SCDVV Pietroasa: Viticultorii care nu fac tratamente la vita vor avea probleme majore din cauza manei si fainarii

Facebook
Twitter

Din cauza nivelului mare de precipitatii din luna mai, riscul de aparitie a bolilor si daunatorilor la vita de vie este unul deosebit de ridicat in aceasta perioada, avertizeaza specialistii Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie (SCDVV) Pietroasa.

„Luna mai si chiar inceputul lunii iunie au fost caracterizate de umezeala excesiva, precum si de interavale foarte reci. Acest lucru, coroborat cu pornirea mai rapida in vegetatie a plantei, datorita vremii calduroase din februarie, martie, au facut ca vita de vie sa fie sensibila la boli si daunatori. In prezent, inflorirea este una buna, insa pericolul de infectare (mana, fainare) este foarte ridicat. In luna mai am avut 160 litri pe metrul patrat, o cantitate dubla aproape fata de luniile anterioare. Deja, din pacate, in zonele limitrofe de la noi a aparut deja mana, chiar si fainarea. Acolo unde tratamentele nu s-au efectuat, problemele vor fi acute”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, cercetatorul stiintific principal Ing. Sofia Ispas, SCDVV Pietroasa.

Pentru a combate mana, fainarea, cat si putregaiul la vita de vie, viticultorii pot utiliza tratamente fitosaniare precum: Cabrio Top (piraclostrobin+metiram) – 1,5–2,0 kg/ha sau Shavit F 72 WDG (triadimenol+folpet) – 0,2% (2 kg/ha) sau Universalis 593 SC (azoxistrobin+folpet) – 2,0 l/ha.

De asemenea, alte produse sistemice care pot combate mana si fainarea sunt Manoxin M 60 PU (fosetil de aluminium + mancozeb + miclobutanil) – 0,4 % (4,0 kg/ha) sau Eclair 49 WG (trifloxistrobin+cimoxanil) – 0,05% (0,5 kg/ha).

Din punct de vedere al productiei, specialistul SCDVV Pietroasa considera ca, in pofida unui inceput de sezon destul de dificil, aceasta va fi una de calitate. „Cu o oarecare rezerva, estimez totusi ca vom avea o productie buna, de calitate, de vin in acest an. Se prognozeaza o seceta destul de severa in lunile iulie, august, care speram sa ne aduca o coacere si o dezvoltare optima a productiei”, ne-a mai spus specialistul SCDVV Pietroasa.

In 2015, din cauza precipitatiilor abundente, productia de vin a Romaniei a fost de 4,093 de milioane de hectolitri, cu circa 20% mai mica fata de cantitatea inregistrata in 2013, de 5,113 milioane de hectolitri, conform datelor Organizatiei Internationale a Viei si Vinului (OIV).

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE