Teodorovici: În perioada 2014-2020, vom avea un sistem de implementare simplificat al proiectelor cu fonduri europene

Facebook
Twitter

Absorbtia fondurilor europene în perioada de programare 2014-2020 va fi facilitată de sistemul de implementare simplificat şi eficientizat, dar şi de măsurile deja implementate de Guvern.

„Implementarea unui sistem cât mai eficient pentru gestionarea fondurilor europene 2014-2020, ce presupune întărirea procesului de coordonare și simplificarea procedurilor, este una dintre prioritățile noastre majore. Îmi doresc ca în următoarea perioadă de programare să fie evitate situațiile dificile cu care ne-am confruntat până de curând. Primul pas a fost făcut deja: începând cu data de 1 martie 2014, Ministerul Fondurilor Europene a preluat activitatea și structurile Autorităților de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, măsură care asigură o perioadă de tranziţie lină către viitoarea perioadă de programare, dar şi menţinerea expertizei acumulate la nivelul acestor două structuri. În acelaşi timp, pregătim noi măsuri care să sprijine implementarea proiectelor. Simplificarea sistemului şi a procedurilor, abordarea unitară şi coordonarea eficientă sunt principiile de bază pentru perioada 2014-2020”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, la conferinţa „Finanțări integrate pentru dezvoltarea locală prin programele de fonduri europene 2014-2020“, organizată la Amara.

Totodată, oficialul a subliniat că reforma sistemului de implementare va fi finalizată în acest an.

„Măsurile adoptate de actualul guvern au vizat simplificarea şi eficientizarea sistemului de gestionare, iar efectele pozitive ale acestora au accelerat absorbţia în actualul cadru financiar şi vor facilita utilizarea banilor europeni în perioada 2014-2020.‎ În acest an trebuie să finalizăm reforma sistemului pentru a avea rezultate cât mai bune în utilizarea banilor europeni”, a adăugat ministrul Eugen Teodorovici.

În cadrul conferinţei organizate la Amara au fost prezentate şi dezbătute cu participanţii primele proiecte ale programelor operaţionale prin care România va atrage fondurile europene alocate pentru cadrul financiar 2014-2020.‎ De altfel, în această perioadă reprezentanţii Ministerul Fondurilor Europene participă la o serie de întâlniri organizate cu potenţialii beneficiari pentru a le prezenta acestora proiectele viitoarelor programe operaţionale.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE