Singurul loc din Romania in care plantatiile de smochin rodesc mai bine decat in orice alt colt al tarii este comuna Svinita, o localitate din Clisura Dunarii, recunoscuta pentru verile calde si iernile blande. Aici, in fiecare an, la sfarsit de vara, are loc un Festival al Smochinului, in cadrul caruia localnicii se mandresc cu cele mai bune dulceturi facute din aceste fructe, cat si cu tuica de smochine.

Despre cat de profitabila este o platatie de smochin, precum si despre cum se planteaza acest arbore fructifer am discutat cu Viorel Baias, un localnic din Svinita, in varsta de 47 de ani, care detine in prezent o plantatie tanara de smochin pe o suprafata de 1.400 de mp.

„Imi pare rau ca am imbatranit si nu m-am ocupat mai demult de smochine. Am plantat circa 100 de arbusti in 2013, iar alti 100 in februarie 2014, pe o suprafata de 1.400 de mp. Am avut inainte trei pomi vechi, batrani, de la care am luat materialul saditor. Chiar daca plantatia mea nu a ajuns in anul 3, momentul in care se intra pe rod asa cum trebuie, pot spune ca primii pomi pusi au ajuns deja la 1,8 m. Reusesc sa scot cam 300 de kg de fructe pe an”, ne-a declarat Viorel Baias.

In prezent, localnicul din Svinita vinde un borcan de dulceata de smochine, de 400 de grame, la un pret de 15 lei. De asemenea, un kilogram de smochine il vinde la doar 10 lei.

„Eu culeg fructele si acum. Cam pana in octombrie pomii tot produc. As putea spune ca se coc peste noapte. Maximum de productie se atinge incepand cu anul 3-4. Atunci se poate atinge si 7-8 tone la hectar”, ne mai spune fermierul mehedintean.

Smochinul poate da si doua recolte pe an

Pentru a oferi o productia cat mai buna, smochinul are nevoie de o irigare eficienta. Astfel, in zonele cu o clima calda, plantatia de smochin poate produce si 2 recolte pe an, cea din urma aparand daca toamna este lunga si calduroasa.

„La smochin, un element foarte important este apa. Noi avem noroc ca avem Dunarea aproape. Mi-am instalat odata cu plantatia de smochin si un sistem de picurare. Am bazine de 10 tone, acumulez apa si asa reusesc sa ud corespunzator plantatia. Dau cam 40 litri de apa, la doua zile, intr-o vara, pentru fiecare pom”, explica, pentru StiriAgricole.ro, Viorel Baias.

O alta conditie importanta pentru a dezvolta o plantatie de smochin este ca aceasta sa fie infiintata intr-o zona calduroasa, unde temperatura medie este de circa 20 de grade Celsius. De asemenea, trebuie tinut cont ca smochinul este o specie sensibila la ger, pragul biologic de rezistenta al smochinului fiind de -15 grade Celsius.

„Ai nevoie de o zona calduroasa pentru smochin. Ei, teoretic, se pot planta in toata tara, dar ajung mai greu la maturitate. Chiar daca e o planta sensibila, nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca au rezistat si la temperaturi de minus 15 grade. Insa, bineinteles, e nevoie de o temperatura medie de 20 de grade pentru o dezvoltare corecta”, ne-a mai spus fermierul din Svinita.

Printre soiurile autohtone de smochin putem aminti: Smochinul Verde si cel Rosu, ambele produse la Sanmartin, jud. Bihor, si aclimatizate local.

Februarie, cel mai bun moment de plantare a smochinului

Cel mai bun moment de plantare al smochinului este primavara, cat mai devreme, inainte de pornirea in vegetatie. O schema de plantare des folosita este de 4 m intre randuri si 3-4 m intre plante.

„Prima data eu am arat de 3 ori terenul, asta ca sa curat bine, mai ales ca anterior am avut plantatie de prun. Dupa aceea am indreptat terenul si am facut gropi largi de 40 cm x 40 cm, adanci de 50 cm. Eu am plantat in februarie, deoarece atunci sunt precipitatii mai abundente, iar temperatura incepe sa creasca. Am pus apoi arbustii in groapa, apoi am pus un strat de pamant, dupa aceea unul cu gunoi de grajd, apoi iar pamanat”, explica Viorel Baias.

Costurile infiintarii celor 1.400 de mp cu smochin l-au costat pe fermierul mehedintean circa 2.000 de euro, cost care include si sistemul de irigatii. Pentru infiintarea unui hectar cu smochin sunt necesari aproximativ 600 de arbusti. In cadrul magazinelor de specialitate, un arbust de smochin este comercializat cu preturi cuprinse intre 4 si 9 euro.

Fanul ajuta la pastrarea unui sol curat in jurul smochinului

Un secret al fermierului din Svinita, pentru a pastra solul curat, este ca dupa plantare sa fie pus in jurul pomului fan. Acest lucru ajuta de asemenea si la pastrarea umiditatii in jurul smochinului.

Fasonarea tulpinii se face dupa plantare (inainte de musuroire) la 60-70 cm se scurteaza pentru pomi cu trunchi sau la 20-25 cm pentru sistemul sub forma de tufa. Sistemul sub forma de tufa este preferat pentru ca permite protejarea usoara in timpul iernii.

In ceea ce priveste intretinerea unei plantatii de smochin aceasta nu prespune lucrari speciale, ci doar o mai mare atentie acordata pomilor in perioada de iarna. Recoltarea fructelor dintr-o plantatie de smochin se realizeaza cel mai bine in perioada august-octombrie, ne mai spune fermierul mehedintean.

Deosebit de benefic pentru sanatate, smochinul are in compozitia chimica numeroase substante nutritive: 84% apa, proteine 1%, glucide 15-18%, materii azotate, celuloza, acizi, pectina, vitamina A, B1, B2, C, PP, lipodiastaza (enzima analoga sucului pancreatic), amilaza, proteoza, enzime, minerale (fier, fosfor, sodiu, calciu, magneziu, brom). Fructele contin beta-caroten, flavonoide si o enzima numita ficina, care ajuta la digestie.

Un alt produs al locuitorilor din Svinita renumit in intreaga tara, precum si peste hotare, este tuica de smochine. Unul din localnicii care produc aceasta tuica este chiar primarul comunei.

„Pentru a se realiza tuica, fructele trebuie culese atunci cand sunt foarte bine coapte. Acestea sunt depozitate in butoaie de lemn, iar peste ele se pune un strat de foi de hrean peste care se pune nisip, pentru ca smochinele sa nu intre in contact cu aerul. Sapte zile se tin la macerat, dupa care se scot si se pun in cazanul de facut rachiu, se fierb la foc o ora, pana cand incepe sa curga tuica”, a explicat primarul din Svinita.

Cei mai batrani localnici din Svinita spun ca plantatiile de smochine au fost infiintate pentru prima data in aceasta zona de austrieci, prin anii 1750. Majoritatea localnicilor traiesc in mare parte din prelucrarea smochinelor, aici existand cea mai mare plantatie de smochin din tara, cu circa 4.000 de arbusti.

Share on Facebook
Print Friendly