La ceas de sărbătoare, bucovinenii își pun straiele moștenite de la străbuni și pornesc către biserică, pentru a cinsti Învierea Domnului.
În săptămâna mare, care precede Paștele, gospodinele nu mai prididesc de treabă. Încondeiază ouă care le-au făcut celebre în toată lumea și meșteresc modele din aluat care să împodobească pasca.
„În săptămâna dinainte de Paște se fac pâinile și pasca, cozonacii. Pe pască se așază diferite figurine, ca figuri geometrice sau păsări,care sunt semne de belșug pentru gospodărie. Acestea se duc în Noaptea de Înviere la biserică să le sfințească preotul. Coșurile se pun împrejurul biserici, cu lumânări aprinse în ele. După sfințire se împarte din bucate și vecinilor sau rudelor nevoiașe”, povestește Niculina Vasiluț, președinte filialei ANTREC Suceava.
Cei care vor să cinstească Paștele în Bucovina, e bine să știe că prețurile se tocmesc, iar țăranca pune masă bogată, mai spune reprezentanta ANTREC. Tarifele pornesc de la circa 80-100 de lei de persoană pe zi, cu demipensiune.
În seara primei zile de Paște, oamenii se așază la masă cu familia, iar seara merg la vecernie. De abia în a doua zi de Paște, în satele în Bucovina se încingea hora.