In Sedinta de Guvern din 14 mai 2019 s-a aprobat prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate in spatii protejate pana la data de 15 iunie 2019, prin completarea art. 5 din Hotararea Guvernului nr. 107/2019 pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate”, pentru anul 2019.
Decizia a fost luata in contextul fenomenelor meteorologice nefavorabile manifestate in primavara acestui an, care au afectat cresterea si dezvoltarea rasadurilor precum si replantarea acestora.
Programul de sprijin pentru tomate, cultivate in sere sau solarii, cu ajutorul caruia producatorii agricoli din Romania sunt sustinuti se afla in al treilea an de implementare, asigurandu-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate incepand cu luna mai si pana in decembrie.
Informatii suplimentare:
Reamintim conditiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie sa le indeplineasca pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an:
- Sa detina o suprafata cultivata cu tomate in spatii protejate de minimum 1000 mp;
- Sa obtina o productie de minimim 2 kg de tomate/mp si sa valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedita cu documente justificative, de pe suprafata de teren mentionata;
- Sa fie inregistrati in evidentele Registrului agricol deschis la primariile in a caror raza administrativ-teritoriala se afla suprafetele cultivate cu tomate in sere si solarii.