Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Alexandru POTOR a participat alaturi de Directorul general al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, Adrian – Ionut CHESNOIU, la o serie de intalniri de informare organizate de Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale in data 13 iulie 2017 la nivelul Regiunii 3 Sud – Targoviste.
Evenimentul a inceput cu o sesiune de discutii cu beneficiari si solicitanti ai PNDR, reprezentanti ai Grupurilor de Actiune Locala si ai firmelor de consultanta, intalnire desfasurata la Prefectura judetului Dambovita. Ulterior, a fost organizata o intalnire cu Alexandru OPREA, presedintele Consiliului Judetean Dambovita, precum si cu reprezentantii institutiilor cu care AFIR colaboreaza in implementarea proiectelor finantate prin PNDR, si anume cu reprezentantii Directiei Sanitar Veterinare, ai Agentiei Nationale de Mediu, ai Garzii de mediu, Directia de Sanatate Publica, ai Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice si ai Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Dupa cele doua intalniri, Secretarul de stat si Directorul general al AFIR au convocat o intalnire de lucru cu structurile judetene si regionale ale AFIR, respectiv cu Directorul General Adjunct al Centrului Regional 3 Sud – Targoviste, Claudiu-Cezar POPESCU si cu Directorii Oficiilor judetene din Arges, Teleorman, Dambovita, Prahova si Giurgiu.
Scopul intalnirilor a fost identificarea, impreuna cu beneficiarii – inclusiv reprezentantii Grupruilor de Actiune Locala si firmele de consultanta, a eventualelor blocaje pe care acestia le-au constatat in implementarea proiectelor finantate prin PNDR 2020 si de a oferi informatii suplimentare si raspunsuri la intrebari specifice.
„AFIR are un rol bine definit si nu se afla in pozitie antagonica cu beneficiarii si consultantii, ci intr-un parteneriat a carui fezabilitate depinde de contributia si implicarea fiecarui partener. Scopul final este atingerea cu succes a obiectivului AFIR, acela de accesare a intregului buget pus la dispozitia Romaniei din Fondul European de Dezvoltare Rurala, insa numai in conformitate cu legislatia comunitara si nationala incidenta.” a declarat Adrian – Ionut CHESNOIU, Director General al AFIR.
Una dintre problemele ridicate de beneficiari a fost termenul mare de obtinere a avizelor pentru proiectele aflate in perioada de tranzitie (proiecte contractate prin PNDR 2013 si platite din PNDR 2020), acestia solicitand prelungirea termenului de plata a acestor proiecte, dupa decembrie 2018. Conducerea AFIR a precizat ca pentru toate proiectele contractate in programarea 2014 – 2020, dar si pentru cele aflate in tranzitie, se poarta discutii cu institutiile partenere (cele responsabile de emiterea avizelor si verificarea procedurilor de achizitie, de exemplu) pentru a gasi modalitati de micsorare a termenelor de emitere a actelor necesare beneficiarilor sau de simplificare a procedurilor de lucru.
„Intalnirile de astazi, au drept scop prezentarea problemelor cu care va confruntati dumneavoastra, beneficiarii, iar obiectivul nostru este acela de a ne asigura ca facem tot ce este posibil pentru a usura sarcina de implementare si finalizarea cu succes a proiectelor aflate in implementare.” a precizat Alexandru POTOR, Secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
De asemenea, AFIR analizeaza permanent stadiul proiectelor aflate in implementare pentru a putea preintampina si remedia, alaturi de beneficiari, eventualele blocaje.
„Trebuie sa ne asiguram ca beneficiarii pot implementa cu succes proiectele finantate si de aceea suntem si trebuie sa fim permanent informati de stadiul in care se afla fiecare proiect in parte. Contactul direct cu beneficiarii si firmele de consultanta ne ajuta sa intelegem blocajele pe care acestia le intalnesc. Simplificarea procedurilor de lucru, atat pentru partea de accesare, cat si pe cea de implementare, s-a facut cu ajutorul celor care implementeaza efectiv proiectele, care ne transmit permanent observatii pertinente.” a subliniat Adrian – Ionut CHESNOIU, Director General al AFIR.
O alta serie de intalniri urmeaza a se desfasura vineri, 14 iulie 2017, la nivelul regiunii 4 Sud – Vest – Craiova.