Scutiri de taxe pentru agricultori si salarii mai mari pentru lucratori. Iata noile reforme UE

Facebook
Twitter

Ministerul Agriculturii saluta adoptarea, de catre Parlamentul Romaniei in data de 13 aprilie 2022, a Legii prin care se vor acorda facilitati fiscale pentru agricultori si persoanele ce lucreaza in industrie alimentara, pe modelul celor acordate angajatilor din domeniul constructiilor.

”In toate intalnirile pe care le-am avut cu reprezentantii fermierilor si operatorilor din industria alimentara, pastrarea fortei de munca specializate a reprezentat de fiecare data un punct central al dialogului.

Citeste si: Un mare producator roman de ingrasaminte si-ar putea relua activitatea

Prin adoptarea acestui act normativ, initiat impreuna cu colegii mei parlamentari, venim cu solutiile asteptate de cei care activeaza in aceste domenii vitale pentru securitatea alimentara a Romaniei” a declarat ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Adrian CHESNOIU.

Principalele masuri instituite de Legea pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene sunt urmatoarele:

Scutirea de la plata impozitului pe salariu in cuantum de 10%, de la platile aferente contributiilor la asigurarile sociale de sanatate si reducerea cotei contributiei de asigurari sociale cu 3,75%;

Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi de minimum 3000 lei lunar, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, pentru un program de lucru in medie de 167 ore pe luna;

Angajatii vor beneficia de drepturile acordate de sistemul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale, sistemul asigurarilor pentru somaj, inclusiv de concediu si indemnizatie de asigurari sociale de sanatate, fara plata de catre angajatori a contributiei asiguratorii pentru munca;

Perioadele lucrate in sectorul agricol vor constitui stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului de indemnizatie de somaj si indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE