La sfârșitul secolului al XVI-lea, Cotnariul, cu cele 3.500 de „fumuri” ale sale, era unul dintre cele mai mari târguri ale Moldovei, după Suceava și Bacău. Astăzi, aici îmbătrânesc peste un milion de sticle cu vin de colecție, unele mai vechi chiar decât sălașul în care se odihnesc.
Dezvoltarea târgului Cotnari s-a datorat în mare parte ciorchinilor răsfățati de soare, dar și iscusinței oamenilor locului de a împlini menirea strugurilor: prefacerea în vin, spun reprezentanței producătorului de vinuri Cotnari. În fond, însuși numele de Cotnari vorbește despre destinul său, acela de a fi meșter în „cotitul butoaielor” (cot – a coti, a măsura și ar – meșter). Pe la 1830, boabele hărăzite vinului se adunau de pe cele 720 de pogoane ale podgoriei. Un secol mai târziu dimensiunile acesteia se păstraseră, pentru ca în 1990 viile Cotnariului să cuprindă nu mai puțin de 2.000 de hectare. Astăzi, vița de vie se întinde leneșă pe 1.700 hectare de pământ ce îmbracă dealurile domoale ale Podișului Moldovei. Din ea vinul ajunge a îmbătrâni frumos în butoaie de stejar ascunse în cramele răcoroase de la Cotnari. De altfel, vinoteca este una dintre cele mai impresionante din țară, cu peste 1 milion de sticle, unele mai vechi chiar decât sălașul în care se odihnesc.
Compania Cotnari deține peste 1.700 hectare de viță de vie, dintre care 1.300 se află pe rod. De pe această suprafață se obțin doar soiuri românești de struguri: Grasa de Cotnari, Frâncușă, Fetească Albă și Tămâioasă Românească, în proporții aproape egale, iar mai nou, Fetească Neagră și Busuioacă de Bohotin. Regină peste toate soiurile este însă Grasa de Cotnari, din care ia naștere un vin ca niciun altul și imposibil de creat în altă parte de lume. Acesta a fost descris ca fiind „amărui, precum coaja de nucă, cu un parfum puternic, un vin care tinde spre perfecțiune, dacă este lăsat să se învechească”.
Anual producția de struguri se situează în jurul cifrei de 12 milioane de kilograme, în urma procesării rezultând circa 7,5 milioane litri vin D.O.C. (vin cu denumire de origine controlată). Capacitatea totală de stocare a combinatului este în jur de 2.000 de vagoane, adică 20 milioane de litri de vin.
Pachete pentru turiști
Pentru a se convinge de calitățile excepționale ale vinului de Cotnari, în cadrul unei vizite turiștii vor beneficia de un tur al Combinatului de vinificație și al cramei acestuia, o degustare a cinci probe și în final, veți putea servi masa de prânz sau cina. În perioada 1 septembrie – 10 octombrie nu se fac vizite în combinat. Compania a alcătuit mai multe pachete. Pentru vizitatorii ce aleg pachet doar cu vizită și degustare (fără masă), grupul minim este de 10 persoane. Pentru vizitatorii care vor și masă, grupul minim este de 20 persoane. Sâmbăta și duminica grupul minim este de 40 persoane.
Cât costă:
Pachet 15 – 15 euro/persoană.
- tip A: degustare de vinuri (3 probe) și un platou rece (tradițional)
- tip B: degustare de vinuri (4 probe) și o cutie personalizată cu o sticlă de vin cadou – Grasa de Cotnari Etichetă Neagră
Pachet 35 – 35 euro/persoană.
- tip A: degustare de vinuri (4 probe), masă și o cutie cu două sticle de vin cadou – Frâncușă și Grasa de Cotnari Etichetă Neagră
- tip B: vizită în cramă și vinotecă, degustare de vinuri (4 probe) și o cutie cu două sticle de vin cadou – Frâncușă și Grasa de Cotnari Etichetă Neagră
Pachet 55 – 55 euro/persoană
vizită în cramă și vinotecă, degustare de vinuri (5 probe), masă și o cutie cu două sticle de vin cadou – Frâncușă și Grasa de Cotnari Etichetă Neagră
Obiective istorice care pot fi vizitate în zonă:
- Cetatea Cătălina – Este o cetate traco-getică din secolul IV înainte de Hristos. Edificiu deosebit, cu elemente de fortificații din piatră, cetatea este considerată monument de categorie A.
- Complexul Cucuteni-Cotnari – Tezaurul princiar geto-dacic descoperit în 1959 pe platoul Laiu demonstrează bogăția și puterea nobilimii geto-dacice în ascensiune: cetăți întărite, impunătoare prin întindere și sisteme de apărăre, înconjurate cu valuri de pământ și piatră.
- Necropola de la Cucuteni – Locuințele de suprafață cu vestigii arheologice autohtone (unelte de fier pentru uz casnic și viticol, obiecte și vase din ceramică) descoperite la Cucuteni uimesc astăzi atât de mult lumea științifică, încât se vorbește despre „arta cucutiană”. În centrul câmpului de tumuli de pe dealul Gosan se află mormântul principal, considerat princiar datorită monumentalității construcției de piatră unice în țară.
- Ruinele bisericii lui Despot-Vodă – Primul Colegiu din țară înființat de Despot-Vodă la Cotnari în anul 1562. Cunoscut ca „Academie” sau ca „Școală Latină”, Colegiul a fost frecventat în primul an de activitate de aproximativ 150-200 de studenți din toată Moldova.
- Școala Veche – Școala veche înființată în anul 1859. a primit vizita lui Mihai Eminescu în anul 1875, în calitate de revizor școlar.
- Biserica Sf. Parascheva – Legenda spune ca Ștefan Cel Mare, Domn al Moldovei, vrând să construiască o biserică, s-a suit pe unul dintre dealurile Cotnarilor și a tras cu arcul. Pe locul unde a căzut săgeata a fost înălțată din porunca lui, Biserica Sfânta Parascheva între anii 1491-1493.
- Castelul Cârjoaia – Construit de Vlădoianu, fost guvernator al Băncii Naționale în anul 1901.
- Castelul cu campanelă – Început de Asociația viticultorilor din podgorie în1938-1939 și terminat după cel de-al Doilea Razboi Mondial.
- Schitul Băiceni – Aparține Mânăstirii Secu (Neamț), una dintre cele mai cunoscute mânăstiri moldovenești din Evul Mediu.