Seceta la nivel de sol in majoritatea tarii. Iata stadiul de dezvoltare a fiecarei culturi agricole

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Continutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri in cultura graului de toamna se va incadra pana pe 5 aprilie in limite scazute (seceta pedologica moderata) si deosebit de scazute (seceta pedologica puternica si izolat extrema) in Dobrogea, Moldova si Crisana, local in centrul, sudul, estul si sud-estul Transilvaniei, nordul si nord-vestul Banatului, nordul, estul, nord-estul, sud-estul si izolat sudul Munteniei, precum si in sudul Olteniei, potrivit prognozei agrometeorologice publicata de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM).

Aprovizionarea cu apa a solului va prezenta valori satisfacatoare pana la apropiate de optim si optime in Maramures, cea mai mare parte a Olteniei, Transilvaniei si Banatului, nord-vestul, local in vestul, nordul, centrul si sudul Munteniei.

Ca urmare, procesele de crestere si dezvoltare, atat la culturile de camp, cat si la cele pomi-viticole, se vor desfasura pe ansamblu normal in majoritatea regiunilor agricole, cu exceptia zonelor depresionare din centrul si nordul tarii, unde ritmurile vegetative vor evolua usor mai lent. In general, starea de vegetatie se va prezenta buna si medie in culturile semanate in epoca optima, respectiv medie si slaba la cele tardive, precum si pe arealele agricole cu deficite de apa in sol.

Conform ANM, orzul si graul de toamna insamantate in perioada optima se vor afla la infratire (40-100%) si alungirea tulpinii (10-60%), iar culturile tardive vor inregistra aparitia frunzei a treia si infratire (30-100%).

Sub aspect fenologic, cultura de rapita va parcurge dezvoltarea aparatului foliar (10-16 frunze), alungirea tulpinii (10-60%), precum si izolat aparitia inflorescentelor (10-25%).

In majoritatea plantatiilor, speciile timpurii de samburoase vor inregistra fazele de inmugurire, dezmugurire si inflorire, iar la semintoase (mar) se va semnala umflarea mugurilor de rod.

In cea mai mare parte a podgoriilor, vita de vie isi va continua fazele de “plans” si inmugurire.

Pe ansamblu, lucrarile agricole de sezon (pregatirea patului germinativ, semanatul culturilor de primavara, tratamentele fitosanitare) se vor desfasura in conditii relativ bune, exceptand zilele cu precipitatii.

In acest context, recomandarile de specialitate vizeaza urgentarea araturilor in vederea efectuarii insamantarilor din prima urgenta, pregatirea patului germinativ si semanatul culturilor de primavara, indeosebi pe suprafetele cu o buna aprovizionare cu apa a solului, fertilizarea cerealierelor de toamna cu ingrasaminte minerale (azotat de amoniu, complexe-NPK) si efectuarea lucrarilor de intretinere (combaterea buruienilor si tratamente fitosanitare) in culturile de camp si pomi-viticole.

Meteorologii precizeaza ca in perioada 30 martie – 5 aprilie va predomina o vreme in general normala la inceputul acestui interval, dupa care se va produce o incalzire treptata in evolutia regimului termic, in aproape toate regiunile agricole ale tarii. Temperatura medie diurna a aerului se va incadra intre 0 si 13 grade in prima parte a perioadei, apropiata de mediile climatologice, si 6 – 16 grade in restul zilelor, abaterile termice pozitive fiind de 1 – 4 grade in cea mai mare parte a zonelor de cultura.

Temperatura maxima a aerului va fi cuprinsa intre 8 si 22 grade la nivelul intregii tari. Temperatura minima a aerului se va situa intre -8 si 10 grade pe aproape intreg teritoriul agricol, cele mai scazute valori fiind posibile in depresiunile din estul Transilvaniei, producandu-se bruma si inghet superficial la sol.

Temperatura medie diurna a solului la adancimea de 5 cm va prezenta valori cuprinse intre 7 si 15 grade in cea mai mare parte a teritoriului, favorabile pregatirii patului germinativ in vederea semanatului la culturile de primavara din prima urgenta (ovaz, orzoaica, mazare, borceag), precum si la sfecla de zahar. Sub aspect pluviometric, se prognozeaza ploi locale, insotite de intensificari temporare ale vantului, in majoritatea zonelor de cultura.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE