Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat recent ca este multumit de faptul ca fermierii au avut un an agricol bun si multi au putere financiara sa cumpere utilaje moderne care sa ii ajute in desfasurarea activitatii, el apreciind si ca este „extraordinar” ca „bancile au inceput sa coboare treptele spre fermieri”, informeaza Agerpres.

„Din discutiile pe care le-am avut cu reprezentantii firmelor care livreaza utilaje agricole, am constatat, prin castigul dumnealor, ca a fost un an exceptional, ceea ce demonstreaza tuturor ca fermierii sunt interesati si au putere financiara sa cumpere asemenea utilaje. Altminteri, nici nu poti sa ajungi la performanta, fara o tehnica noua, fara o tehnica moderna. De asemenea, este un lucru extraodinar de bun ca bancile au inceput sa coboare treptele spre fermieri. Asteptam acest moment demult, pentru ca fermierii au urcat destul treptele spre banci”, a spus Daea, conform sursei citate.

Targului National de Agricultura 2017 este deschis in perioada 28 septembrie — 1 octombrie si este organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Braila, in parteneriat cu Primaria Braila si Consiliul Judetean.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, estimeaza ca pana in acest an fondurile europene atrase de Romania, pe dezvoltare rurala, sa se ridice la 1,4 miliarde de euro, de aproape trei ori mai mult decat anul trecut, potrivit Agerpres.

„In total, anul acesta estimam ca vom accesa o suma totala de 1,4 miliarde de euro, ceea ce inseamna de aproape trei ori mai mult decat anul trecut. Este un castig, o realizare pe care trebuie sa o procesam cu atentie, cu calm, si cu foarte multa ambitie. Trebuie sa ne asezam la masa de lucru, motiv pentru care am solicitat AFIR sa prezinte cat mai repede cu putinta ce s-a realizat in Romania pana in prezent. Suma estimata din analizele pe care le-am facut azi, iar aceste analize vor continua, este ca Romania sa acceseze intreaga suma din PNDR, indiferent cati ani facem 17 — 18 ani. In orizontul 2020 acesta este obiectivul: intreaga suma a Romaniei trebuie repatriata. Acesta este obiectivul pe care ni l-am asumat si la care trebuie sa lucram indiferent cate sarbatoriri vom face. Acesta este obiectivul pe care il are Ministerul Agriculturii si obiectivul tarii, la care trebuie sa lucram toti indiferent de locul de munca indiferent de pozitia pe care o avem intr-o structura sau alta”, a precizat Daea.

Recent, directorul AFIR a mai declarat ca in cei 17 ani de activitate, incepand cu Programul SAPARD si pana in prezent, in agentie s-au semnat peste 120.000 de contracte de finantare, angajandu-se fonduri nerambursabile in valoare totala de 9,5 miliarde de euro.