La Constanța, debutează azi, 15 august, la Pavilionul Expozițional, cea de-a treia ediție din 2014 a Festivalului Național al Peștelui PESCIA, proiect co-finanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013 „Are balta pește”.

Evenimentul se va derula între 15 și 17 august și va reuni producători, importatori și distribuitori locali de pește, reprezentanți ai fermelor piscicole și ai balților din localitate și din județul Constanța și din țară, precum și alți operatori ai industriei, ca procesatori, reprezentanți ai magazinelor de desfacere sau restaurantelor pescărești.

Ediția de la Constanța a Festivalului Național al Peștelui-Pescia va aduce va cuprinde activități precum vânzarea de peste autohton de mare și de apă dulce, precum și pește de import, dar și de produse și preparate culinare obținute din acesta. De asemenea, vor fi expuse spre vânzare și accesorii necesare preparării peștelui. Astfel, în cadrul evenimentului vor fi prezenți: producători și procesatori de pește și produse din pește, magazine de desfacere, restaurante și firme de catering care vor oferi mâncăruri preparate pe bază de pește.

Bucătari iscusiți vor face demonstrații în fața vizitatorilor, pentru a-i învăța cum să evalueze prospețimea peștelui, cum să-l tranșeze și cum să-l gătească, folosind cele mai variate condimente. Totodată, nutriționiști și profesori de biologie vor susține conferințe despre beneficiile consumului de pește și, respectiv, speciile de pește existente în Marea Neagră și apele dulci.

Share on Facebook