Proiectele de reabilitare a falezelor, finantate cu fonduri europene, vor fi continuate, urmand sa fie schimbata fata si zonei „La steaguri” din Neptun si tronsonului Mangalia-Saturn.

„Avem in derulare proiecte de reabilitare a falezelor, cu bani europeni. Lucram la Neptun, unde se va schimba total zona „La steaguri”, iar in curand vom incepe tronsonul Mangalia-Saturn. Obiectivul nostru este sa avem o faleza pietonala, de 9 km, pe intreaga distanta dintre Mangalia si Olimp”, a explicat Radu Cristian, primarul Mangaliei.

El a mai spus ca face demersuri la institutiile centrale ale statului pentru reluarea programelor de reabilitare a tramei stradale in statiuni.

„Statiunile din sudul litoralului revin incet, dar sigur, in preferintele romanilor. Avem investitii noi, hoteluri de 4 si 5 stele, noi oportunitati de petrecere a timpului liber si un amplu program de evenimente estivale, concerte si festivaluri care, in aceasta vara, au adus pe plajele Mangaliei sute de mii de turisti”, a completat primarul.

Radu Cristian a spus ca inca mai sunt multe de facut, in special in privinta administrarii domeniului public si comertului stradal.

In privinta cladirilor abandonate din statiuni, edilul a atras atentia ca Primaria va aplica prevederilor noului Cod Fiscal, astfel incat sa-i determine pe proprietarii acestora sa le repuna in circuitul turistic.

Share on Facebook