Producătorii ecologici trebuie să învețe să își promoveze mai bine produsele, dacă vor să atragă mai mulți consumatori din mediul urban, adică exact pătura socială care își permite să plătească mai mult pentru produse de calitate.
Aproape jumătate din consumatorii din mediul urban consideră că nu mănâncă nici sănătos, nici nesănătos, în vreme ce 28% nu cred în etichetele de tipul „produs bio”, potrivit raportului „În bucătăria românilor. De la raft în farfurie”, realizat de Nielsen România.
Trei sferturi dintre consumatorii din mediul urban apreciază că mâncarea gătită în casă este mai sănătoasă decât cea cumpărată. Ponderea consumatorilor care optează pentru produse proaspete neprocesate este covârșitoare, în condițiile în care 89% din respondenți cumpără asemenea produse și doar 11% aleg preponderent semipreparate sau mâncare gătită.
Mai mult de o treime dintre participanții la studiul derulat de Nielsen România apreciază că produsele bio sunt mai sănătoase decât alimentele ce nu sunt considerate bio, în timp ce 28% cred că aceasta afirmație nu este adevărată.
În prezent, piața produselor ecologice se ridică la aproximativ 100-150 de euro anual, dar crește de la an la an, arată statisticile Asociației Bio România. Supermarketurile au înregistrat vânzări de circa 4 milioane de euro pe segmentul bio în 2012. La nivel de piață, 200 de comercianți și aproximativ 17.000 de producători sunt certificați bio. În 2013, suprafața cultivată cu cereale în regim ecologic a fost de aproximativ 300.000 de hectare.Cea mai mare parte a producție, respectiv 90%, merge la export. De asemenea, din aproximativ 4.000 de tone de miere produsă de apicultorii certificați ecologic, mai mult de trei sferturi este exportată. Pentru aceștia, cea mai importantă piață de desfacere este Germania.
Dacă guvernul ar aproba aplicarea de TVA zero la produsele bio, ar avea de câștigat și bugetul de stat, prin creșterea veniturilor producătorilor, și consumatorii, care și-ar permite să cumpere produse de o calitate mai bună, la prețuri mai mici, apreciază Marian Cioceanu, președintele Bio România.