Chipul lui Decebal de la Cazanele Dunării, ceramica de Jupânești, morile de apă din Rudăria, Delta Banatului sau salbele și costumele tradiționale ale bănățencelor sunt doar câteva dintre comorile păstrate în acest colț de țară care merită vizitat.

În anul 1773, când împăratul Iosif al II-lea a poposit în Banat, românii s-au strâns în jurul lui și i s-au plâns de nedreptăţi și lipsuri. I-au întins sute de petiţii. Impresionat de necazurile lor, împăratul le-a dăruit tuturor la plecare galbeni cu chipul împărătesei Maria Tereza. Dar, în loc să cheltuiască banii, bănăţenii i-au cusut pe catifea și și-au făcut din ei salbe de galbeni pe care să le poarte cu mândrie în văzul tuturor. Iar lupta cu greutăţile vieţii au dus-o ca și până atunci.

„Până în zilele noastre, mândria bănăţeanului a rămas salba de galbeni. Bănăţeanul fără salbă de galbeni e sărăntoc! Dar nu e vorba de sărăcie în sensul de lipsă a banilor, ci de sărăcie ca lipsă a moștenirii și continuităţii, a respectului pentru trecut. Fiecare bănăţean trebuie să aibă o salbă de galbeni, pentru a dovedi că se trage dintr-o familie veche și că a știut să păstreze până astăzi ceea ce i s-a transmis din generaţie în generaţie”, dezvăluie doamna Veronica Seracovan, restaurator de artă din Timișoara, citată de revista România Rurală.

În trecut, când o fată se mărita, pe certificatul de căsătorie erau înscrise pământurile pe care le aducea soţului și numărul galbenilor din salba familiei. În unele zone,tradiția este vie și astăzi, iar Veronica Seracovan deţine și ea o astfel de salbă.

Faima grofilor

În schimb, faima grofilor s-a stins în tăcere și uitare. Majoritatea conacelor și castelelor bănăţene, construite de aceștia cu sute de ani în urmă, numai au, astăzi, proprietar. Conacul din Banloc este locul în care prinţesa Elisabeta a Greciei, sora lui Carol al II-lea, a învăţat să cânte la pian, în compania lui George Enescu. Conacul fusese cumpărat de prinţesă și transformat în reședinţă regală. Conacul aparţine secolului al XVIII-lea, fiind construit de către contele Lazar Karatsonyi, în stil renascentist.

Farmecul deosebit al clădirii era dat și de împrejurimile sale, un parc dendrologic presărat, la un moment dat, cu sublime statui de inspiraţie occidentală.

În Foeni, vechea familie a Mocionilor a lăsat ca amintire peste veacuri un conac și un mausoleu, ambele deschise vizitelor. Conacul găzduiește în prezent Căminului Cultural, astfel că istoria și cultura și-au dat aici mâna înmod fericit. Se află în centrul localităţii. Conacul a fost construit în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în stil neoclasic și, deși restaurant în mai multe perioade, astăzi reprezintă o filă de istorie locală.

Castelul de la Căpâlnaș este unul dintre cele mai bine conservate din Banat. A fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tot de către membrii familiei Mocioni, dar cu ajutorul arhitectului vienez Otto Wagner, care s-a inspirat pentru această misiune din grandoarea palatului de la Versailles. Castelul poartă denumirea de Teleki Mocioni și este în stare foarte bună. Găzduiește un spital de boli nervoase.

Din lumea satului bănăţean

Charlottenburg, satul rotund al Banatului, din judeţul Timiș, a fost întemeiat în anul 1771 și impresionează până și astăzi prin simetria locuinţelor și prin forma sa perfect circulară. Construcţia lui a pornit de la o fântână, devenită centrul satului, în jurul căreia au apărut apoi, perfect egale ca înălţime, casele oamenilor. Astăzi, aici, timișorenii își înalţă cu precădere case de vacanţă.

Lindenfeld, în schimb, este satul fantomă al Banatului. Numele lui se traduce prin Câmpia cu Tei și nu mai este locuit de zeci de ani. Cele 300 de familii care îl populau cu un secol în urmă au plecat în Germania ori s-au stins, din lipsă de moștenitori. Au rămas în urma lor, camărturie a vieţii de altădată, biserica, școala și câteva case. Satul Lindenfeld din munţii Semenic și-a atras astfel faima de sat fantomă; pe timpul verii, aici coboară ciobanii și folosesc fostele locuinţe, până și mobilierul lăsat în urmă.

