Cei mai mulți antreprenori care sunt în căutarea unui partener financiar care să îi sprijine cu o investiție de până la 500.000 de euro pentru dezvoltarea afacerii lor sunt din București și din marile orașe din țară, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Brașov, Sibiu, Oradea, Suceava.

Însă, spre deosebire de acum câțiva ani, pe lângă afacerile construite în orașe, au început să fie mai multe exemple de antreprenori cu afaceri active în mediul rural, care s-au înscris în programul Start&Grow 2014. Iar acestea nu sunt neapărat afaceri legate de agricultură, ci țin și de zona de producție (mici fabrici/ateliere deschise în mediul rural sau centre care oferă diverse servicii/produse pentru locuitorii din sate).

În general, afacerile active în mediul rural și înscrise în programul Start&Grow 2014 nu sunt lansate de persoane care au locuit în permanență în satele respective, ci de antreprenori care au locuit și lucrat o perioadă într-unul din marile orașe din țară sau care încă mai locuiesc și lucrează într-un oraș. Cei din prima categorie s-au mutat la sat din diverse motive legate de viața personală, dar au rămas activi pe plan profesional și aleg să înceapă sau să continue o afacere din noua localitate în care trăiesc, fie legată de pregătirea lor profesională, fie legată de potențialul zonei geografice în care se află.

Antreprenorii din a doua categorie sunt, în general, tineri care încă locuiesc în oraș, dar vor să îmbine într-o afacere forța de muncă la un cost accesibil unui start-up, sprijinul membrilor familiei (de obicei, părinții) care locuiesc în satul în care este lansată afacerea și care se pot ocupa de partea operațională, cu accesul la clienți și piețe de desfacere în orașele în care locuiesc inițiatorii afacerii.

În ceea ce privește motivul pentru care antreprenorii spun că au nevoie de un investitor în afacerea lor, se pastrează ponderea din primele trei săptămâni de înscriere în Start&Grow 2014: peste 60% sunt persoane care au deja o afacere funcțională și vor să o extindă pe plan național/internațional sau din punct de vedere al volumului de business.

Antreprenorii din această categorie vor să își extindă afacerea fie prin lansarea unui sistem de franciză, fie prin deschiderea unor noi puncte proprii de lucru în alte orașe din țară, fie prin mărirea capacității de producție, respectiv investiții în noi echipamente și tehnologii. Și, dincolo de aportul financiar, spun că au nevoie de un partener care să îi ajute cu expertiză în dezvoltarea unei companii la nivel național sau internațional.

Datele au la bază un chestionar la care au răspuns cei 175 de antreprenori care s-au înscris până în acest moment în programul Start&Grow 2014.

Start&Grow 2014 este un program lansat de startups.ro pentru a susține dezvoltarea unor afaceri promițătoare, ajutându-i pe antreprenori să intre în legătură cu investitori și să obțină până la 500.000 de euro pentru a-și duce afacerea la următorul nivel. Pe lângă posibilitatea de a primi finanțare, cei selectați în program vor beneficia gratuit de mentoring și know-how de business în legătură cu diferite aspecte ale afacerii lor.

Programul Start&Grow 2014 se adresează în special afacerilor din următoarele domenii: Tehnologie, Agribusiness, Producție, Servicii, Green Business, Inventică, Fashion, dar este deschis și către afacerile din alte domenii.

Share on Facebook