Satul românesc își pierde tradițiile milenare, însă sunt și oameni care au învățat să facă o afacere din salvarea lor.

Lelea Maria Ionița, din Salva, județul Bistrița Năsăud, țesea și cosea cât era iarna de lungă, când era fată, acasă, la părinți, alături de alte fete din sat. Își aduce aminte cum făceau clăci unde limba era dezlegată de o cană de vin fiert, iar foamea potolită cu turte pe vatră ori plăcinte cu dovleac. Se țesea, cosea sau torcea până după miezul nopții. Sfârâiau fusele, iar bătrânele vorbeau despre timpuri apuse. Astăzi, satul nu se mai adună la clacă, dar prin lăzile bunicelor stau ascunse adevărate comori, dovadă a măiestriei mâinilor lor dibace.

Tinerele nu mai știu să țese sau să toarcă, nici să pună întreg lanul de maci sau tufele de bujori pe altițe, dar le poartă cu drag pe cele scoase din lăzile vechi de zestre ale bătrânelor. Maria Ionița merge din poartă în poartă și adună pânzătură, cioreci sau traiste din lână, pe care le vinde mușteriilor din București.

„Mă duc eu pe la bătrâne sau mă caută ele, că au auzit că le pot vinde. Greu se mai găsesc pe ici pe colo lucruri bune, că nu se mai fac. Care sunt mai bune le iau și le dau. Le cumpără și fetele de la ansambluri, dar și doamnele cu funcții, directoare de pe la firmele mari. Dar nu se dau așa, repede, cum să zic. Vin și de câteva ori la târg cu ele și abia le dau”, spune Maria Ioniță.

Prețul se face din ochi, în funcție de cât de bine s-a păstrat țesătura. O traistă din lână se vinde cu 150 de lei, iar o pânzătură, adică un brâu sau o fotă, cusută cu mărgele și paiete, cu 200 de lei.  Un metru de pânzătura de lână pentru haine și cioreci (pantaloni bărbătești) se dă cu 50 de lei.

Share on Facebook