Pe urmele lui Ștefan cel Mare, la Mănăstirea Putna

Facebook
Twitter

Despre domnul Moldovei Ștefan cel Mare se spune că ridica un lăcaș al Domnului după fiecare bătălie, numai că izvoarele istorice contrazic cultura populară. Și despre zidirea Mănăstirii Putna circulă numeroase legende.

Locuitorii din preajma Putnei vorbesc despre o noapte foarte întunecoasă, în care doar urletele lupilor sfâșâiau negrul nopții. Pustnicul Daniile Sihastru înălța rugi Domnului în chilia sa, iar Ștefan Vodă, întorcându-se de la o vânătoare din munţi, s-ar fi rătăcit prin partea locului. Ajuns la chilia pustnicului, voievodul s-ar fi lăsat convins de omul Domnului să zidească o mănăstire, tocmai în valea Putnei.

Altă legendă arată cum Ștefan cel Mare, fiind învins cândva într-un război şi rătăcind rănit prin ţară, ar fi ajuns la aceeaşi chilie de pe valea Viţeului, unde a dat de un pustnic bătrân, cu barba albă şi lungă până la brâu, dar căruia i s-a pierdut numele în tot amarul de ani în care legenda a curs din gură-n-gură. Bătrânul l-ar fi găzduit, iar într-o noapte i-ar fi arătat un loc și l-a întrebat de trei ori dacă vede ceva. De abia a treia oară Vodă Ștefan a răspuns că vede niște lumini, dar pustnicul i-a spus că sunt, de fapt, îngeri și că, dacă vrea să-și biruie vrăjmașii, trebuie să ridice pe locul arătat de îngeri o sfântă mănăstire.

Ştefan cel Mare a făgăduit că va ridica mănăstirea, iar a doua zi și-a strâns oastea împrăştiată prin ţară, a pornit din nou la luptă şi astfel i-a învins pe duşmani. După dobândirea biruinţei, și-a ţinut vorba și a ridicat cea mai mândră ctitorie a sa. Legenda mai spune că domnitorul a poruncit să se zidească „o căldare mare cu galbeni” şi numeroase odoare de aur şi argint în temelia sfântului lăcaș.

Legat de alegerea locului în care s-a ridicat Mănăstirea Putna, Ion Neculce a consemnat o altă legendă în „O samă de cuvinte”: „Ştefan-vodă cel Bun, cînd s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras ca arcul dintr-un vârvu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariu. Şi este mult locu de unde au tras pană în mănăstire. Pus-au şi pe trii boiernaşi de au tras, pre vătavul de copii şi pre doi copii din casă. Deci unde au cădzut săgeata vătavului de copii au făcut poarta, iar unde au cădzut săgeata unui copil din casă au făcut clopotniţa. Iar un copil din casă dzicu să fie întrecut pe Ştefan-vodă şi să-i fi cădzut săgeata într-un deluşel ce să cheamă Sion, ce este lângă mănăstire. Şi este sămnu un stâlp de piatră. Şi dzic să-i fie tăiat capul acolo. Dar întru adevăr nu să ştie, numai oamenii aste povestescu. Fost-au şi bisericuţă de lemnu întru acel deluşel şi s-au răsipit, fiind de lemnu. Şi aşe au fost făcut mănăstirea de frumoasă, tot cu aur poleită zugrăveala, mai mult aur decât zugrăveală, şi pre dinlăuntru şi pre denafară, şi acoperită cu plumbu”.

În Analele putnene şi în Cronica moldo-polonă se precizează că, imediat după izbânda de la Chilia, se menţionează foarte lapidar că la 10 iulie 1466 Ştefan-vodă a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Astăzi, în acest lăcaș de cult, situat la 72 de km de Cetatea Sucevei, părinții continuă rugile începute de prima obște, formată în 1466 din calugări aduși de la Mănăstirea Neamț, conduși de Arhimandritul Ioasaf, cel dintâi staret al Putnei. Creștinii care caută o oază de liniște și împăcare se pot caza la mănăstire.

Cazare

La Mănăstirea Putna există următoarele posibilităţi de cazare:

  • Camere cu 2 paturi şi grup sanitar propriu.
    Pentru alte informaţii ne puteţi contacta la adresa de e-mail: arhondaric@putna.ro sau la numerele de telefon (004) 0230.414.288 sau (004) 0756.639.606 (părintele Isaac), între orele 9.00 – 19.00, de luni până sâmbătă.
  • Camere cu mai multe locuri (de la 5 până la 28).
    Pentru alte informaţii ne puteţi contacta la adresa de e-mail: arhondaric@putna.ro sau la numărul de telefon (004) 0754.034.442 (părintele Ieremia), între orele 9.00 – 19.00, de luni până sâmbătă.

Căi de acces: pe Drumul Național Rădăuți, spre N-V Gălănești (11 km).. Vicovu de Jos (5 km).. apoi, după încă un kilometru, dreapta spre Bivolaria (3 km).. Putna (8 km).

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE