Un crescator de porci din Slovacia cultiva sorg pentru furajarea animalelor. Ce randament a obtinut?

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Societatea Polnovakia Agrar, S.R.O. este o companie din Slovacia, care se ocupa cu cresterea porcilor, cresterea de bovine, productia de oua si productia vegetala, iar din 2018 a ales sa cultive sorg pentru furajarea propriilor animale din ferma.

Cu un efectiv de 150 000 porci de ingrasatorie pe an, cresterea porcinelor constituie activitatea de baza a societatii Polnovakia Agrar, S.R.O., care produce, totodata, 20 milioane de oua pe an si cultiva o suprafata totala de 7500 ha.

Aceasta societate are, in prezent, cca 210 angajati. Din 2018, a inclus treptat sorgul in rotatii.

Sorghum ID – De ce ati decis sa cultivati sorg-boabe in exploatatia dvs.?

Peter Jakub – Cautam o cultura care sa tina cont de doua criterii principale: rezistenta mare la seceta si posibilitatea de integrare in productia de furaje.

De asemenea, am vrut sa „prelungim” rotatiile si sa ne diversificam culturile.

In plus, sorgul ofera numeroase avantaje: un continut proteic mai ridicat si un nivel de toxine mai mic, fata de alte cereale; o rezistenta mai buna la insecte si boli, si un cost de productie si de uscare scazut.

Cultura sorgului ne permite, de asemenea, sa ne esalonam munca pe parcursul anului: semanam mai tarziu decat floarea-soarelui sau alte cereale si recoltam mai devreme.

Bineinteles, la inceput, nu am putut decat sa facem supozitii in privinta rezultatelor, pentru ca nimeni din jur nu ar fi fost in masura sa ne explice in ce constau avantajele sau dezavantajele sorgului!

Citeste si: ANSVSA: 61 de focare de pesta porcina in Romania

SorghumID – Concret, cum procedati, cu aceasta cultura?

Peter Jakub – Am ales un hibrid tratat, Concep® III1.

Cea mai mare parte a suprafetei noastre este insamantata cu sorg-boabe.

Densitatea de semanat pe care o practicam este de cca 275 000 boabe/ha, la o distanta de 30 cm intre randuri – dar vrem sa mergem spre 45 cm.

In Slovacia, semanam in primele cincisprezece zile din luna mai, si recoltam, in general, in septembrie. Recolta consta, in cea mai mare parte, din sorg uscat.

Uscam pana la 18-19 %, in anii cu precipitatii mai mari.

Productia medie variaza, intre ferme, si in functie de conditii, dar, in general, obtinem 6-8 t/ha, randamentele noastre cele mai bune ajungand pana la 9,5 t/ha, cu o umiditate de 14 %.

Producem, in total, 3000-4000 tone de sorg pe an, iar aceasta cantitate este destinata integral productiei de furaje din exploatatia noastra.

In prezent, sorgul este o cultura esentiala in exploatatia noastra, trecand de la 10 ha, in 2018, la 200 ha, in 2019, si stabilizandu-se la 600 ha, in 2020.

SorghumID – Cum folositi sorgul in sectorul dvs. porcin?

Peter Jakub – Folosim sorg in amestecurile de furaje destinate scroafelor (cca 3 %) si porcilor de ingrasatorie (15-20 %).

Modul de utilizare al sorgului si dozarea lui in ratii sunt stabilite de specialistii nostri in nutritie animala, care concep retetele in functie de calitatea si de cantitatea produsului brut, tinand cont de nevoile efectivelor noastre.

SorghumID – Care, este, dupa parerea dvs., viitorul sorgului, in Slovacia?

Peter Jakub – Cred ca sorgul are un viitor promitator, in Slovacia.

Seceta severa care a lovit tara noastra anul acesta si noua reglementare europeana privind rotatia culturilor vor determina cu siguranta o crestere a productiei de sorg.

Pe de alta parte, mai raman multe de facut in privinta comunicarii legate de sorg: foarte putini cultivatori au acces la informatii clare si practice legate de aceasta cereala, si eu insumi am fost solicitat de multe ori pentru a vorbi despre el.

Altfel, piata sorgului trebuie si ea dezvoltata, pentru a le oferi agricultorilor cele mai bune posibilitati de desfacere.

Sursa: Sorghum.ID

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE