septembrie 17, 2019
Meniu

UE isi propune sa reformeze sectorul piscicol. Ce norme vor fi aplicate

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In curand, UE va trece la punerea in aplicare a unor noi norme pe termen lung pentru gestionarea activitatilor de pescuit in apele occidentale, care cuprind atat apele de nord-vest si apele de sud-vest, cat si apele din jurul insulelor Madeira si Canare.

Consiliul a adoptat astazi un regulament care stabileste un plan multianual pentru stocurile pescuite in apele occidentale si in apele adiacente, precum si pentru activitatile de pescuit care exploateaza respectivele stocuri.

„Importanta planurilor multianuale de gestionare pentru punerea in aplicare a politicii comune in domeniul pescuitului nu poate fi subestimata. Astazi, dupa Marea Baltica si Marea Nordului, a venit randul apelor occidentale, cu obiectivul de a asigura sustenabilitatea resurselor noastre marine si a sectorului pescaresc”, a afirmat Petre Daea, ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale din Romania si presedinte al Consiliului

Noul regulament instituie un plan multianual cuprinzator de gestionare, in care sunt incluse toate stocurile de peste relevante (stocurile demersale si stocurile de specii de adancime) si care stabileste obiective de pescuit pentru principalele specii-tinta. Pescuitul acestora va trebui sa se desfasoare cu respectarea principiului productiei maxime durabile, in timp ce capturile accidentale vor fi gestionate in conformitate cu abordarea precautionara.

Noile norme sunt concepute astfel incat sa tina seama de faptul ca cele mai importante stocuri demersale (si anume cele care traiesc pe fundul marii) sunt capturate in cadrul pescuitului mixt, precum si de provocarile asociate acestui fenomen in contextul punerii in aplicare a obligatiei de debarcare.

Noile norme se vor aplica din ziua urmatoare publicarii lor in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE