Tinerii fermieri vor beneficia de o schemă de ajutor în 2015 prin care li se acordă posibilitatea ca pentru suprafețele de teren agricol pe care le dețin să beneficieze de un spor de plată pe suprafață.

Schema de ajutor pentru tinerii fermieri se va aplica pentru suprafețe cuprinse între 25 — 60 ha și va consta în acordarea unui spor de plată pe suprafață de 25% pe o perioadă de 5 ani și se va aplica începând cu primăvara din 2015.

1.050.000 de fermieri primesc subvențiile aferente suprafețelor cultivate

„Am început de săptămâna trecută plățile. În Timiș, din 21.600 de fermieri au primit deja sumele în conturi 2.800, până vineri alți 13.000 își vor primi avansurile pe suprafață, iar până în 31 octombrie vom face toate plățile către cei 1. 050.000 de fermieri la nivel național, inclusiv pentru toți cei din Timiș. Știu ce înseamnă să aveți acești bani, într-o perioadă în care nu vă grăbiți să vindeți recoltele pe care le-ați obținut, aveți nevoie de resurse financiare pentru a continua campania de toamnă în care sunteți angrenați”, a declarat,  la Timișoara, Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Hotărâre de Guvern în domeniul zootehniei pentru investiții în ameliorarea genetică: juninci cu 50% plată de la bugetul de stat

“Este o realitate că în producția vegetală lucrurile au mers mai bine nu doar la producția de bază, ci și la procesare, dar pe partea de producție zootehnică lucrurile nu au evoluat și din acest punct de vedere am venit cu o Hotărâre de Guvern pentru zootehnie prin care investim în genetică. Dăm posibilitatea tuturor fermierilor, în anumite categorii pe care noi le considerăm importante pentru ei și pentru economie — aici mă refer la sectorul de taurine — să achiziționeze juninci cu 50% plată de la bugetul de stat, pentru a investi în viitor. Este vorba de 5.000 de lei, care reprezintă 50% din costul pe care-l plătiți. Vreau să spun că și pentru această măsură, dar și pentru berbecuții care se pot achiziționa în această perioadă, tot pentru a îmbunătăți genetica, vreau să avertizez că data limită până la care se primesc dosare este de 10 noiembrie, pentru a da posibilitatea ca acești bani să fie cheltuiți până la sfârșitul anului 2014”, declarat ministrul Agriculturii.

Agricultura – contribuție majoră la creșterea economică din 2013

„Partea mai puțin plăcută este că am exportat materie primă și că trebuie să investim mai mult în partea de procesare. De aceea, tot Programul Național de Dezvoltare Rurală se va ghida pe principiul integrării — cine are producție vegetală și merge mai departe pe zona de procesare sau investește în zootehnie va beneficia de punctaj suplimentar, dar și de procente nerambursabile mai mari (pe măsura 1.2.1. finanțarea eligibilă este de 50% nerambursabilă). Dacă se merge pe principiul de integrare a producției se acordă 20% nerambursabile, iar dacă se intră în sistemul de asociere — cooperative sau asociații — se mai acordă 20% în plus nerambursabile, dincolo de punctajul primit cu prioritate. Este o strategie de dezvoltare pe următorii ani, alături de fermele de familie, de consolidarea clasei de mijloc, pentru a dezvolta și mai mult agricultura, deci e o strategie de dezvoltare pe termen mediu și lung”, a susținut Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Share on Facebook