Telemeaua de Ibănești a devenit produs cu Denumire de Origine Protejată, după ce Parlamentul European a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene solicitarea României privind  protecţiea proprietăţii intelectuale.

Conform procedurilor, aceasta reprezintă ultima procedură după care, în cazul în care niciun alt stat nu îşi va exercita dreptul de opoziţie, produsul va obţine titulatura care îi va asigura atât o protecţie a proprietăţii intelectuale cât şi vizibilitate pe o piaţă extinsă. În urma demersurilor efectuate de compania Mirdatod, care deține marca, Telemea de Ibăneşti va fi primul produs românesc cu denumire de origine protejată (DOP).

De la publicarea solicitării de protejare a mărcii Telemea de Ibăneşti, în Jurnalul UE, şi până la înregistrarea efectivă ca a denumire de origine protejată există însă o perioadă de cel puţin şase luni, timp în care alte state au dreptul de opoziţie. Documentaţia pentru denumire de origine protejată (D.O.P.) pentru Telemea de Ibăneşti a fost depusă de România în noiembrie 2013.

Telemea de Ibănești – primul produs românesc cu Denumire de Origine Protejată (DOP)

Telemeaua de Ibănești este o brânză obținută prin coagularea acidă a laptelui de vacă muls de la vacile crescute și întreținute în sistem extensiv pe Valea Gurghiului (comunele Gurghiu, Hodac și Ibănești din judeţul Mureş). Unicitatea produsul este dată atât de hrana consumată de animale- floră specifică cu un număr relativ mare de de specii rare, cât şi din apa folosită pentru sărare. Saramura utilizată este extrasă direct din fântâna cu apă sărată de la Orșova, ceea ce îi dă un conținut ridicat de calciu și magneziu ( 400 mg de Ca /100 de grame produs, respectiv 35 mg de Mg/100 de grame produs).

Brânza se maturează o perioadă de cel puţin 20 de zile, poate fi consumată după 24 de ore de la data fabricaţiei. „Este o brânză cu masă compactă, legată, de consistență uniformă, moale și untoasă; se rupe ușor, fără a se sfărâma; de culoare albă până la albă cu nuanțe ușor gălbui, uniformă în toată masa, cu gust plăcut, dulceag-acrișor, puțin sărat și care se intensifică pe parcursul maturării. Mirosul și aroma sunt delicate, plăcute și se intensifică de asemenea pe parcursul maturării, cu arome pronunțate specifice pășunilor de munte”, se mai precizează în prezentarea produsului.

Compania Mirdatod, care deține MARCA, Telemeaua de Ibăneşti, utilizează doar lapte de cea mai bună calitate, de la bovine hrănite natural, pe pășunile de altitudine din județul Mureș.

Share on Facebook