Putna Banatului este satul închinat credinţei ortodoxe, într-o perioadă în care religia naţională era prigonită pe aceste meleaguri, în secolul al XVIII-lea. Satul Putna de la poalele Munţilor Almăjului se înrudește, spiritual, cu Putna Moldovei. Se spune că un călugăr născut în Banat, dar educat religios în Moldova, a primit poruncă de la Fecioara Maria să se întoarcă acasă și să sprijine ortodoxia greu încercată de înfruntările cu Biserica Unită a Romei. Călugărul a ascultat și împreună cu șapte ucenici a slujit credinţa ortodoxă, ani la rând, în peșterile de lamarginea satului natal, care azi poartă numele celebrei Mănăstiri Putna a lui Ștefan cel Mare.

„Cotrenţe” făloase

Femeia din Banat știe să se împodobească precum nimeni alta. Deși istoria românilor din Banat a fost una presărată de lipsuri, bănăţeanca a strălucit întotdeauna cu graţie și feminitate. A privit cu coada ochiului spre contesele din Occident și s-a inspirat din ţinutele lor scumpe.

„Specifice Banatului sunt broderiile cu fir demătase pe catifea, de o fineţe extraordinară. Femeile erau sărace, dar nu acceptau să fie cu nimic mai prejos decât contesele, așa că pe cotrenţele lor cu motive tradiţionale au început să brodeze elemente decorative de tip baroc. Le coseau din fire de mătase și spuneau, cu mândrie, că le-au pictat cu acul. În Banat, sunt specifice trei tipuri de elemente decorative: cele tradiţionale românești, adică romburi și pătrate de inspiraţie orientală, peste care s-au adăugat, pentru înfrumuseţare,motive florale, cum ar fi petale de flori și frunzuliţe, iar la final s-au aplicat și elemente baroce,” explică Veronica Seracovan.

Încălţările tradiţionale continuă și astăzi să se confecţioneze după calapoade originale, vechi, din lemn. În localitatea Crușovăţ sunt câteva gospodării în care se fac „poacini”, un soi de papuci foarte comozi, confecţionaţi la origine din piele de vită sau porc, iar mai nou din materiale cumpărate din magazine – cauciuc sau piele artificială. Sunt specifici zonei Banatului.

„Există un tipar după care se lucrează aceste încălţări. Cei mai săraci gospodari din localitate îi croiesc din cauciuc, după calapoade de lemn. Materialul este strâns și însăilat cu ceva dificultate. Pentru ca acul să străpungă materialul gros, este dat cu untură. Partea decorativă este cea de deasupra și de fiecare dată arată altfel. Aici depinde de măiestria și imaginaţia celei care confecţionează încălţămintea. Cel mai adesea este folosită catifea neagră pentru decorarea încălţărilor. La sate, cei foarte săraci le confecţionau din lână. Sunt foarte comode”, explică Veronica Seracovan.

Până în zilele noastre, cumpărăturile se duc acasă în traiste tradiţionale. Se fac din păr de capră, deși cu sute de ani în urmă erau confecţionate din lână de oaie. La un moment dat, gospodarul ajunsese să crească numai capre, așa că și traistele au trebuit adaptate situaţiei. S-a dovedit însă că părul de capră e foarte rezistent și până astăzi, traistele, frumos împodobite, continuă să se facă din acest material.

Superstiţii în portul popular

„Elementul esenţial în tipologia costumului femeiesc din Banat și, totodată, cel care face diferenţa faţă de restul ţării este opregul cu ciucuri”, declară doamna Maria Hadiji, șefa secţiei expoziţionale de la Muzeul Satului Bănăţean Timișoara.

Opregul reprezintă un simbol al statutului marital, căci doar femeile căsătorite îl pot purta, începând chiar cu prima zi după nuntă. Constă într-un petec de ţesătură cu ciucuri, și care se prinde peste poale, în faţă și în spate. Ciucurii se deosebesc prin culori, în funcţie de vârsta posesoarei. Sunt și superstiţii legate de ciucurii opregului: sunt meniţi să alunge duhurile rele, astfel că se poartă ciucuri cu bănuţi chiar în ziua nunţii. Trecerea în nefiinţă este și ea marcată de ritualul ciucurilor, care sunt folosiţi pentru a mătura groapa mortului înainte de înmormântare – procedeu păstrat până astăzi în Almăj.

Mândriile naturii

Pădurea Împietrită a Banatului este un loc unic în România, plin de mister. Se găsește în Poiana Lupului și se constituie într-un muzeu natural, în aer liber. Se pot vedea bușteni mai mari sau mai mici, cu aspect de lemn, dar cu o consistenţă pietrificată, căci au cu toţii vârste uluitoare: 18 milioane de ani. Ceimai înalţi bușteni depășesc cu puţin înălţimea de 2 metri. Arborii erau chiparoși de baltă.

Delta Banatului reprezintă o rezervaţie naturală ornitologică aflată în jurul localităţii Satchinez și formată dintr-o serie de mlaștini în care își duc traiul peste 40% dintre speciile de păsări ale României. Este un adevărat sanctuar al păsărilor, cu vegetaţie luxuriantă, unde toate vieţuitoarele sunt protejate prin lege.

Rezervaţia a împrumutat numele localităţii Satchinez, după celebrul comite al Timișoarei, Paul Chinezul (Paul Cneazul).

Lacul Baia Vulturilor se află la înălţime, în Munţii Semenic, la o altitudine de 1.400 de metri. Este locul unde în fiecare an, de Sfântul Ilie, urcă numeroși bănăţeni pentru a se bucura de calităţile tămăduitoare ale lacului; se spune că izvorul este înzestrat cu puteri miraculoase.

Dincolo de legende, e cert că temperatura apei rămâne aproape de îngheţ tot timpul anului.

Mândriile istoriei

Biserica din satul Crivina de Sus este cea mai veche biserică din lemn a Banatului; a fost construită în anul 1676 și poartă hramul Sfintei Paraschiva. Biserica nu a fost înălţată pe locul în care se află azi, ci a fost transportată din Valea Mureșului.

Morile de apă din Rudăria, localitatea Eftimie Murgu, reprezintă un complex de mori, vechi de peste 200 de ani, unic în Europa. Sunt 22 de mori și încă funcţionează, fiind folosite în asociaţie de către oamenii satului. Dincolo de peisajul de vis, acestea atrag și datorită legendelor care circulă pe seama lor. Se spune că dacă petreci noaptea într-unele din ele, te trezești întinerit, pentru că morile respective nu macină doar grăunţele, ci și timpul.

Chipul lui Decebal de la Cazanele Dunării face parte dintre locurile cu care bănăţenii se mândresc în mod deosebit. Este sculptat în stânca muntelui, la o înălţime de 55 de metri, astfel că reprezintă cea mai înaltă astfel de sculptură din Europa. S-a lucrat zece ani la acest basorelief, începând cu anul 1994. Se poate vizita pe apa Dunării, între localităţile Eșelniţa și Dubova.

Bucate de Banat

Câteva dintre bucatele tradiţionale ale Banatului au luat cu asalt restaurantele din toată ţara: ciorba bănăţeană – cu fasole albă uscată, ceapă, morcovi, ardei, bulion, cârnaţi și pătrunjel; păturată cu crumpi, în ţăst – cartofi rondele la tavă cu un aluat fin umplut cu brânză și straturi generoase de cârnaţi și carne; clătite bănăţene, din aluat foarte fin, umplute cu cremă de brânză și stafide, în sos de vanilie și acoperite cu bezea caramelizată.

În Banat, specifică este ţuica din smochine.

Ceramică de Jupânești

În satul Jupânești, meșteșugul olăritului se practică și astăzi, iar turiștii sunt dornici să-i înveţe și ei tainele. Marin Barboș este instructor la Centrul de Artă și Cultură al judeţului Timiș și renumit meșter olar.

„Am învăţat de la bunicul să fac vase de ceramică; la 12 ani le făceam singur. Ceramica de Jupâneşti e specială, în primul rând datorită lutului roșu de Jupânești, care rezistă foarte bine la fierbere și coacere. Vasele se fac numai din lut roșu și nisip, altceva nimic, sunt perfect naturale. Facem ceramică utilitară, fără smalţuri sau vopsele artificiale. Culoarea de pe vas e galbenă, de la oxidul de metal, extras din pământ. După ardere la vreo 900 de grade, devine roșie. Vasele au modele tradiţionale, cu vopsele de pământ, în nuanţe închise. Modelul se compune dintr-o linie șerpuită și două linii drepte, paralele cu linia șerpuită. Noi facem ceramică de Jupânești ca pe vremea dacilor. Ne luăm lutul de undeva din pădure, de pe deal, dintr-un loc plin de gropi; sunt gropile strămoșilor”, afirmă Marin Baboș.

Ceramica de Jupânești e rezistentă; apa se poate ţine proaspătă și rece de dimineaţă până seară, fără să se încălzească. La fel și mâncarea, se păstrează foarte bine și asigură și un gust natural.

Share on Facebook