Anul acesta se va sarbatori pentru prima data pe 10 octombrie „Ziua nationala a produselor agroalimentare romanesti”, ca urmare a adoptarii Legii nr. 168/2017 de catre Parlamentul Romaniei. In cadrul acestei campanii se urmareste promovarea produselor obtinute pe teritoriul Romaniei din materii prime de baza provenite de la producatori romani.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale in parteneriat cu Primaria Municipiului Bucuresti va organiza, in perioada 10-15 octombrie, in Parcul Herastrau, intrarea Charles de Gaulle, un Targ de produse agroalimentare romanesti la care vor participa peste 100 de producatori autohtoni din mai multe regiuni ale tarii.

Acestia vor aduce, spre vanzare, preparate din carne – carnati, virsli, salam, untura, jumari din carne de porc, slanina, jambon din porc Mangalita si Bazna, etc; produse de panificatie si patiserie – cozonac secuiesc, placinte, turta dulce, prajituri, tort, dobos, rulada de ciocolata, saleuri, cozonac, etc; branzeturi si produse lactate – sana, iaurt, kefir, cascaval, branza topita, branza de oaie si de bivolita, cascaval afumat si neafumat, smantana, telemea, etc.

De asemenea, vizitatorii vor putea gasi la Targ si miere, polen, faguri, propolis, fructe si legume proaspete sau procesate – dulceata, zacusca, produse ecologice, bauturi alcoolice –vinuri, palinca de mere, pere, prune, visinata, cidru si bere.

Totodata, in cadrul evenimentului vor fi expuse si produse inregistrate pe sisteme de calitate europene, cum ar fi: Magiunul de prune Topoloveni (primul produs cu Indicatie Geografica Protejata – IGP pentru Romania, din anul 2011) si Salamul de Sibiu (cel de-al doilea produs cu Indicatie Geografica Protejata – IGP pentru Romania din februarie 2016). Scrumbia de Dunare Afumata este un alt produs care este in curs de obtinere a protectiei pe sisteme de calitate europene -IGP – si care se va regasi printre produsele romanesti.

Toti oaspetii Targului vor putea sa se bucure de preparate romanesti precum tocanita de berbecut cu mamaliguta, tochitura pe plita, mici si carnati, pastrama si must, bulz, produse din peste in zona special amenajata din parcul Herastrau.

Pe langa produsele agroalimentare romanesti, producatorii vor aduce si flori, produse cosmetice realizate din uleiuri vegetale, obiecte de decor realizate de mestesugari si mesteri populari precum ceramica de Horezu sau Corund, ii din borangic, ii de Breaza, opinci, costume populare oltenesti, obiecte decorative din lemn, icoane, papusi, linguri.

“Ziua Nationala a produselor agroalimentare romanesti” va fi marcata in toata tara prin organizarea de programe si manifestari educative, de voluntariat, cu caracter social si stiintific, consacrate promovarii produselor agroalimentare romanesti si castigarii increderii consumatorului, in conformitate cu prevederile Legii 168/2017.

Share on Facebook