Astăzi se deschide Târgul de Crăciun din Sibiu

Facebook
Twitter

Între 21 noiembrie și 26 decembrie, în centrul vechi al municipiului Sibiu va avea loc Târgul de Crăciun, unde cei mici pot participa la activități de creație la Atelierul lui Moș Crăciun.

Ediția a 8-a a Târgului de Crăciun din Sibiu va debuta în 21 noiembrie cu un show exploziv marca Ștefan Bănică, în Piața Mare din Sibiu. Timp de peste o lună, localnicii și turiștii vor găsi în cele 65 de căsuțe expozanți din întreaga țară, cu produse atent selecționate, iar copiii pot participa la mai multe ateliere tematice desfășurate în Atelierul lui Moș Crăciun. De asemenea, noi surprize și atracții sunt planificate și vor fi dezvăluite pe parcurs ce se apropie inaugurarea Târgului de Crăciun din Sibiu.

Programul cultural al Târgului de Crăciun din Sibiu este structurat în 5 weekend-uri tematice, debutând cu show-ul care va da strălucire maximă primului weekend, weekend-ul Auriu, susținut de Ștefan Bănică. „Crăciun Rock’n Roll” va avea loc vineri 21 noiembrie de la ora 19:00, pe scena Târgului de Crăciun din Sibiu, în Piata Mare. Programul detaliat al evenimentelor va fi publicat în curând pe www.targuldecraciun.ro.

Teme noi la Atelierul lui Moș Crăciun de la Târgul de Crăciun din Sibiu 

O atracție de mare succes, Atelierul lui Moș Crăciun, a fost vizitat anul trecut de peste 3.000 de copii. Anul acesta Atelierul lui Moș Crăciun de la Târgul de Crăciun din Sibiu este pregătit pentru a găzdui și mai mulți copii, care vor putea alege să devină mici brutari, să își prepare singuri biscuiții de Crăciun, să își creeze propriile podoabe pentru decorarea bradului în stil „Pixel Art” sau să învețe tehnica prin care se fac lumânări.

Copiii sunt așteptați fără programare în weekend sau cadrele didactice pot înscrie clasa sau grupa în timpul săptămânii, făcând o rezervare online pe www.targuldecraciun.ro.

Expozanți deosebiți la Târgul de Crăciun din Sibiu

An de an, oferta de produse se îmbogățește și se înnoiește, oferind astfel vizitatorilor ocazia de a gândi și cumpăra noi cadouri pentru cei dragi sau de a încerca gusturi noi la standurile cu specialități culinare. Întrucât înscrierile s-au făcut în luna mai, s-a putut face o bună selecție a expozanților care și-au exprimat dorința de a participa la Târgul de Crăciun din Sibiu. În cele 65 de căsuțe din lemn amplasate în Piața Mare în cadrul evenimentului au fost aleși cei cu produse cu adevărat deosebite. Delicatese de sezon precum vinul fiert, ceaiuri aromate, castane prăjite sau prăjituri, la accesorii călduroase sau decorațiuni și ornamente de Crăciun, sunt câteva produse din paleta prezentă la Târgului de Crăciun din Sibiu.

Proiectul cultural care îmbină toate atracțiile din perioada Târgului de Crăciun din Sibiu se numește Colors of Christmas și este organizat de Asociația Events for Tourism în parteneriat cu A1 Events și municipalitatea sibiană. Deschis pentru prima dată în anul 2007, an în care Sibiul a deținut titulatura de Capitală Culturală Europeană, Târgul de Crăciun de la Sibiu a ajuns cunoscut la nivelul întregii țări pentru amploarea și tradiția creată. Colors Of Christmas este un proiect cultural inclus pe Agenda Culturală a Municipiului Sibiu și cofinanțat de Consiliul Local prin Primăria Municipiului Sibiu.

Atracții la Târgul de Crăciun din Sibiu

O atracție de nostalgie pentru toate vârstele este caruselul de la Târgul de Crăciun din Sibiu. De asemenea, pista de mașinuțe este o atracție clasică a parcurilor de distracții care nu trebuie să lipsească niciodată de la Târgul de Crăciun.

Trenulețul din povești de la Târgul de Crăciun din Sibiu este trenuleț tematic, care îi atrage pe cei mici în fiecare an să facă o călătorie prin povești.

Circuitul de curse de mică viteză de la Târgul de Crăciun din Sibiu reprezintă baza de antrenament pentru micii piloți de curse.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE