Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) recalculeaza tarifele de cadastru si introduce noi scutiri de la plata acestora, potrivit unui comunicat transmis joi de institutie.

„Prevederile legale in vigoare, precum si indicele de inflatie inregistrat in perioada 2009-2017 justifica necesitatea amendarii cadrului normativ care reglementeaza tarifele pentru serviciile furnizate de ANCPI/OCPI, in sensul modificarii cuantumului tarifelor existente, dar si al extinderii serviciilor puse la dispozitia beneficiarilor, prin implementarea de servicii on-line”, se arata in referatul de aprobare privind necesitatea adoptarii unui Ordin al directorului general al ANCPI, conform Mediafax.

De asemenea, „aprobarea Programului national de cadastru si carte funciara 2015-2023 si demararea inregistrarii sistematice la nivelul sectorului cadastral din extravilan, si pe cale de exceptie din intravilan, la nivelul a cateva sute de unitati administrativ-teritoriale, a condus la cresterea semnificativa a numarului de lucrari inregistrate la oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, ceea ce impune o noua strategie in ceea ce priveste enuntarea principiilor generale si modalitatea de calcul a termenelor pentru solutionarea cererilor de inregistrare sporadica”.

Astfel, „a fost elaborat un proiect de ordin privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara si institutiile sale subordonate, precum si a termenelor de eliberare a documentelor si datelor rezultate din furnizarea acestora, care vizeaza simplificarea si unificarea cadrului legal existent, prin includerea intr-un singur act normativ a prevederilor referitoare la serviciile furnizate de ANCPI si institutiile subordonate, a termenelor pentru prestarea lor si a tarifelor aferente acestora si extinderea serviciilor pe care ANCPI le poate furniza beneficiarilor, ca urmare a informatizarii bazei de date si upgradarii aplicatiei informatice integrate utilizate de catre oficiile teritoriale din subordine. Mai mult, se va recalcula cuantumul tarifelor aferente serviciilor furnizate de catre ANCPI si institutiile subordonate beneficiarilor si se vor stabili termenele pentru furnizarea serviciilor specifice, raportat la volumul de munca al personalului de specialitate din cadrul oficiilor teritoriale, ca urmare a implementarii PNCCF”, potrivit documentului citat.

In proiectul de ordin sunt introduse reglementari cu privire la furnizarea serviciilor de cadastru si publicitate imobiliara in cadrul unor termene unice la nivel national. A fost mentinuta posibilitatea prestarii serviciilor in regim de urgenta, la cerere, termenul prevazut pentru acestea reprezentand maxim jumatate din termenul in regim normal.

In ceea ce priveste serviciile ce se vor furniza on-line, acestea se livreaza de indata ce sunt disponibile.

Toate scutirile de la plata tarifelor au fost sistematizate si cuprinse in cadrul unui singur articol, respectiv art. 8 din proiect.

Au fost pastrate scutirile existente in prezent (prima inscriere in sistemul integrat in baza titlurilor de proprietate, ANL, ANAF, ANI, instantele de judecata, organele de urmarire penala, inregistrarea sistematica, inregistrarea domeniului public/privat al statului si UAT, exproprierea etc.)

Au fost introduse noi scutiri, avand ca beneficiari cultele religioase si practicienii in insolventa.

De asemenea, vor fi introduse scutiri de la plata tarifelor pentru „serviciile de furnizare date de cadastru, geodezie si cartografie, furnizare date ROMPOS si TOPRO50 pentru lucrari realizate in scopuri didactice”, pentru „serviciile de receptie si infiintare carte funciara pentru imobilele din planul parcelar, precum si receptie a documentatiilor cadastrale de actualizare informatii tehnice aferente imobilelor din planul parcelar”, pentru „cererile inregistrate din oficiu avand ca obiect servicii de cadastru si publicitate imobiliara, precum si cererile formulate de ANCPI ce au ca obiect eliberarea unor documente pentru uz oficial” si pentru „serviciile avand ca obiect furnizarea datelor si informatiilor necesare intocmirii planului parcelar, planului de incadrare in tarla”.

„Avand in vedere aceste aspecte, precum si solicitarile utilizatorilor de informatii geografice, se impune stabilirea tarifelor pentru serviciile web pe care ANCPI le poate furniza. Serviciile in format INSPIRE, in sistem de coordonate ETRS89 se vor accesa gratuit prin serviciul WMS. Serviciile de date spatiale se furnizeaza gratuit sau pe baza unor tarife anuale si includ asumarea conditiilor si termenilor de utilizare a informatiilor prin documentul care insoteste datele spatiale sau serviciul de date spatiale”, se mai arata in referatul de aprobare.

Potrivit documentului citat, „s-a formulat propunerea de introducere a codului 3.1.2 – Servicii pozitionare GNSS in timp real (cu tarif 2.400 lei/12 luni), in considerarea faptului ca de la lansarea oficiala a ROMPOS in anul 2008 pana in prezent, numarul utilizatorilor de servicii de timp real a crescut, fiind astazi inregistrati aproximativ 3.500 de utilizatori in baza de date”.

Share on Facebook