Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu, a participat, in 13 septembrie 2016, la reuniunea informala a ministrilor agriculturii si pescuitului – AGRIFISH, ce s-a desfasurat la Bratislava, Slovacia.

Principalul obiectiv al acestei reuniuni a vizat intarirea pozitiei fermierilor pe lantul de productie, panelul de discutie fiind structurat pe trei parti – organizarea producatorilor din agricultura si cooperarea verticala pe lantul de productie, transparenta pietei si o distribuire corecta a marjelor de profit pe lantul alimentar si practici comerciale neconcurentiale.

In cadrul intalnirii s-a incercat identificarea de solutii pentru a imbunatati politica agricola in asa fel incat fermierii sa se poata organiza mai bine in forme asociative pentru a fi mai puternici in relatiile cu marii retaileri. De asemenea, s-au cautat masuri care trebuie implementate la nivel european pentru a avea transparenta pe intregul lant de productie.

Ministrul Achim Irimescu, referindu-se la situatia din Romania, a afirmat: ”Pentru atingerea obiectivului de transparenta a pietei la nivelul lantului agroalimentar, este necesara o analiza integrata, care sa cuprinda fiecare veriga din cadrul lantului. Analiza ar putea cuprinde estimarea capacitatilor de productie, transport, distributie si comercializare a produselor agroalimentare la nivel de sector. Sunt necesare analize de eficienta si productivitate la nivelul verigilor lantului alimentar, cat si la nivel de sector, pentru identificarea oportunitatilor de echilibrare a costurilor, aceste conducand la obtinerea unor preturi competitive si reale pentru produsele agroalimentare, care sa corespunda cerintelor consumatorilor dar sa si respecte conditiile de mediu. Este necesara echilibrarea balantei costurilor si preturilor de – a lungul lantului agroalimentar”.

Totodata, ministrul a adaugat ca este necesara instruirea fermierilor si procesatorilor mici si mijlocii prin intermediul ghidurilor de bune practici, in vederea asocierii. Se identifica nevoia acestora de cunostinte in domeniul legislatiei, economiei si a marketingului produselor agroalimentare. In opinia sa, transparenta preturilor pe lantul agroalimentar poate fi atinsa prin implementarea noilor tehnologii din domeniul IT, prin dezvoltarea burselor de marfuri si a licitatiilor, prin monitorizarea mai atenta a pietei – crearea unor organisme independente si nonguvernamentale de tip – observatorul preturilor, care pot furniza analize si studii.

Share on Facebook
Print Friendly