Încălzirea globală va face din ce în ce mai dificilă obţinerea unor recolte bune de struguri în țările cu tradiție în producerea vinurilor, dar va avantaja țările nou-intrate în competiţia pentru titlul de viticultorul lumii.
Regiunile consacrate pe piaţa vinului, cum sunt Bordeaux, Burgundia sau Rhone din Franţa, ori California din Statele Unite sau cele din Chile, se vor confrunta cu mari probleme, generate de încălzirea globală. Din 2050, viticultorii din aceste zone vor trebui să găsească noi soiuri pe care să le cultive, deoarece soiurile cultivate în prezent s-ar putea să nu mai facă faţă temperaturilor ridicate. Astfel, s-ar putea să asistăm la începutul sfârşitului unei poveşti de secole, cum este cea a vinurilor franceze.
Din cauza încălzirii globale, viticultorii din Franţa sau Chile îşi vor vedea recoltele diminuate cu până la două treimi până în 2050, după cum se arată în studii ale organizaţiilor de protecţie a mediului, preluate de presa internaţională.
Cel mai mare declin este așteptat în Europa
„Schimbările climatice vor duce la o redistribuire uriașă în ceea ce privește producția de vinuri „, a precizat Lee Hannah, om de știință la Conservation International și, totodată, autorul studiului privind implicaţiile schimbărilor climatice asupra producţiei de struguri şi de vinuri.
Cercetătorii prognozează schimbări majore de climă în regiunile cu ierni geroase și veri foarte căluroase care produc struguri de calitate superioară, recomandaţi pentru producția de vinuri.
“Va fi din ce în ce mai dificil pentru cultivarea acestor tipuri de struguri, cultivați în prezent în Europa. Asta nu înseamnă neapărat faptul că strugurii nu vor mai crește acolo, dar, cultivarea acestora va ămpune lucrări de irigații și tratamente speciale pentru ca vița de vie să rodeasca și să se obțină calitatea strugurilor, iar aceste lucruri vor atrage costuri de producție din ce ăn ce mai mari”, a explicat Hannah.
Strugurii destinați producției de vinuri sunt cunoscuți ca fiind unele dintre cele mai pretențioase plante în ceea ce privește diferențele de temperatură, condițiile de umiditate și căldură. Specialiștii au studiat fenomenul şi au arătat că un climat secetos va influiența negativ cultivarea strugurilor în cele mai multe regiuni consacrate, forțând cultivatorii să intervină în asigurarea condițiilor pentru dezvoltarea optimă a culturilor. Aceasta înseamnă că viticultorii trebuie să asigure umiditatea optimă pentru dezvoltarea și ajungerea la maturitate a strugurilor de vin și pentru a-i proteja de căldurile excesive, folosind vaporizatoare de apă. O a doua soluție recomandată este mutarea culturilor către regiuni mai prielnice, din nordul Europei, Americii de Nord şi Asiei.
Experimentele realizate de oamenii de știință au arătat că vom asista la o rearanjare a lumii vinului. Cel mai drastică declin este așteptat în Europa, unde cercetărorii au prognozat o scădere cu 85% a producției obținută în regiunile cu tradiție în producerea de vinuri, cum ar fi Bordeaux, Rhone sau Tuscany.
Şi pentru regiunile viticole cu tradiţie din Australia a fost prognozată o scădere a producției cu 74% . Un decline cu 70% a producţiei de struguri va fi consemnat şi în regiunile viticole ale Californiei.
Cultivatorii de viță de vie din regiunea Cape din Africa de Sud vor fi de asemenea loviți puternic de schimbările climatice, care vor genera o diminuare a producţiei de struguri cu 55%. Producătorii de vin din Chile se pot aștepta la pierderi de 40 % din producția actuală.
Vin Bordeaux, made in China
Dacă producătorii din regiunile consacrate în producerea vinurilor nu vor reuşi să se adapteze schimbărilor climatice, care le vor genera o scădere a producţiei cu 2 treimi în următoarele 4 decenii, viticultorii din alte zone ale lumii, cum sunt cei din Yellowstone, ar putea să le ia locul în topul producătorilor de vin la nivel mondial. Studii realizate la nivel mondial arată că în zone considerate cu ani în urmă nerecomandate cultivării strugurilor pentru producția de vinuri, cum sunt cele situate în părțile nordice ale Europei, incluzând Marea Britanie, sau din nord-vestul Statelor Unite, precum și dealurile centrale ale Chinei, se va obţine grosul producţiei de struguri şi, implicit de vinuri din 2050.
Industiile lumii se reorientează deja către teritorii noi, zone cu potențial de creştere în viitorul apropiat, cum ar fi Tasmania, arealul din imediata apropiere a Yellowstone Park și chiar către zonele înalte din centrul Chinei. Acestea ar putea deveni “gazdele” viitoarelor podgorii de renume.