Turiștii se pozează lângă zidurile, vechi, oamenii de știință găsesc încă motive de uimire, când le studiază. Iată câteva dintre cele mai incredibile orașe antice din lume, care trezesc și astăzi interesul călătorilor pasionați de trecut.

Iranul ajunge mai mereu în atenția presei, în ultima vreme, dar, prinși în vâltoarea evenimentelor cotidiene, puțini își mai aduc aminte că această țară ascunde una dintre comorile lumii antice: orașul Persepolis, construit de regele persan Darius, în jurul anului 515 î.e.n., pe vârful unei terase enorme, ridicată prin sudoarea supușilor temutului rege. De sus, din înălțimea munților, Persepolis a devenit capitala imperiului persan. În 1979, UNESCO l-a inclus în patrimoniul mondial.

Turiștii care se aventurează în Iraq trebuie să pășească printre ruinele din Nimrud. Capitală a Imperiului Asirian timp de 150 de ani, la Nimrud s-au păstrat uriașele ziduri de piatră care apărau orașul, clădiri somptuoase, mormântul impresionant al reginelor asiriene Yaba, Banitu și Atalia. În palatul imperial, impresionează și azi sala tronului, care adăpostește deosebite sculpturi în fildeș.

Siria se poate lăuda cu Palmiria, despre care se vorbește în Biblie. Oraș aflat la confluența mai multor civilizații, Palmiria adăpostește Templul lui Bel, mormântul lui Elahbel, precum și uimitorul castel, care a fost casa regilor acestor pământuri. Supranumit „mireasa deșertului”, Palmiria este simbolul puterii stăpânitorilor teritoriilor siriene.

Construit înaintea erei noastre (anii 400-700 î.e.n), orașul maiaș Palenco atrage încă mii de turiști către sudul Mexicului, cu templele și sculpturile. Locuitorii vechi ai acestui oraș uimesc și azi cu măiestria de care au dat dovadă în modelarea pietrei, iar cei care ajung acolo găsesc un adevărat abecedar referitor la arhitectura maiașă. Pe lista obiectivelor care nu trebuie ratate se numără piramida Pacal Votan, observatorul astronomic și palatul din Palenco.

Misterioasele ruine de la Machu Picchu, din Peru, sunt poate cele mai enigmatice din lume. Site incaș precolumbian, situat în munți, deasupra Văii Urubamba, complexul este înconjurat de izvoare, terase amenajate pentru agricultură sau camere pentru depozitarea recoltelor și adăpostește palate minunate. Cei care au privit Machu Picchu au mărturisit că au fost „într-un paradis verde elegant”.

Cunoscută mai ales pentru conflictele sângeroase care au zguduit societatea în ultimele decenii, Cambodgia ascunde în junglă o minune a lumii antice. Orașul Angkor datează din secolul al IX-lea înainte de Hristos și stă ca o mărturie a Imperiului Kmerilor. Cu mii de temple din vremuri străvechi, răspândite pe areale largi, Angkor este cel mai mare ansamblu religios din lume.

Orașul din piatră, Petra din Iordan, este celebru pentru arhitectura incredibilă. Casele săpate adânc în stâncă uimesc și azi, la mii de ani după ce mâna omului a început să remodeleze piatra. Orașul a fost locuit din vremuri preistorice, iar elementele arhitectonice apărute de-a lungul secolelor se împletesc armonios.

Chiar dacă Egiptul nu mai este astăzi un punct fierbinte pe harta turistică a lumii, din cauza conflictelor sociale violente, iar autoritățile din întreaga lume își avertizează cetățenii să nu călătorească în această țară, cei care ajung pe tărâmul faraonilor nu trebuie să rateze, pe lângă celebra Vale a regilor, cel mai important cimitir din lume, orașul antic Tanis. Cunoscut și sub denumirea Djanet, acesta a fost odată un important centru comercial și capitala celor de a XXI-a și a XXII-a dinastii a faraonilor. Așa se face că Tanis adăpostește numeroase morminte regale și obeliscuri.

Considerat un adevărat muzeu în aer liber, legendarul oraș turcesc Efes găzduiește templul zeiței Artemis, considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Piatra de temelie a orașului a fost pusă în secolul al X-lea î.e.n., Efes găzduiește și alte monumente, cum sunt Templul lui Hadrian, Librăria Romană a lui Celsius sau Poarta Augustă. În Efes se regăsește chiar și prima biserică ridicată în cinstea Fecioarei Maria.

Perlă a coroanei britanice, India se poate mândri cu Sanchi, site arhitectonic care adăpostește 50 de temple budiste, printre care se remarcă Marele Stupa. Aceste „stupa” sunt domuri enorme, care au o cameră centrală în care sunt găzduite obiecte de cult budiste.

În vestul Europei, călătorul poate respira aer cu accente antice la Stonehenge înanglia. Unii spun că acest complex preistoric, format din stane de piatră așezate circular, datând din neolitic, ar fi fost creat de extratereștri. Alții că e doar un mare cimitir. Cercetătorii îl văd ca pe un mister.

Mai apropiat de țara și istoria noastră, grație legăturilor latine, Pompei are și el o istorie milenară. Datând din secolul al VIII-lea î.e.n., Pompei s-a remarcat prin aerul cosmopolit, concurând Roma. Cum trăiau locuitorii săi, cum arătau casele lor, ce opere de artă au creat maeștrii locului, toate acestea pot fi admirate și azi, ca urmare a producerii unei tragedii, cauzate de eruperea vulcanului Vezuviu. Lava incandescentă și cenușa au „încremenit” în timp orașul și pe locuitorii săi.

Dacă veți pune piciorul în Africa, trebuie să faceți o pauză de la safari și să vă aventurați în Zimbabwe. Aici, indigenii au construit, în jurul anilor 1250-1450 înainte de Hristos, Marele Zimbabwe, un complex arhitectural impresionant, cu stane din granit și ziduri înalte, îmbinate cu măiestrie, unic în Sahara.

Share on Facebook