Directorul general al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, Nicolae Horumba, a anuntat ca pana la acest moment nu s-a stabilit un calendar concret in ceea ce priveste plata in avans a subventiilor aferente Campaniei 2016, insa a precizat ca acest lucru ar fi „tehnic posibil”.

„Despre plata in avans pe 2016 deocamdata nu s-a discutat nimic clar cu asociatiile profesionale ale fermierilor, deoarece ei sunt beneficiarii. Probabil ca ministrul Agriculturii va lua o decizie in sensul acesta. Efortul se poate face, bineinteles ca se poate. Asta nu inseamna ca acest efort e unul placut pentru functionarii APIA, pe care i-am intins cu atatea sarcini destul de tare. Multi dintre ei nu au avut timp sa-si ia concedii, sunt functionari care au lucrat si ore suplimentare foarte multe, insa tehnic e posibil”, a declarat seful APIA, in cadrul unei conferinte de presa.

Nicolae Horumba a mai spus de asemenea ca pana la termenul limita de 15 octombrie vor fi platiti 99% dintre fermierii care trebuie sa primeasca subventii aferente Campaniei 2015. Jumatatea lunii octombrie este termenul maxim pana cand un stat membru poate face plati din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA).

„Noi consideram ca probabil 99% sau chiar 99,9% dintre fermieri vor fi platiti pana in termenul de 15 octombrie. Este si obligatia noastra, pentru ca dincolo de acest termen nu mai poti face plati din FEGA. Nu poti spune ca platesti 100%, deoarece acest lucru e utopic. Sunt cativa fermieri dintre cei care au depus cereri de plata in 2015 care sunt anchetati. Pana nu ai un rezultat al acelei anchete, nu poti lua o decizie”, a declarat Nicolae Horumba.

Directorul general al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura a explicat de asemenea si modul in care fondurile din bugetul national sunt platite beneficiarilor.

„Platile din fondul FEGA se efectueaza a doua zi dupa ce autorizarea a avut loc. Platile din bugetul national, pentru fiecare centralizator pe care il trimitem la MADR este necesara aprobarea si alimentarea conturilor APIA. Aceste plati dureaza 3-4 zile. La FEADR intarzierea e mai mare. Circuitul e mai lung. APIA este o agentie careia i s-au delegat masurile din dezvoltare rurala de catre AFIR, de aceea solicitarile de plata le facem catre AFIR, aceasta solicita deschiderile de cont la MADR, MADR la Ministerul Finante, apoi banii sosesc pe aceeasi filiera”, a explicat Horumba.

Potrivit sefului APIA, din fondurile totale alocate Campaniei 2015 au fost platite pana in prezent subventii in valoare de 1,9 miliarde de euro (91%), pentru 920.000 de fermieri, din fondurile totale de 2,1 miliarde de euro.

Share on Facebook