Tradiţia locului spune ca, la 8 iunie 1858, un grup de credincioşi, împreuna cu Alexa Nediciu, absolvent de teologie, fiul preotului Alexe Nediciu din Ciclova Montana, au auzit cântări îngereşti din interiorul unei stânci, pe care le-au ascultat stând în genunchi. S-a descoperit un paraclis de rugă, pe locul căruia s-a construit actuala biserică. Construcţia, iniţiată de monahul Alexa Nediciu, cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei Şaguna, a început în 1859 şi s-a terminat în 1861, cu sprijinul financiar al credincioşilor din Oraviţa şi Ciclova Montana. A fost sfinţită la 1 octombrie 1881 cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Biserica este din zid, în formă de navă. Naosul şi pronaosul formează un singur spaţiu. Catapeteasma din lemn este ornamentată cu o sculptura şi o pictura deosebite. Are o turlă care serveşte şi de clopotniţa pentru cele trei clopote ale bisericii. Pardoseala este din placi de beton frumos finisate. Faţadele exterioare sunt simple, zugrăvite în alb. Acoperişul este din tablă zincată.

În biserica se păstrează moaştele unui călugăr care au fost găsite în peştera descoperită pe locul unde azi este jumătatea din faţă a bisericii cu altarul. O dată cu moaştele, a fost găsită şi o icoană ceruită. Se crede ca a fost adusă de la Sf. Munte Athos.

Hram: Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie)
Anul înființării: 1859
Localizare: Ciclova Montană, jud. Caraș-Severin, cod 325604
Numărul de vieţuitori: 7 (viaţă de obşte)
Acces rutier: pe drumul Oraviţa – Ciclova Montană, apoi încă 5km pe drum asfaltat până în curtea mănăstirii
Acces feroviar: pe ruta Berzovia – Oraviţa (cu coborâre la Oraviţa)
Posibilităţi de cazare: Maxim 10 persoane
Stareţ: Arhimandrit Casian Oniţa
Telefon: 0765.704.790; 0723.501.859

Share on Facebook