retinuta prin interceptie de stratul vegetal iar restul ajunge pe sol, strabatand foliajul sau prin curgerea pe trunchiul arborilor. Deci pentru a minimaliza pierderile de apa este necesar ca terenul sa fie acoperit permanent cu vegetatie.

In practica fermelor este necesar sa fie respectate urmatoarele reguli:

  • Lucrarea solului sa se execute la momentul optim de umiditate.
  • Dupa recoltarea culturilor de vara la un interval minim de 5 zile, sa se efectueze dezmiristirea terenului printr-o lucrare cu grapa cu discuri daca solul este foarte uscat si prin aratura la o adancime de 15 -20 cm daca solul are umiditate optima.
  • Obligativitatea efectuari araturilor de toamna pe intreaga suprafata cu exceptia terenurilor cu textura grosiera (nisipos, nisip-Iutos, lut-nisipos).
  • Inca din toamna, sa se execute imediat dupa aratura o lucrare de discuire+nivelare a araturii.
  • Pentru infiintarea culturilor de primavara, se vor folosii unelte agricole care sa patrunda cat mai putin in sol, astfel ca afanarea sa se execute cat mai la suprafata solului.
  • Culturile sa fie mentinute cat mai curate de buriueni.
  • Prasitoarele sa fie intretinute si mecanic pentru distrugerea crustei si astfel, evitarea pierderii apel din sol prin evapotranspiratie.

Metode agrotehnice de conservare a apei

Consevarea apei in sol este in relatie directa cu totalitatea fenomenelor de patrundere, circulatie, retinere si pierderea a acesteia.

Prin metode agrotehnice pot fi influentate in mod direct sau indirect, una sau mai multe din componentele regimului hidric, astfel incat sa-I aducem cat mai aproape de cerintele plantelor pentru apa si starea optima de lucrare a solului.

In CODUL DE BUNE PRACTICI AGRICOLE IN FERMA, se intalnesc situatii foarte diverse, dar in mare, ele se pot grupa in doua categorii distincte:

  • apa este insuficienta si se impun metode agrotehnice de inmagazinare, pastrare si folosire economica. Acesta situatie este specifica zonelor de stepa-silvostepa, dar si zonelor colinare pe versantii cu expozitie sudica, sud-estica, sud-vestica, cu pante intre 8-30%. Insuficienta apei poate sa fie si in zonele climatice III si IV (zone racoroase si umede), in cazul nerespectarii bunelor practici agricole
  • apa este in exces si se impune evacuarea acesteia. Uneori, in practica agricola, sunt necesare ambele categorii de metode.

Pentru conservarea cat mai buna a apei din sol, se impune folosirea practicilor agrotehnice diferentiat, pe intreg parcursul anuluI agricol, In cadrul unei rotatii de culturi adecvate zonei si in corelatie cu input-urile tehnologice preconizate (irigare, fertilizare, combaterea buruienilor, desimea culturii etc.).

Printre metodele agrotehnice de conservare a apel in sol, mentionam:

1. Practicarea asolamentului in fiecare ferma si stabilirea unei structuri de culturi care sa includa cel putin trei grupe de plante: cereale paioase 33%, prasitoare – plante tehnice 33%, leguminoase 33%.

2. Executarea lucrarilor solului in intervalul optim de lucru, cand solul este reavan, se revarsa in urma pluguluI, aratura este fara bulgari sau curele. In acesta stare, solurile in functie de textura pot avea 7-20% apa raportata la greutate, cu optim la lucru la 16-20%. Respectarea bunei practici de lucrare a solului in intervalul optim de lucru conduce la refacerea drenajulul intern al soluluI, realizarea vitezei optime de infiltrare a apei de 2 mm/ora, optimizarea tasarii (DA=1,3g/cm3), cresterea capacitatii de inmagazinare a apei, reducerea consumului neproductiv de apa.

