Actualul registru al zilierilor va fi inlocuit in circa trei luni cu un sistem electronic, a anuntat recent ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (MMFPSPV), Dragos Pislaru, potrivit Agerpres.

„Registrul zilierilor este un cosmar. In acest moment, in tara, exista 775.000 de zilieri si acestia trebuie inregistrati zilnic, pe hartie, la angajatorii unde lucreaza. (…) Am discutat cu cei de la Inspectia Muncii si ei au venit cu o solutie: sistemul va fi inlocuit cu un sistem electronic in trei luni”, a declarat Pislaru, la o conferinta de specialitate.

Ministrul Muncii a precizat ca in prezent firmele care apeleaza la zilieri trebuie sa ii inregistreze in registre speciale, care sunt verificate de Inspectia Muncii pe teren. Mai mult decat atat, angajatorii trebuie sa realizeze zilnic instructajele angajatilor, prevazute de lege.

Conform dispozitiilor Legii nr. 52/2011, modificata si actualizata in 2014, activitatea prestata de zilieri este evidentiata prin Registrul de evidenta a zilierilor. Un extras din acest registru intocmit de agentii economici, continand inregistrarile din luna precedenta, se depune lunar la Inspectoratul Teritorial de Munca.

Share on Facebook