Statiunea Eilat, Israel

Vacanta la Marea Rosie: Eilat va fi prima statiune din Israel fara COVID-19

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministerul Turismului din Israel a anuntat, in cadrul unei conferinte de presa desfasurata online, ca cei care vor dori sa viziteze Tara Sfanta vor putea sa isi indeplineasca visul in ciuda pandemiei de Covid-19.

Pe 12 martie, Israelul a luat o masura fara precedent. Granitele au fost inchise. Autoritatile israeliene au gestionat cu mana de fier pandemia si iata ca Aeroportul International Ben Gurion din Tel Aviv va relua operarea zborurilor internationale incepand cu luna iunie.

„Vor fi folositi roboti pentru igienizare si curatenie, iar masca va fi obligatoriu de purtat, atat din partea personalului, cat si a pasagerilor. Procedurile de check-in se vor face online sau la chioscurile self-service din aeroport. Pasagerii trebuie sa se prezinte la aeroport cu 4 ore inainte de zbor”, a scris pe pagina sa de pe o retea de socializare Razvan Pascu, consultant in turism.

Pas cu pas, Israelul a ridicat blocada. S-au reluat zborurile interne si turismul local, oamenii se pot plimba prin parcuri, s-au deschis mall-urile, muzeele. La finalul acestei luni se vor deschide piscinele si parcurile de distractie.

Cei care doresc sa viziteze Tara Sfanta trebuie sa stie ca vor ramane in vigoare o serie de prevederi.

„Vizitarea obiectivelor turistice se face in conditii de distantare sociala. La Zidul Plangerii au fost montati parapeti care sa garanteze siguranta vizitatorilor, iar plajele sunt deschise sub rezerva respectarii distantarii sociale de minim 2 metri. Hotelurile mai mari din Israel se pregatesc si ele sa primeasca turisti, astfel ca au suplimentat personalul dedicat pentru curatenie, au inlocuit filtrele de aer cu unele cu o performanta crescuta pentru toate sistemele de ventilatie existente, atat din camere, cat si din spatiile comune, au montat panouri de protectie din plexiglas la receptie sau la intrarea in restaurant/bar si au facilitat check-in-ul contactless, iar mesele se vor servi preponderent in spatiile deschise sau in regim de room-service. Noile rezervari pot fi anulate cu pana la 48 ore inainte de check-in, fara nicio penalizare, tocmai pentru a impulsiona vanzarile. Eilat (la Marea Rosie) va fi prima statiune din Israel fara COVID”, mai arata Razvan Pascu.

TAROM a anuntat ca se prelungeste suspendarea zborurilor din Bucuresti spre Tel Aviv pana pe data de 15 Iunie. Cei care aveau bilete in aceasta perioada pot solicita returnarea banilor sau pot reprograma pentru o data ulterioara, fara taxe suplimentare.

Statiunea Eilat este fereastra Israelului la Marea Rosie. Zona de coasta se intinde pe 10 km. Apele limpezi, temperatura medie de circa 20 de grade si faptul ca ploua doar 12 zile pe an transforma aceasta statiune la Marea Rosie intr-o atractie deosebita. Eilat este renumita ca statiune balneoclimaterica. Turistii se bucura de climatul cald, marin, cu salinitate ridicata, binefacator pentru recuperare respiratorie si diverse boli. In statiunea Eilat se fac tratamente de refacere fizica bazate pe hidroterapie si mai ales tratamente traditionale regenerative si antistres (antidepresive, anxiolitice).

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE