În anul 2013, din totalul gospodăriilor din România, mai mult de jumătate (55,8%) deţin un calculator acasă. Dacă dintre gospodăriile din mediul urban 69,8% sunt dotate cu calculator acasă, în rândul gospodăriilor din mediul rural proporţia acestora este de numai 37,5%, potrivit unei cercetări efectuate de Institutul Național de Statistică (INS).
Jumătate dintre gospodării (52,9%) au acces la Internet acasă, dar numai 26,8% dintre acestea sunt în mediul rural.
Pentru agricultori, accesul la internet creează premisele creșterii veniturilor. Pe de o parte își pot promova produsele și pot obține, astfel, prețuri mai bune. Pe de altă parte, pot afla informații utile cu privire la produse de creditare, le pot compara pentru a alege cea mai bună ofertă, pot afla în timp util informații legate de accesarea fondurilor europene sau de depunerea cererilor pentru subvenții.
„Agricultura și alimentația în viitor nu se pot dezvolta făcând abstracție de știința comunicației, în România ne aflăm într-o țară a contrastelor. 40% din români au declarat ca nu au folosit niciodată Internetul, iar o mare parte dintre aceștia se află în mediul rural. Chiar și așa surprinzător este că România este a doua țară în lume în ceea ce privește viteza Internetului. Este bugetată suma de 100 de milioane euro pentru a introduce Internetul la sate. Un sfert din această sumă vine din fondurile dezvoltare rurală, restul prin intermediul fondurilor structurale, iar banii ar trebui cheltuiți până în 2015”, a declarat recent comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș.
În plus, Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că, din 2016, beneficiarii fondurilor europene vor trebui să depună exclusiv online toate documentele necesare obținerii acestor finanțări.
Internetul pe regiuni, sex și vârste
În profil teritorial, nu se remarcă diferenţe prea mari între regiuni, ponderea acestora situându-se între 50% şi 60% din totalul fiecărei regiuni, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, unde aproape trei sferturi dintre gospodării au în dotare calculatoare (74,3%). Proporţiile cele mai mici s-au înregistrat în regiunile: Sud Muntenia (49,6%), Nord-Est (50,3%) şi Centru (51,3%).
Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, 60,3% au folosit vreodată un calculator.
Incidenţa utilizării calculatoarelor prezintă diferenţieri, adesea importante, sub influenţa caracteristicilor persoanelor, în principal sexul şi vârsta. Proporţia bărbaţilor utilizatori de calculatoare este puţin mai mare decât cea a femeilor: 61,8% faţă de 58,8%.
Conectarea la Internet se poate realiza cu diferite dispozitive – calculatoare, televizoare cu dispozitive speciale şi mai frecvent cu ajutorul dispozitivelor portabile (laptop, notebook, netbook, tabletă, telefon mobil, smartphone etc). Cele mai folosite dispozitive pentru accesarea Internetului au fost telefonul mobil sau smartphone-ul în proporţie de 61,8% urmate la distanţă de computerele portabile 47,5%. Ponderea bărbaţilor care au accesat Internetul cu ajutorul telefonului mobil sau smartphone-ului a fost uşor mai mare decât a femeilor (64,0% faţă de 59,3%).
Din analiza distribuției după nivelul de instruire, în anul 2013 se constată faptul că majoritatea persoanelor care accesează Internetul cu ajutorul telefonului mobil sau smartphone-ului sunt de nivel mediu de instruire (49,1%), iar cei care folosesc computerul portabil ca dispozitiv pentru accesarea Internetului sunt persoanele cu nivel de instruire superior (48,1%).
Proporţia în care Internetul a fost accesat printr-un dispozitiv portabil în afara casei de către persoanele în vârstă de 16-74 ani care au folosit Internetul în ultimele 3 luni anterioare anchetei, a fost în favoarea persoanelor din mediu urban de 32,4% faţă de 28,0% în mediul rural. De asemenea, utilizatorii care folosesc dispozitive pentru accesarea Internetului din mediul urban au avut un uşor avans faţă de cei din mediul rural atât la telefoane mobile sau smartphone-uri (62,4% faţă de 59,9%), cât şi la computere portabile (52,8% faţă de 32,6%).
La nivelul anului 2013, în profil teritorial, conectarea la Internet cu ajutorul dispozitivelor a fost mai răspândită în regiunile Bucureşti-Ilfov (44,3%), Sud Vest Oltenia (37,1%) şi Nord-Est (32,1%), iar cea mai redusă pondere în regiunea Vest (22,9%).
Din punct de vedere al conexiunilor (reţelelor) utilizate pentru accesarea Internetului din alte locuri decât acasă sau locul de muncă, telefonul mobil (sau smartphone-ul) prin reţea de telefonie mobilă are cea mai ridicată pondere atât pe total (78,2%), cât şi pe medii de rezidenţă (77,2% respectiv 81,2%). Din rândul persoanelor care au folosit computerul portabil, conexiunea cea mai frecvent folosită a fost cea prin reţea Wireless (62,5%).