Subventii APIA 2015. Depunerea documentelor doveditoare privind utilizarea terenurilor agricole, necesara completarii cererii unice de plata la APIA, le da batai mari de cap fermierilor romani, care spun ca normele actuale fac aproape imposibila depunerea acestor cererilor pentru subventii.

„Situatia e una destul de dificila. Cererea unica de plata de anul asta trebuie sa fie insotita de niste acte care sa ateste schimburile de terenuri agricole, comasarea lor in cadrul exploatatiilor comerciale. Aceste schimburi insa s-au facut prin acordul partilor, schimburi care nu sunt insotite mereu de acte notariale. Nu au fost niciodata. Sunt enorm de multi fermieri in aceasta situatie”, a declarat vicepresedintele Asociatiei Producatorilor Agricoli din Braila, Marcel Cucu, pentru StiriAgricole.ro.

Incepand cu 2015, agricultorii care doresc sa completeze cererile unice de plata trebuie sa depuna si copii ale actelor care dovedesc titlul de proprietate pentru terenul agricol aflat la dispozitia fermierului, conform Ordinului nr. 619/2015. Alte documente necesare sunt: copia dupa actul de indentitate, dovada unui cont activ, iar pentru persoanele juridice, acte care atesta aceasta forma de organizare. Totodata, exista o serie de documente suplimentare in functie de forma de sprijin solicitata.

„Avem probleme mari in legatura cu depunerea cererilor la APIA pentru subventiile de anul acesta. Sunt niste prevederi care fac aproape imposibila depunerea cererilor. La nivelul ministerului nu exista o percepere reala a situatiei din teritoriu. Agricultura are nevoie de informatii si de dezbatere”, a mai spus vicepresedintele Asociatiei Producatorilor Agricoli din Braila, Marcel Cucu.

Termenul final de depunere a cererilor unice de plata la APIA a fost prelungit pana la data de 15 iunie 2015.

Sunt eligibile la plata exploatatiile cu suprafata de cel putin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafata de cel putin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbustilor fructiferi, suprafata minima a parcelei trebuie sa fie de cel putin 0,1 hectare si/sau, dupa caz, sa detina un numar minim de animale. În cazul serelor si solariilor, suprafata minima a exploatatiei trebuie sa fie de de 0,3 ha, iar suprafata minima a parcelelor de 0,1 ha.

Share on Facebook