Termenul de depunere a Strategiilor de Dezvoltare Locala (SDL) s-a prelungit pana in data de 28 aprilie 2016, ora 16:00, potrivit unui anunt al Ministerului Agriculturii, publicat pe Facebook.
Reprezentantii GAL-urilor au solicitat prelungirea perioadei de depunere avand in vedere gradul de complexitate al noilor strategii de dezvoltare locala.
„Toate GAL-urile din Romania care intentioneaza sa depuna proiecte de Strategii de Dezvoltare Locala (SDL) sunt in plin proces de elaborare a documentelor strategice. Au fost foarte multe solicitari privitoare la prelungirea termenului de depunere, pentru ca aceste strategii care sunt depuse pentru perioada 2014-2020 au mai multe particularitati. Masurile continute vor fi oarecum atipice fata de cele care sunt cuprinse in PNDR. Practic, ele vor urmari direct prevederile Regulamentului European 1305/2013. In conditiile acestea, dificultatea elaborarii strategiilor este oarecum ridicata. Pe de alta parte, au fost colegi care au spus ca vor sa integreze o parte din ideile cuprinse in noua viziune a Guvernului cu privire la dezvoltarea clasei de mijloc, care a fost lansata la sfarsitul lunii martie de premierul Ciolos. A fost astfel nevoie de un ragaz, pentru a-si updata analiza documentara la aceste prevederi. Cam acestea au fost motivele pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de depunere. Ma bucur foarte mult ca acest lucru a fost inteles de factorii de resort si de MADR”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Alexandru Potor, presedinte al Federatiei nationale a Grupurilor de actiune Locala (FNGAL).
Masura 19 – Dezvoltarea locala LEADER are o alocare financiara totala de 563.516.557 Euro, potrivit MADR.
Strategiile de Dezvoltare Locala sunt intocmite de Grupurile de Actiune Locala (GAL) potentiale/existente, parteneriate privat-publice, in baza analizei nevoilor si prioritatilor specifice teritoriului acoperit de parteneriat.
De curand, premierul Romaniei, Dacian Ciolos, a declarat ca Grupurile de Actiune Locala (GAL) ar trebui sa se implice mai mult in promovarea produselor romanesti in unitatile turistice din Romania.
„In paralel cu analiza posibilitatii de a comercializa mai multe produse romanesti alimentare in hipermaket-urile din Romania, haideti sa ne gandim cum sa valorificam mai multe produse romanesti locale in unitatile turistice din Romania, pentru ca inca e o marja mare de manevra acolo. V-as provoca sa va implicati intr-un proiect de gen turism rural cu alimentatie locala in Romania si dumneavoastra puteti fi un factor determinant pentru asta. Ma gandesc, in primul rand, la pensiunile rurale, dar putem merge si la nivelul hotelurilor din Romania, care sa foloseasca cat mai mult produse romanesti. Poate ne gandim, domnule ministru (al Agriculturii, Achim Irimescu — n.r.) sa folosim toata marja de manevra pe care o avem in reglementarile europene sa mergem pe etichetarea de origine a produselor de baza”, a declarat Dacian Ciolos, in cadrul conferintei „Elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locala GAL pentru perioada de programare 2014-2020 a Uniunii Europene”, potrivit Agerpres.
Ghidul solicitantului pentru Participarea la Selectia Strategiilor de Dezvoltare Locala este publicat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si a Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale www.madr.ro si www.afir.info.