3. Practicarea dezmiristirii imediat dupa recoltarea cerealelor paioase, rapita, leguminoase, la adancimi de 8-10cm, intrerupe capilaritatea, reduce evaporarea apei din sol, este favorizata infiltrarea apei din ploi si condensarea vaporilor de apa care vin din profunzime. Cantitatea de apa adsorbita de sol creste de 2-3 ori, scade evaporatia cu cca. 8-10% si resturile vegetale se comporta asemanator straturilor de mulci.

4. Evitarea mobilizarii solului la adancimi mai mari decat cele necesare, atat la lucrarea de baza cat si la pregatitrea patului germinativ. Astfel, nu se justifica adancimi de arat de peste 30 cm si de 10 cm la pregatirea patului germinativ.

5. Practicarea araturilor de vara si a araturilor adanci de toamna care asigura acumularea apei pe adancimea profiluluI de sol, constituindu-se astfel rezerva pentru periodele secetoase din timpul verii. La aratura de vara, plugul lucreaza in agregat cu grapa stelata.

6. Pe terenurile in panta se evita lucrarea din deal in vale, pentru a nu favoriza surgerea apei si erodarea solului. In zonele colinare, pe terenurile cu panta peste 30%, este eficienta executarea lucrarilor pe directia generala a curbelor de nivel. Executarea araturilor pe aceasta directie a contribuit la reducerea pierderilor de apa cu pana la 75%. Pe pante mai mari de 18- 20%, datorita pericolului rasturnarii tractoarelor pe pneuri, araturile se pot executa cu tractoare pe senile si pluguri reversibile cu rasturnarea brazdei spre amonte.

7. Stratul de sol afanat rezultat in urma araturii, favorizeaza inmagazinarea unui volum mare de apa, daca este curat de buruieni si nu s-a format crusta.

8. Pregatirea patului germinativ in perioada semanatului, numai pe adancimea de semanat, folosirea pieselor active rotative si nu de rasturnare a solului. Prelucrarea solului folosind combinatorul si grapa rotativa este mult mai eficienta decat folosirea grapei cu discuri, care rastoarna integul volum de sol prelucrat, expunandu-I conditiilor de mediu si pierderii apei.

9. Completarea necesarului de apa a plantelor prin irigare. Chiar in zonele colinare, irigarea asigura 13-15% din regimul optim de apa a solului, ceea ce face oportuna extinderea irigatiilor si in aceste zone.

10. Mulcirea soluluI cu diferite materiale impiedica evaporarea apei si in plus. in functie de culoarea mulciului, influenteaza regimul termic al solului.

11. Extinderea perdelelor forestiere de protectie favorizeaza ameliorarea climatului, reduc viteza vanturilor si ca urmare, se reduc procesele de evaporare a apei din sol.

12. In cazul solurilor grele, care au in profil orizont Bt (cu continut ridicat de argila), se recomanda permeabilizarea acestuia prin lucrarea de afanare adanca (40-80 cm), astfel imbunatatindu-se regimul aerohidric al solului. Afanarea adanca se executa la intervale de 4-6 ani, avand efect numai daca stratul impermeabil este strapuns complet si are posibilitati de scurgere.

13. Afanarea adanca trebuie realizata in complex cu alte lucrari, care imbunatatesc drenajul soluluI. Astfel, ea este mai eficienta in cadrul unei rotatii de culturi care sa cuprinda plante prasitoare si leguminoase si este insotita de aplicarea a 60-80 t/ha gunoi de grajd.

Maximizarea eficientei de utilizare a apei

Pentru extinderea irigatilor in zona colinara din Transilvania, pe forme de relief variate ca lunci, terase, platouri, se impun masuri ca:

• Folosirea tehnicii de irigat prin aspersiune care permite controlul mai riguros al apei (pentru evitarea proceselor de eroziune si alunecari).

• Automatizarea exploatarii amenajarilor si gasirea unor solutii de irigatii si alimentari cu apa ce folosesc aceasi sursa de apa si retea de aductiune si distributie.

• Retelele de distributie ce alimenteaza fermele trebuie sa functioneze la „cerere” si cu distributie in tot cursul anului, deci trebuie sa se gaseasca sub presiune, avand si volumul de apa asigurat.

