Cu toate ca in ultimele saptamani vremea din Romania a fost in general ploioasa, la nivel European lucrurile sunt total opuse si mai multe tari se confrunta cu seceta. Temperaturile crescute i-au ajutat pe fermierii europeni sa majoreze suprafetele insamantate cu porumb insa culturile ar putea fi afectate daca ploile nu vor reveni, noteaza Agerpres.

Conform agentiei franceze AgriMer, la data de 14 mai, suprafata insamantata cu porumb la nivelul UE era deja la 86% din suprafata preconizata. Conditiile climatice similare cu cele de anul trecut au asigurat o insamantare multumitoare a porumbului.

,,Singurul semn de intrebare in Franta este intarzierea la insamantare. Rezervele de apa din sol au fost inlocuite de ploile de iarna, ceea ce constituie un factor pozitiv pentru irigatiile de vara”, a declarat un analist al agentiei Strategie Grains.

Franta: suprafata insamantata cu porumb, cu 12% mai mica decat media ultimilor 5 ani

Ministerul Agriculturii din Franta estima ca suprafata insamantata cu porumb in anul 2018 ar putea fi asemanata cu cea de anul trecut, insa comparativ cu media ultimilor 5 ani, aceasta este cu 12% mai mica.

Totusi, analistii se asteapta la o crestere cu 3% a productiei de porumb la nivel de UE, ajungandu-se pana la 60,9 milioane de tone. Cresterea ar fi datorata si productiei pe care o va inregistra Spania, in conditiile in care anul trecut aceasta tara a avut recoltele serios afectate de seceta.

Ploile din ultima perioada nu au fost suficiente

Conform specialistilor, vremea secetoasa ar putea afecta si recoltele unor tari precum Romania si Ungaria, in ciuda precipitatiilor inregistrate in ultima perioada. ,,Au fost ploi dar unele dintre ele au venit insotite de furtuni astfel incat nu au cazut pe o arie larga’’, spune un analist de Strategie Grains.

Seceta, subiect de ingrijorare si in Germania

,,Vremea nefavorabila pentru insamantarea graului de iarna si unele cereale de primavara inseamna ca o suprafata suplimentara a fost insamantata cu porumb. Insa plantele sufera de seceta in unele zone, iar productiile nu par promitatoare”, a spus un analist.

Oficiul National de Statistica din Germania a precizat ca productia de porumb ar putea scadea cu 2,6% chiar daca suprafetele supuse insamantarii vor fi cu 7,4% mai mari.