România numără 13.000 de sate, grupate în 2.685 de comune. În numai 182 dintre aceste localități se găsește și câte o agropensiune, în vreme ce ungurii știu să vândă profitabil fiecare pește și coadă de vulpe din munții lor.

Jumătate din populația României trăiește la țară. Numai că, dincolo de munca pământului, țăranul român nu prea știe să facă și altceva pentru a face bani, cu atât mai puțin să atragă turiști. Așa se explică de ce, la nivelul celor 13.000 de sate românești funcționează doar 54.000 de IMM-uri, din care 10.000 sunt întreprinderi agricole. În ceea ce privește IMM-urile care nu au activități în sectorul agricol, în medie, funcționează câte o astfel de întreprindere mică și mijlocie în fiecare sat.

Mult mai prost stăm dacă analizăm aceste IMM-uri non-agricole în funcție de specificul activității: există agropensiuni doar în 182 din cele 13.000 de sate românești, potrivit Cadrului Național Strategic Rural, realizat de comisia prezidențială. Adică, o pensiune la fiecare 71,5 sate. Numai că, în anumite zone, pensiunile s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, iar în altele nu găsești nici măcar o locație cotată la cel puțin o margaretă.

„La această dată, deşi există unele semnale pozitive de extindere a turismului rural şi a agroturismului montan, totuşi câţiva factori restrictivi limitează extinderea acestora la capacitatea oferită de peisaj şi cultura tradiţională. Factorii limitativi (restrictivi) sunt: infrastructura (şosele, căi ferate, servicii bancare, poştale, telecomunicaţii rapide şi sigure); condiţiile de locuit modeste (neacceptate nici de turiştii mai puţin pretenţioşi) oferite de majoritatea gospodăriilor ţărăneşti montane; instrucţia insuficientă a gospodarilor (cunoştinţe minime în domeniul turismului, gastronomie specifică locală de calitate, necunoaşterea unei limbi străine); nesiguranţa, insecuritatea personală a turiştilor etc”, se arată în documentul citat.

Economia rurală

De ce e important ca satul românesc să atragă turiști? În primul rând, s-ar crea noi locuri de muncă pentru tinerii care astăzi depind de ajutoarele sociale. În al doilea rând, turiștii și-ar cheltui banii în sate, fie că vorbim de sumele necesare pentru cazare sau pentru a plăti masa. În al treilea rând, micile ferme de familie ar avea piață de desfacere pentru produsele lor, de la laptele și untul, întins pe pâinea caldă și tapetat cu dulceață de cireșe culese din copacul din fundul curții, la mielul la proțap, stropit cu vin. Nu în ultimul rând, dacă aceste agropensiuni vor plăti taxe locale, poate și primarul ar putea fi mai ușor convins să facă drumuri, ca neamțul sau englezul să pună piciorul în bătătura lui nea` Gheorghe.

„Faptul că numai 0,1% din economia rurală a României provine din agroturism, comparativ cu 4,4% în ţările UE, este un indicator economic edificator pentru caracterizarea stării de precaritate a agroturismului românesc. Rezultă, din aceste date, faptul că sunt necesare investiţii importante (educaţionale, financiare, de infrastructură etc.) în agroturismul montan, pentru punerea în valoare a resurselor rurale turistice montane”, se mai precizează în Cadrul Național Strategic Rural, realizat de comisia prezidențială.

Turiștii străini petrec, în medie, doar 2 nopți în România și aleg cu precădere hotelurile din marile orașe. Dacă ar avea o ofertă mai variată dinspre mediul rural, probabil că ar fi mai tentați să facă și o cură în natură, asemeni prințului Charles.

Deoarece produsele care se servesc turiștilor în agropensiuni sunt, de regulă, produse tradiționale, obținute fie în gospodăria proprie, fie în fermele din zonă, prețurile sunt mai mici. Specialiștii care au contribuit la realizarea Cadrului Național Strategic Rural susțin că prețul unui prânz într-o agropensiune reprezintă 40-50% din prețul unui prânz servit într-un restaurant din mediul urban, cu același nivel de clasificare.

Cum ar putea fi atrași mai mulți turiști în mediul rural?  Ei bine, soluțiile depind și de autorități, și de antreprenorii locali.

„Pe lângă echiparea gospodăriilor (fermelor) agroturistice şi ameliorarea infrastructurii rurale pentru extinderea agroturimului, este necesar şi un management turistic promoţional, constituirea de reţele de informare turistică prin care să fie adusă cât mai aproape oferta de cererea de agroturism, promovarea acestui tip de turism ca un turism educativ pentru elevii (şi chiar locuitorii) din oraşe, care nu cunosc în suficientă măsură „viaţa de la ţară” şi activităţile caracteristice agriculturii, pomiculturii, creşterii vacilor cu lapte, păstoritului, obiceiurilor şi tradiţiilor rurale”, se subliniază în documentul citat.

 Economia turistică

Dacă lucrurile vor rămâne la stadiul actual, România va continua să ia lecții de la Ungaria, Austria sau Italia și să fluiere a pagubă. „Agroturismul în majoritatea zonelor montane din România este, mai degrabă, o potenţialitate decât o realitate”, după cum se arată în Cadrul Național Strategic Rural, realizat de comisia prezidențială.

Ungaria, spre exemplu, are o suprafaţă montană acoperită cu pădure de circa 7–8 ori mai mică faţă de a țării noastre, dar obţine de 5,5 ori mai multe venituri din vânătoare şi pescuit. Austria sau Italia au suprafaţa alpină ceva mai mică comparativ cu cea a Carpaţilor României (54.620 km2 Austria, 51.466 km2 Italia), iar populaţia zonei aproximativ egală cu cea din țara noastră. În schimb, atât Italia cât şi Austria au peste 2,5 milioane locuri de cazare în cele peste 100 000 de pensiuni agroturistice şi hoteluri, în care se cazează anual peste 50 milioane de turişti, cu o activitate de cazare medie anuală de circa 60 de zile turistice pe fiecare pensiune. Pentru a avea în vedere marea discrepanţă a României montane faţă de Austria sau Italia, precizăm faptul că în ţara noastră numărul pensiunilor rurale şi agroturistice montane este de circa 1600, al locurilor de cazare nu depăşeşte 11.000, iar gradul de ocupare mediu anual nu trece de 25–30 de zile, împărţit egal, ca utilizare, între sezonul de iarnă şi de vară.

Share on Facebook