Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Autoritatea Nationala Fitosanitara, efectueaza in aceasta perioada controale in piete si la locul de productie (sere si solarii) dupa recoltare, in vederea prelevarii de probe de rosii de la producatorii inscrisi in Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, in scopul determinarii calitatii acestora, in special pentru a determina eventuala prezenta a reziduurilor de pesticide.

De la iesirea pe piata a primelor tomate obtinute prin Program, inspectorii fitosanitari ai Autoritatii Nationale Fitosanitare au prelevat probe pe care le-au transmis pentru analize la cele doua laboratoare acreditate, respectiv Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide in Plante si Produse Vegetale Bucuresti si Laboratorul Zonal pentru Determinarea Reziduurilor de Pesticide in Plante si Produse Vegetale Mures.

Astfel, pana la data de 17 mai 2019 au fost prelevate 54 de probe din care au fost analizate 43, restul de 11 fiind in lucru. Rezultatele arata ca nu au fost depasiri ale limitelor maxime admise. Aceste rezultate demonstreaza ca producatorii agricoli respecta recomandarile inspectorilor fitosanitari in ceea ce priveste utilizarea in siguranta a produselor de protectie a plantelor pentru combaterea bolilor si daunatorilor.                                 

Autoritatea Nationala Fitosanitara asigura consumatorii ca rosiile existente pe piata la aceasta data, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum, inspectorii fitosanitari constatand ca au fost respectate tehnologiile de cultura. Actiunile de control vor continua in toata tara.

Autoritatea Nationala Fitosanitara manifesta prin toate activitatile un interes sporit pentru depistarea la timp si eliminarea eventualelor neconformitati legate de depasiri ale reziduurilor de pesticide din fructe si legume, astfel incat pe masa consumatorului sa ajunga doar produse sigure.