Patronatul Național al Viei și Vinului (PNVV) și ROMALIMENTA au reunit producători de vinuri, mezeluri și branzeturi românești în cadrul evenimentului organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale sub Patronajul comisarului european Dacian Cioloș, la sediul Comisiei UE, în data de 28 noiembrie 2013. Evenimentul a fost dedicat celebrării Zilei Naționale a României și a fost primul de o asemenea anvergură organizat la Comisia Europeană.

Evenimentul a fost structurat pe trei secțiuni, respectiv degustare în holul Comisiei, meniu tradițional românesc la restaurantul Comisiei și recepția găzduită de domnul comisar Cioloș, și s-a bucurat de succes, certificat și prin participarea extrem de numeroasă: peste 1.500 de persoane au avut ocazia de a aprecia calitatea și gustul vinului și a produselor tradiționale românești oferite spre degustare.

„Mă bucur că am putut împărtăși colegilor de la Bruxelles savoarea României prin vinurile și bucatele ei. A fost o ocazie excelentă pentru a face cunoscută tradiția vinului românesc de calitate, varietățile noastre tradiționale dar și savoarea românească a varietăților cunoscute deja în Europa, însoțite de diversitatea gusturilor produselor alimentare românești. Sunt parte din ceea ce ne definește pe noi ca români, sunt parte din ceea ce aducem noi Europei”, a declarat comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș.

Din partea MADR a participat domnul Secretar de Stat Achim Irimescu. La eveniment a fost invitat domnul George Tudorache, prim-concert-maestru al Orchestrei Filarmonice Regale din Liege și al Orchestrei Filarmonice din Londra. Acesta a interpretat la o vioară Stradivarius din anul 1709 opere de George Enescu și Ciprian Porumbescu.

Vinurile selecționate de PNVV și care au făcut deliciul celor de la Bruxelles aparțin producători: Alcovin, Avincis Vinuri, Budureasca, Casa de Vinuri Cotnari, Casa de Vinuri Huși, Cramele Halewood, Domeniile Sahateni, Lacerta Winery, M1. Crama Atelier, Murfatlar, Domeniile Ostrov, Vinarte, Vinexport Trade Mark.

Pe 29 noiembrie au avut loc întâlniri cu înalți funcționari europeni din cadrul DG AGRI cu atribuții în promovarea produselor agroalimentare europene, interesul major al României în următorii ani fiind în acest domeniu.

Share on Facebook