Aşezământul monahal a luat fiinţa în 1944, ca ctitorie a Mitropolitului Vasile Lăzărescu. În anul 1946, s-a înălţat o clădire pentru chilii în care s-a amenajat şi o capelă pentru trebuinţele celor care s-au adunat aici din sfânta chemare de a sluji Domnului. Imobilul a fost prevăzut şi cu un spaţiu pentru ateliere de ţesătorie. Au mai fost construite şi alte clădiri anexe necesare obştii, prin osteneala Exarhului episcopal din acea vreme, Justinian Dalea.

Actuala biserică s-a construit între 1968-1972. S-a mai construit o clădire modernă în care există trapeza, chiliile, ateliere de croitorie şi de pictură a icoanelor.În 2003 a început construcţia unei biserici mai încăpătoare şi unui nou corp de chilii.

Pictura a fost executată de Victor Jurca din Lugoj.

Aceasta biserică este inclusă pe lista monumentelor de arhitectură ale României.

Mănăstirea Timişeni

  • Hram: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ – 29 august
  • Adresa: comuna Şag, judeţul Timiş
  • Telefon: 0256/394885
  • Acces: Rutier: DN 59 Timişoara, spre Sud – com. Şag (14 km).
  • C.F.: Timişoara – Reşiţa, halta Timişeni
  • Stareţă: monahia stavroforă Casiana Şimon
Share on Facebook