Plantatiile de goji au inceput sa fie tot mai apreciate de fermierii romani, in special deoarece pot fi infiintate pe suprafete mici, insa si datorita veniturilor considerabile care se pot obtine in urma lor, de cel putin 20.000 de euro la hectar, in anul 3. Cu toate acestea, culturile de goji nu sunt accesibile chiar pentru oricine, mai ales din cauza costurilor ridicate ale butasilor, care pot sa ajunga la preturi cuprinse intre 3.500 de euro si chiar 10.000 de euro, doar pentru un hectar.

Pentru a afla mai multe despre procesul tehnic al infiintarii unei culturi de goji, precum si despre oportunitatile pe care ni le poate oferi aceasta plantatie am stat de vorba cu Jenei Hunor, administratorul companiei Goji Market, din comuna Papiu Ilarian, judetul Mures.

Primul lucru de care trebuie sa tinem cont la infiintarea unei plantatii de goji este sa ne asiguram ca ii putem oferi acestei culturi cel putin 8 ore de soare pe zi. Locurile umbroase, asociate cu umiditatea ridicata, precum si cu solurile in care balteste apa, ne pot crea dificultati majore in dezvoltarea unei culturi de goji.

„Daca vorbim de o zona de podis sau de deal, inclinatia poate reprezenta cateva avantaje, dar si dezavantaje. Un avantaj ar fi ca solul este expus la maxim eliminand riscul bolilor, iar dezavantajul ar fi, in cazul in care vorbim de o inclinatie serioasa, problema lucrarilor solului, mai ales in lipsa unor utilaje agricole perfomante si puternice. De asemenea, este important ca in locul in care realizam cultura sa avem o curculatie cat mai buna a maselor de aer”, ne-a declarat Jenei Hunor.

Un alt aspect pe care trebuie sa-l luam in calcul, inca de la inceput, este necesitatea de a construi un gard rezistent de jur-imprejurul plantatiei, mai ales din cauza faptului ca fructele goji sunt valoroase si nu putine sunt situatiile in care cultivatorii au ramas fara recolta.

Soluri recomandate pentru goji

Desi cultura de goji se preteaza pentru o gama larga de tipuri de sol, exista o serie de terenuri recomandate pentru a infiinta o asemenea plantatie, precum cele calcimorfice, de tundra, nisipoase, lutoase sau brune su negre.

De asemenea, este important sa ne aiguram ca terenul sau cel putin gropile de plantare dispun de un pH al solului putin mai ridicat, de circa 7,2 – 7,5. Pentru a ridica pH-ul solului este indicat sa utilizati var sau produse pe baza de var, cat si zeolit. Se va evita infiintarea plantatiilor de goji pe terenuri aluvionare, care pot deveni inundabile.

Pregatirea terenului pentru goji

Perioada optima de plantare pentru goji este toamna, in intervalul august – noiembrie, atata timp cat nu exista precipitatii sau zapada. Aceasta varianta de plantare este cea mai buna deoarece permite plantelor sa isi dezvolte radacina si sa intre in vegetatie, primavara, mult mai puternice, reusind chiar in anul respectiv sa produca putine fructe.

„De asemenea, se pot infiinta plantatii de goji si primavara, in perioadele calduroase, incepand cu la februarie pana la inceputul lunii mai”, explica Jenei Hunor.

Este recomandat ca inainte de arat, cu circa o luna, sa fertilizam solul cu minim 5 de tone de gunoi de grajd amestecat cu 350 de Kg superfosfat +150 Kg Potasiu. Dupa aceasta operatiune, terenul se ara la o adancime de circa 40 cm, dupa care se discuieste.

Plantarea arbustilor goji

O schema de plantare des folosita pentru culturile de goji este cea semi-intensiva, care presupune plantarea arbustilor la 1,5 m intre plante si 2 m intre randuri. Pe baza acestei scheme de plantare avem nevoie de circa 3.000 de plante la hectar.

Este recomandat ca gropile sa fie realizate cu 2-3 saptamani inainte de plantare. De asemenea, inainte de a incepe aceasta operatiune, este important sa fertilizati gropile cu mranita veche de minim 3-5 ani. Marimea gropilor recomandata este de 40 cm adancime si 30 cm in diametru. Cei care doresc sa realizeze o cultura de goji bio pot adauga in groapa ingrasaminte organice precum alegele marine sau emulsia de peste.

Imediat dupa procesul de plantare, este important ca fermierul sa se gandeasca si la ancorarea arbustilor, pentru a-i ajuta sa creasca drept.

„Din anul 3-4 putem vorbi de o productie de circa 3-4 kg de fructe pe planta. In general, comercializarea fructelor proaspete se face cu preturi cuprinse intre 20 – 40 lei pe kilogram, cel mai mare pret fiind oferit pentru fructele bio. De asemenea, cele uscate pot ajunge la preturi duble”, ne mai spune Jenei Hunor, administratorul companiei Goji Market.

De asemenea, pentru a avea o productie de calitate, este necesara si o investitie intr-un sistem de irigare prin picurare.

Pentru primul an, in momentul in care planta ajunge la o inaltime de 60-80 de cm se va taia varful tulpinii principale pentru a stimula cresterea ramurilor. Nu se vor lasa mai mult de 3–4 ramuri sa se dezvolte. Dintre ramurile crescute se va alege o ramura ca tulpina principala pentru anul ce va urma.

In cel de-al doilea an, la ramura care s-a ales ca si tulpina principala se va elimina prin taiere varful la o distanta de 60- 80 cm fata de prima ramificatie. In acest fel vom stimula o noua ramificatie a arbustului. Aceste taieri ajuta ca sa dam o forma cat mai optima in dezvolaterea si cresterea plantei.

Perioada de inflorire apare la goji in luna mai, astfel ca fermierul are posibilitatea sa recolteze primele fructe chiar din luna iunie si pana la finalul lunii octobrie.

Boli si daunatori ai arbustilor goji

Chiar daca plantatiile de goji nu au daunatori sau boli specifice, existe o serie de probleme care pot aparea in cultura, insa care pot fi rezolvate cu destul de multa usurinta. Printre daunatorii semnalati la goji pot fi amintiti: afidele, omizi, paianjeni, furnici, musculita alba, trips.

De exemplu, ne putem confrunta la un anumit moment cu afidele, insecte ce produc cantitati mari de deseu lichid dulce numit „mana”. Cultivarea de andive, usturoi sau ceapa in apropierea plantelor afectate poate fi o masura de protectie naturala, deoarece aceste plante indeparteaza afidele. In cazul in care problema este una mai accentuata, se pot folosi insecticide pe baza de pyrethrum, acizi grasi si uleiuri horticole.

Totodata, in solurile umede ne mai putem confrunta si cu alti doi agenti patogeni Pythium si Phytophthora, care insa pot fi tratati cu fungicide precum Apron XL.

Cultura goji ramane una deosebit de interesanta pentru fermierii romani, mai ales pentru cei care nu detin suprafete agricole foarte mari. Investitia consistenta, cat si gasirea destul de anevoioasa a unei piete de desfacere raman insa, cel putin pana in prezent, mici obstacole pentru cei care doresc sa inceapa o astfel de afacere.

Share on Facebook