• Pentru asigurarea debitului cerut de retea, cu mentinerea unei presiuni acceptabile in toate sectiunile retelei si la mai multe planuri de altitudine, trebuie adoptata tehnica rezervoarelor de echilibru si bornele de irigatie.

• Utilizarea de echipamente pentru distributia automata a apei la parcele.

• Irigatia localizata prin picurare si rame perforate.

Gestiunea optima a apei in regim irigat

Cele mai importante eforturi de gestiune a cerintei de apa, este stiut ca se depun in situatii de criza, cum ar fi in perioadele de seceta, atunci cand consumatorii pot simti lipsa efectiva a gestiunii resurselor de apa.

Cateva din principalele instrumente disponibile ale managementului informatiei, care include baze de date, modele computerizate cunoscute si strategii generale, sunt:

1. Cunoasterea volumelor resurselor de apa disponibile – in special a resursei apelor subterane si  nivelul de folosire a acestora.

2. Constituirea bazei de date pentru sustinerea politicilor MCA.

3. Intelegerea efectelor demografice, rata exodului rural si capacitatea de a plati pentru consumurile din ce in ce mai mari de apa.

4. Estimarea folosintei de apa sectoriale prezenta si viitoare, si apoi folosirea estimarilor pentru realocarea apei acolo unde este o insuficienta prognozata.

5. Evaluarea calitatii apei folosite la irigatii (ex. salinitatea) in diferite anotimpuri si efectele acesteia asupra solului si a productivitatii acestuia.

6. Intocmirea bazei de date privind cantitatile de apa actuale folosite de agricultori din rauri pentru lucrarile proprii de stocare.

7. Elaborarea de documentatii ale studiilor de caz pentru cerinta de apa.

8. Prognoza cerintei de apa.

9. Sisteme informationale referitoare la schemele de apa si canalizare.

10. In vederea optimizarii consumului de apa, trebuiesc urmariti principalii parametrii: eficacitatea si omogenitatea udarii, uniformitatea repartitiei umiditatii in sol, raportul dintre productivitate si costuri.

11. Eforturile si caile prin care se ridica eficacitatea sistemelor de irigatii de suprafata automecanizate, le fac comparabile sau chiar superioare altor sisteme de irigatii. Se va acorda atentie deosebita la inaintarea si reculul apei in brazde, infiltratia, geometria elementelor de udare (forme, lungimi, pante).

12. Cu privire la aspersiune, desi prezinta eficacitate mai ridicata, recomandam folosirea rationala intrucat sunt necesare multe interventii, mai ales la ameliorarea echipamentelor. Uniformitatea pulverizarii apei, conceptia de constructie a aspersoarelor, automatizarea aspersiunii prin telecomanda, reducerea consumului de energie, sunt cai de crestere a eficientei folosirii apei.

13. Eficacitatea relativa a diferitelor metode de irigatie – traditionale sau noi, trebuie sa se raporteze si la caracteristicile solului, climei, hidrologiei, care pot modifica radical termenii de comparatie a unei metode fata de alta.

14. Evolutia crizei energetice impune gasirea de sisteme noi si echipamente de irigat care sa functioneze cu mica si foarte mica presiune (ex. irigare prin picurare).

15. Pe terenuri cu soluri nisipoase, nu se recomanda folosirea metodei de irigat prin brazde (datorita coeziunii slabe a solului), ci doar prin aspersiune sau picurare.

16. Momentul declansarii irigatiei, corelat cu aspectele climatice si cerintele fiziologice ale plantelor, trebuie facut la anumite valori ale lUA (intervalul umiditatii active), acesta fiind situat intre valoarea coeficientului de ofilire si capacitatea de camp. Intervalul umiditatii active este mai mare la solurile argiloase decat la cele nisipoase.

17. La calcularea normelor de irigat, se are in vedere si nivelul de adancime a panzei freatice, precum si gradul de mineralizare a acesteia, pentru evitarea salinizarii secundare.

Share on Facebook